PAMFLETE

„Acoperiți” SRI în presă?!… Oo, dar avem și pe plan local! Câcălău – unii celebri! [Bonus – sfaturi practice]

 

A vorbi despre agentul acpoperit în presă chiar în presă, e mai mult decât dacă ai vorbi despre funie în casa spânzuratului: e ca și cum ai vorbi EXCLUSIV despre funie în casa spânzuratului!

Pe „acoperitul” din presă îl recunoști atât de ușor, chiar de departe privind problema, iar creierul ți l-a ștampilat atât de pregnant, încât, dacă cineva îți cere să îl nominalizezi, te uiți lung la el și te simți la fel de jignit/contrariat ca și când te-ar întreba, la modul serios, cineva ceva din tabla înmulțirii sau în ce parte-i Rusia… eventual dacă e venit din altă galaxie îl ierți pentru inocență / gafă. Dacă nu știi cum îi cheamă, unde lucrează și de ce acoperiții din presa de la tine din oraș (cel puțin) înseamnă că ori ești un pustnic deghizat în simplu comesean, ori nu te interesează presa locală chiar deloc, tu fiind un cercetător singuratic și concentrându-te exclusiv la împrăștierea Fermionilor Dirac pe găurile negre cu simetrie sferică…
Ba poate chiar și-atunci…

Acoperitul Serviciilor e, atât în presa locală, cât și în cea centrală, atât în audiovizual cât și pe print ori (mai nou, dar puternic) pe facebook, atât de evident și de celebru încât nimeni nu-i mai rostește numele demult… ca și la Dumnezeul evreilor (iertată-mi fie exagerarea – dar subiectul e unul care se pretează comparațiilor mistice).

În Arad, „acoperitul” e parte din proiectul oricărui „organ media”… adică nici nu cred că se deschide un ziar, un post de radio, o televiziune comunală nouă până nu suplimentează SRI postul cu un om-doi… cât e nevoie ca ambarcațiunea să fie controlată în navigarea ei aparent liberă prin apele tulburi ale conștiinței colective. În Arad s-a ajuns, la un moment dat, în situația în care într-o redacție, ziariștii „plantați” erau atât de prezenți încât aveai impresia că toți, dar absolut toți!, sunt „acoperiți” ai câte unui serviciu… iar dacă tu, personal, te credeai „curat” din acest punct de vedere… ei bine, îți trecea repede. În Arad, acoperiții serviciilor în presă sunt atât de numeroși încât sunt certați între ei, iar „produsul media” care ajunge la consumator e, în fapt, rezultatul cerții respective. În Arad, doar numele serviciului pentru care lucrează redactorul e secret – numele redactorului e mai public decât orice: pe alocuri e celebru. În Arad, dacă ai intenția de a deschide ceva nou, ai face bine înainte să treci pe la SRI cu ideea (sună un „acoperit celebru” dacă nu te descurci – te învață el cum se face) și, eventual, să le ceri tu un „acoperit”, ca să nu te trezești cu surpriza că-ți plantează unul de care ți-e silă și care nu-i bun de nimic… nici măcar de scris după dictare un breaking news pe mâine.

Find (aproape) amic cu câțiva… oricum, coleg, volens-nolens, cu (aproape) toți, întotdeauna când cineva m-a întrebat ce părere am despre prezența acoperiților serviciilor din presă m-am declarat zen în ceea ce privește subiectul. Răspunsul meu se subsuma binomului că 1. „bă, frate, tu crezi că dacă am eu o părere… critică sau cum o fi… părerea mea schimbă cu ceva situația?”;  și 2. „ia partea bună: existând acoperiți, se știe tot… astfel având și tu o siguranță în plus că nu vine nimeni și te împușcă în redacție… plus că acoperitul, știind tot pe linie ierahică – faci și tu trafic (toți acoperiții accesându-și articolele între ei, ei fiind mulți, o să ai și mulți „cititori”).”

Bonus pentru inocenți, guri sparte și rebeli fără cauză

Cu toții-i cunoaștem după vorbă, faptă, port și așa mai departe pe acoperiții din Arad – dar sfatul meu, dacă te-treabă cineva, cu subiect și predicat, cum îi cheamă pe acoperiții din presă, e să nu-i răspunzi ca fraierul. Într-o primă fază, înjură-l. Apoi fă pe prostul… bag-o pe aia cu „lasă că-i știi ști tu”… sau pomenește maxim vreo doi morți. Reține că acoperiților din presă nu le place să fie deconspirați cu nume și prenume și, mai ales, cu glas tare sau în scris. Acoperiții din presa arădeană se cred, cu toții, niște enigmatici și cuminți terminându-și rostul lor… se cred o necesitate subînțeleasă și, chiar dacă sunt niște versiuni nereușite ale lui Sebastian Ghiță, se cred deștepți, frumoși și, mai ales, cu bani… niște Bonzi se cred. James Bonzi.

Lucian Valeriu, 28 ianuarie 2017 12:52