[ACTUALIZARE 6]
Celebrul cantautor folk american, Bob Dylan, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.
În vârstă de 75 de ani, născut în Minnesota, SUA, Bob Dylan este cunoscut marelui public mai ales datorită cântecelor lui, însă el este în egală măsură autorul unor versuri de mare sensibilitate.
Dylan are statutul unui artist emblematic. Influența lui asupra muzicii contemporane este profundă, dar el este mai mult decât un muzician. Tinde către artistul complet. Are 11 premii Grammy, dar și un Oscar și un Glob de Aur, pentru că a jucat și în mai multe filme.
În 2012, președintele Barack Obama i-a conferit „Medalia Libertății”.
Bob Dylan a venit de două ori în România, în 2010 și 2014, iar printre cei care i-au tradus poeziile în limba română se numără și Mircea Cărtărescu.
Povestea premiului Nobel pentru Literatură
Dorința lui Alfred Nobel a fost ca premiul pentru literatură să fie acordat unui autor care a produs în domeniul literaturii „cea mai remarcabilă operă într-o tendință/direcție idealistă”. Însă cuvintele sale au devenit sursa unor controverse. Accentul pus pe criteriul idealist a făcut ca, în primii ani ai decernării premiului, scriitori foarte apreciați precum James Joyce, Lev Tolstoi, Cehov, Proust sau Henry James să nu fie luați în considerare. Ulterior însă, interpretarea dorinței lui Nobel s-a făcut mult mai relaxat, premiul fiind acordat, în general, pentru merite literare extraordinare. Cu toate acestea, controversele nu au lipsit: sunt mulți scriitori nu doar foarte cunoscuți, dar și extrem de apreciați de critici care nu au primit premiul și nici măcar nu au fost nominalizați, în timp ce alți scriitori, relativ necunoscuți publicului larg, au ajuns în atenția Academiei suedeze.
Anul 1964 a adus unul dintre cele mai controversate momente ale decernării premiului în literatură, când acesta este acordat francezului Jean-Paul Sartre. Filosoful refuză însă să primească premiul, declarând că un scriitor nu trebuie să permită să fie transformat într-o instituție.
Șase ani mai târziu, în 1970, premiul îi revine scriitorului rus Alexandr Soljenițîn, a cărui nuvelă, „ O zi din viața lui Ivan Denisovici”, arătase Occidentului adevărata imagine a lagărelor sovietice. Soljenițîn nu s-a putut însă prezenta la decernare, temându-se că nu i se va mai permite întoarcerea în URSS; el își va primi premiul abia în 1974, după ce a fost deportat forțat din țară.
Un alt nume controversat în istoria Nobelului în literatură – mai exact, a omisiunilor evidente – este cel scriitorului argentinian Jorge Luis Borges. Acesta a fost nominalizat de mai multe ori, dar Academia suedeză l-a omis de fiecare dată, cel mai probabil din cauza poziției autorului față de regimurile dictatoriale din Argentina și Chile. Alegerea este cu atât mai controversată cu cât premiul a fost acordat fără probleme unor scriitori cu vădite simpatii de stânga, precum Jean-Paul Sartre, poetul Pablo Neruda sau Gabriel Garcia Marquez.
Procedura de nominalizare
Academia suedeză primește, anual, nominalizări din partea societăților și academiilor literare din întreaga lume, precum și din partea unor laureați mai vechi sau a unor organizații de scriitori. Din miile de scriitori nominalizați, se face o primă selecție și se ajunge la o listă de 15-20 de nume, redusă ulterior la cinci. Apoi, pe parcursul verii anului respectiv, membrii Academiei parcurg și analizează opera celor nominalizați, iar în luna septembrie aceștia dezbat meritele fiecărui candidat. La începutul lunii octombrie se ia decizia finală în urma unui vot.
Scriitori români care au fost nominalizați
Lucian Blaga, povestea unui Nobel ratat
Niciun scriitor român nu a câștigat până acum Premiul Nobel pentru Literatură. În 1956, Lucian Blaga a fost propus pentru premiu de către Rosa del Conte și Basil Munteanu, ideea aparținând, se pare, lui Mircea Eliade. Zvonurile privind propunerea lui Blaga au ajuns repede în țară, iar autoritățile comuniste au făcut tot posibilul pentru a împiedica decernarea premiului lui Lucian Blaga, la acel moment autor interzis. Încă din 1948, toate operele lui Blaga, fie ele poetice, dramatice sau filosofice, fuseseră interzise căci viziunea „idealistă” a scriitorului nu corespundea ideologiei de partid. Autorului, foarte apreciat în Occident, nu i s-a mai permis să publice nimic în afară de traduceri; operele sale vor începe a fi reeditate abia după moartea sa din 1961.
Scriitorul român Tudor Arghezi s-a aflat pe lista de propuneri pentru premiul Nobel pentru literatură pe anul 1965, alături de autori precum Vladimir Nabokov, Pablo Neruda şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind acordată în acel an lui Mihail Şolohov.
Scriitorul român a fost propus la premiul Nobel pentru literatură pe anul 1965 de filologul italian Angelo Monteverdi (1886 – 1967), profesor de literatură română la Universitatea din Roma.
Tudor Arghezi s-a numărat printre candidaţii la această prestigioasă distincţie cu doar doi ani înainte de decesul său, în 1967, la vârsta de 87 de ani.
Premiul Nobel pentru literatură din 1901 până azi
În două dăți premiul a fost acordat pentru opere istorice: în 1902, istoricului german Theodor Mommsen, autorul unei monumentale istorii a Romei antice, și în 1953 lui Winston Churchill, cu precădere pentru Al doilea război mondial (o lucrare în 6 volume).
Premiul Nobel pentru Literatură nu a fost decernat în anii 1914, 1918, 1935 și 1940-1943.
13 femei au primit acest premiu: Selma Lagerlöf (1909), Grazia Deledda (1926), Sigrid Undset (1928), Pearl Buck (1938), Gabriela Mistral (1945), Nelly Sachs (1966), Nadine Gordimer (1991), Toni Morrison (1993), Wislawa Szymborska (1996), Elfriede Jelinek (2004), Doris Lessing (2007), Herta Müller (2009) și Alice Munro (2013).
Patru premii au fost împărțite între doi autori.
Cel mai tânăr laureat a fost Rudyard Kipling, faimos pentru „ Cartea junglei”, care avea 42 de ani când a primit distincția, în 1907. Cea mai în vârstă laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Nobelul pentru Literatură, în 2007. Totodată, vârsta medie a laureaților pentru literature este de 64 de ani.
Încă de la primul premiu decernat în 1901 poetului și filosofului Sully Prudhomme, distincția a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi și culturi, atât scriitorilor necunoscuți cât și celor care atinseseră deja celebritatea. Dintre cei 110 laureați ai acestui premiu, 13 sunt femei. Premiul Nobel pentru literatură a fost împărțit în timp, de patru ori, de câte doi laureați.
Până acum, cei mai mulți laureați au fost scriitori de limbă engleză (30 la număr); în clasament urmează scriitorii de limbă franceză și germană, câte 13 laureați fiecare, și 11 de limbă spaniolă.
Lista completă a laureaților premiului Nobel pentru Literatură
Sursa: Nobelprize.org
……………………………………………………………………………………………….
[ACTUALIZARE 5] (): Nobelul pentru Economie pe 2016 îl împart profesorii Oliver Hart şi Bengt Holmström pentru „contribuţia lor la teoria contractelor”
Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice, le-a fost acordat în 2016 englezului Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezului Bengt Holmström, de la Universitatea Massachusets, pentru explicarea formelor diferite ale contractelor, de la cele comerciale la cele din domeniul sănătăţii sau social.
Justificarea prestigioasei distincţii a fost „ pentru contribuţiile specialiştilor în economie la teoria contractelor”.
Fundamentale în economiile moderne sunt numeroasele contracte. Noile instrumente teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor în viaţa reală, dar şi în cadrul instituţiilor, precum şi potenţialele capcane în conceperea unui contract, se arată în comunicatul oficial de presă publicat pe site-ul oficial al prestigioasei distincţii.
Multiplele relaţii contractuale din societate le includ pe cele între acţionari şi managementul executiv de top, o companie de asigurări şi proprietarii de automobile, sau o autoritate publică şi furnizorii săi. Întrucât astfel de relaţii implică de obicei, conflictele de interese, contractele trebuie să fie proiectate în mod corespunzător pentru a se asigura că părţile iau decizii reciproc avantajoase.
Laureaţii din acest an au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractuale, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.
La sfârşitul anilor 1970, Bengt Holmström a demonstrat cum un debitor principal (de exemplu, acţionarii unei companii) ar trebui să proiecteze un contract optim pentru un agent (CEO-ul companiei), a cărei acţiune este parţial neobservată de către principalul obligat. Principiul informării, dezvoltat de Holmström, atestă cu exactitate modul în care acest contract trebuie să facă legătura între plata agentului şi informaţiile relevante la nivel de performanţă. Pe baza modelului de bază debitor principal-agent, el a arătat modul în care contractul optim cântăreşte cu atenţie riscurile împotriva sistemului stimulativ din punct de vedere salarial. În studiile sale de mai târziu, Holmström generalizată aceste rezultate la obiective mai realiste, şi anume: atunci când angajaţii nu sunt doar răsplătiţi prin plată, adăugându-se, de asemenea, un potenţial de promovare; atunci când agenţii depun efort pentru multe sarcini, în timp ce directorii observă doar anumite dimensiuni ale performanţei; şi atunci când membrii individuali ai unei echipe pot să deturneze eforturile altora.
La mijlocul anilor 1980, Oliver Hart a adus contribuţii fundamentale la o nouă ramură a teoriei contractelor, care se ocupă de cazul contractelor incomplete. Pentru că este imposibil ca un contract să stipuleze orice situiaţie posibilă, această ramură a teoriei precizează alocarea optimă a drepturilor de control –mai exact: care parte a contractului are dreptul de a lua decizii şi în ce circumstanţe.
Constatările lui Hart privind contractele incomplete au pus într-o lumină nouă conceptul de proprietate şi controlul afacerilor şi au avut impact asupra mai multor sectoare economice, precum şi asupra ştiinţelor politice sau ştiinţelor juridice.
Cercetările sale oferă noi instrumente teoretice pentru a studia probleme cum ar fi: ce tipuri de companii ar trebui să fuzioneze, care este mixul potrivit de datorii şi capitaluri proprii de finanţare, iar în cazul unor instituţii precum şcolile sau închisorile: când ar trebui acestea să fie în proprietate privată sau publică.
Prin contribuţiile lor iniţiale, Hart şi Holmström au lansat teoria contractelor drept un domeniu fertil al cercetării de bază în domeniul economiei. De-a lungul ultimelor decenii, ei au explorat, de asemenea, multe dintre aplicaţiile teoriei. Analiza aranjamentelor contractuale optime pe care au determinat-o economiştii reprezintă o bază intelectuală pentru conceperea politicilor şi structurilor instituţionale în multe domenii, de la legislaţia falimentului la constituţiile politice.
Oliver Hart s-a născut în anul 1948, în Londra, Marea Britanie. În anul 1974 a obţinut un doctorat din partea Universităţii Princeton din New Jersey, SUA. Este profesor de economie în cadrul Universităţii Harvard din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii, potrivit http://scholar.harvard.edu/hart/home.
Bengt Holmström s-a născut în 1949, la Helsinki, în Finlanda. A obţinut, în 1978, un doctorat la Universitatea Stanford din California, SUA. Este profesor de economie şi management în cadrul Institutului de Tehnologie de la Massachusetts din oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite ale Americii.
Laureaţii premiului pentru ştiinţe economice sunt selectaţi, ca şi laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.
Premiul Nobel pentru științe economice este cea mai recentă categorie a prestigioasei distincții.
A fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.
În 2015, premiul Nobel pentru economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale.
În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imprfecte.
În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare.
Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.
Sursa/Foto: Nobelprize.org
……………………………………………………………………………………………….
[ACTUALIZARE 4] ( 07.10.2016) Președintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a primit Premiul Nobel pentru Pace datorită eforturilor depuse în soluționarea pe cale pașnică a războiului civil din țara sa
Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit, vineri, 7 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe 2016, acordat ca urmare a eforturilor depuse pentru soluţionarea pe cale paşnică a războiului civil din Columbia, a anunţat Comitetul Nobel norvegian.
Comitetul de la Oslo a explicat că a decis să acorde prestigioasa distincţie preşedintelui Juan Manuel Santos pentru contribuţia sa la rezolvarea războiului civil din Columbia, un conflict soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, iar aproape şase milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele din cauza luptelor.
„Premiul ar trebui ca de asemenea să fie considerat drept un omagiu adus poporului columbian care, în pofida greutăţilor şi abuzurilor, nu şi-a pierdut speranţa într-o pace justă, dar şi tuturor celor care au contribuit la procesul de pace”, se mai afirmă în comunicatul dat publicităţii de Comitetul Nobel norvegian.
Preşedintele Santos a iniţiat negocierile care au culminat cu semnarea unui acord de pace între Guvernul columbian şi gherilele comuniste FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia), şi a depus eforturi constante pentru ca procesul de pace să continue, se mai afirmă în comunicat, care precizează că rezultatul referendumului privind acordul de pace nu a fost cel dorit de preşedintele Santos, o majoritate restrânsă a alegătorilor columbieni a decis împotriva acordului.
Acest rezultat a cauzat o mare incertitudini în ceea ce priveşte viitorul Columbiei, existând riscul ca războiul civil să reizbucnească, fapt ce face cu atât mai crucial ca părţile implicate să continue să respecte armistiţiul, avertizează Comitetul Nobel de la Oslo, care a subliniat că populaţia a respins acel acord în mod particular şi nu procesul de pace.
Comitetul Nobel nu publică numele aspiranților, astfel că identitatea lor poate fi aflată numai dacă ei lasă să se scurgă această informație. Comitetul a anunțat în acest doar numărul candidaților, care anul acesta a ajuns la cifra record de 376, respectiv 228 de persoane și 148 de organizații.
Nobelul pentru Pace este singurul dintre cele șase premii Nobel care este decernat în afara Suediei, aceasta fiind dorința exprimată de Alfred Nobel, întrucât pe vremea sa Norvegia făcea parte din regatul suedez.
În testament, Nobel a cerut ca cei cărora li se decernează premiul pentru pace să îndeplinească cel puțin una din următoarele trei cerințe: să lucreze pentru „reducerea forțelor militare”, pentru „organizarea de congrese ale păcii” și pentru „înfrățirea între popoare”.
Premiul a fost acordat pentru prima oară în anul 1901 și apoi anual, cu două perioade de întrerupere, în timpul celor două Războaie Mondiale între anii 1914 – 1916 și 1939 – 1943, precum și în anii 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1948, 1955, 1956, 1966, 1967, 1972.
Este de remarcat faptul că, spre sfârșitul fiecărui Război Mondial, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Comitetului Internațional de Cruce Roșie în anii 1917 și 1944.
Premiul Nobel pentru PACE în ultimii 10 ani
2015- Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia, pentru reușita de construi o „ democrație pluralistă„ în această țară după așa-numita Primăvară Arabă.
2014 – Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai şi indianul Kailash Satyarthi au primit această distincţie „ pentru lupta lor împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie”.
2013 – OIAC, însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian, a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru „ vasta sa activitate de eliminare a armelor chimice”.
2012 – UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pe 2012 pentru contribuţia sa la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa.
2011 – Comitetul Nobel a anunţat că Premiul pentru Pace este acordat preşedintelui Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activistei Leymah Roberta Gbowee (Liberia) şi activistei yemenite Tawakul Karman.
2010 – Disidentul chinez Liu Xiaobo a primit distincţia, pentru eforturile sale îndelungate şi nonviolente în favoarea drepturilor omului în China.
2009 – Preşedintele american, Barack Obama, a fost recompensat pentru „ eforturile extraordinare de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare”.
2008 – Fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari a primit Nobelul pentru Pace pentru misiunile sale de mediere în întreaga lume.
2007 – Premiul a fost acordat fostului vicepreşedinte american Al Gore şi Grupului interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (Giec).
2006 – Muhammad Yunus şi Banca Grameen din Bangladesh au luat Premiul Nobel pentru activităţi destinate combaterii sărăciei.
4 Femei în istorie care au primit Nobelul pentru PACE
Prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace a fost baronesa Bertha Sophie Felicita von Suttner, născută la 9 iunie 1843, la Praga, Imperiul Austriac. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1905. Bertha von Suttner s-a remarcat în special pentru romanul ”Jos armele” (1889), în care a pledat împotriva militarizării.
În 1891, a participat la prima conferință internațională de pace și a instituit fondul necesar pentru stabilirea Biroului de Pace de la Berna. A inițiat, în 1892, alături de Alfred Hermann Fried, jurnalul de pace ”Die Waffen Nieder”, al cărui redactor-șef a fost până la finalul anului 1899, când publicația a fost înlocuită de ”Friedenswarte”, editată de A.H. Fried, la care a colaborat până la moartea sa.
Următoarea laureată a Nobelului pentru Pace a fost, în 1931, americanca Jane Addams, președintele Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate.
În anul 1979 Maica Tereza, pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia lor, a primit Premiul Nobel pentru Pace. Acordând acest premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel a exprimat recunoștinţa faţă de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, „ pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie și suferinţă, care constituie, de asemenea, o amenințare la adresa păcii„, potrivit nobelprize.org.
La ceremonia de decernare a Nobelului pentru Pace din 10 decembrie 1979, Maica Tereza a primit premiul ”Spre slava lui Dumnezeu și în numele celor săraci’, dar a anulat banchetul care urma pentru a organiza o masă de Crăciun pentru 2.000 de săraci. Opinia publică a fost deosebit de impresionată de acest gest şi Misionarele Carităţii au primit donații spontane însumând 50.000 de dolari.
Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate în 4 septembrie 2016, de către papa Francisc în Piața Sfântul Petru din Roma.
Cea mai recentă laureată a Premiului Nobel pentru Pace este pakistaneza Malala Yousafzai, în 2014.
Organizații/ organisme internaționale/ asociații care au primit Nobelul pentru PACE
2013 – Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice
2012 – Uniunea Europeană
2007 – Al Gore și Comisia ONU pentru climat (Giec)
2005 – Mohammed El Baradei și Agenția Internațională pentru Energie Atomică
2001 – Organizația Națiunilor Unite și Kofi Annan
1999 – Médecins Sans Frontières
1997 – International Campaign to Ban Landmines, Jody Williams
1995 – Pugwash Conferences on Science and World Affairs, Joseph Rotblat
1988 – United Nations Peacekeeping Forces
1985 – Organizația „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” (International Physicians for the Prevention of Nuclear War, copreședinți Ioan Moraru (România), Mihail Kuzin (URSS) și Bernard Lown (SUA)
1981 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees
1977 – Amnesty International
1969 – Organizația Internațională a Muncii
1965 – UNICEF
1963 – International Committee of the Red Cross, League of Red Cross Societies
1954 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees
1947 – Friends Service Council, American Friends Service Committee
1944 – Comitetul Internațional de Cruce Roșie (abreviere CICR)
1938 – Nansen International Office for Refugees
1917 – Comitetul Internațional de Cruce Roșie (acronim CICR)
1910 – Biroul Internațional Permanent pentru Pace
Sursa: Nobelprize.org
Foto: Twitter @JuanManSantos
…………………………………………………………………………
[ACTUALIZARE 3] ( 05.10.2016)
Jean-Pierre Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart și Bernard L. Feringa au câștigat premiul Nobel pentru chimie 2016. Anunțul a fost făcut miercuri, la Stockholm, de Göran K. Hansson, secretarul permanent al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.
Cei trei cercetători au fost premiați pentru proiectarea și sinteza mașinii moleculare. Premiul răsplăteşte descoperiri sau cercetări în domeniul chimiei, cu aplicare în diferite domenii. Anul trecut l-au câştigat un suedez şi doi americani, pentru studii privind corectarea ADN-ului.
Dezvoltarea tehnologiei computaţionale demonstrează modul în care miniaturizarea tehnologiei (sau nanotehnologia) poate duce la o revoluţie
Laureaţii Premiului Nobel în Chimie din 2016 au miniaturizat maşini şi au împins astfel domeniul chimiei către o nouă dimensiune, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul oficial al prestigioasei distincţii Nobel.
Primul pas spre proiectarea unei maşini moleculare a fost făcut de Jean-Pierre Sauvage în 1983, când a reuşit să lege două molecule de formă inelară împreună, pentru a forma un lanţ, numit „catenă”. În mod normal, moleculele sunt unite prin legături covalente puternice, în care atomii împart electroni. În schimb în lanţ au fost legate printr-o legătură mecanică mai liberă. O maşină capabilă să efectueze o sarcină trebuie să fie compusă din piese care se pot deplasa una faţă de celălaltă. Cele două inele conexate au împlinit exact această cerinţă.
Al doilea pas a fost făcut de către Fraser Stoddart, în 1991, cand a dezvoltat un „rotaxane” [„rotaxane” – o arhitectură moleculară sincronizată mecanic compusă dintr-o moleculă în forma unei gantere care este înfiletată întră-un macrociclu molecular (un macrociclu este format lanţuri de 8 sau mai multe molecule, sau din 12 sau mai multe molecule, un exemplu fiind medicamentele din seria macrolidelor, potrivit literaturii de specialitate – n.r.]. El a filetat un inel molecular pe un ax molecular subţire şi a demonstrat că inelul se poate deplasa în jurul axei. Printre lucrurile dezvoltate de acesta, bazate pe „rotaxane” sunt: un ascensor molecular, un muşchi molecular şi un cip de computer la nivel molecular.
Bernard Feringa a fost prima persoană care a dezvoltat un motor molecular; în 1999, el a reuşit să facă o pală de rotor moleculară să se rotească continuu în aceeaşi direcţie. Folosind motoare moleculare, el a rotit un cilindru de sticlă, care este de 10.000 de ori mai mare decât motorul şi, de asemenea, a proiectat o nanomaşină.
Laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie 2016 au scos sistemele moleculare din impasul echilibrului făcându-le să se mişte în mod controlat
În termeni referitori la dezvoltare, motorul molecular se află la acelaşi stadiu în care era motorul electric în anii 1830, când inginerii au creat diferite pârghii şi roţi, fără să ştie că aceste invenţii vor duce la fabricarea trenurilor electrice, a maşinilor de spălat, a ventilatoarelor şi a maşinăriilor ce procesează alimentele. Nanomaşinile (maşinile moleculare) vor fi cel mai probabil folosite în dezvoltarea noilor materiale, senzori şi sisteme de stocare a energiei.
Jean-Pierre Sauvage, Sir J Fraser Stoddart şi Bernard L Feringa vor împărţi premiul de 8 milioane de coroane suedeze (727,000 de lire) pentru proiectarea şi sinteza de maşini la scară moleculară.
Nanomaşinile vor avea aplicabilitate în viitor de la materialele inteligente la noi posibilităţi de administrare a medicamentelor în interiorul corpului uman, de pildă acestea ar putea fi aplicate în mod direct pe celulele canceroase.
Nanomaşinile proiectate de laureaţii Nobel de miercuri sunt de mii de ori mai subţiri decât un fir de păr.
Premiul Nobel pentru Chimie din acest an a fost oferit cercetătorilor în semn de recunoaştere a succesului acestora în crearea de legături între molecule pentru a proiecta orice de la motorul unei maşini la muşchi la scară restrânsă.
„Aceştia şi-au însuşit mişcările de control la scara moleculară”, potrivit lui Olof Ramstrom, din partea Comitetului Nobel.
Reacţionând la anunţul premiului Profesorul Feringa a declarat: „Nu ştiu ce să spun, sunt şocat. Iar a doua mea reacţie a fost: Sunt puţin emoţionat.”
Jean-Pierre Sauvage s-a născut în 1944, în Paris, Franţa. A obţinut un doctorat în 1971 de la Universitatea din Strasbourg. Este profesor emeritus în cadrul Universităţii din Strasbourg şi director de cercetare emeritus la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice din Franţa.
Sir J. Fraser Stoddart s-a născut în anul 1942, în Edinburgh, Marea Britanie. A obţinut un doctorat în anul 1966 din partea Universităţii din Edinburgh. Face parte din Consiliul de Administraţie al profesorilor de chimie din cadrul Northwestern University, Evanston, SUA.
Bernard L. Feringa s-a născut în 1951, la Barger-Compascuum, Olanda. Are un doctorat obţinut în 1978 de la Universitatea din Groningen, Olanda. Este profesor în chimie organică la Universitatea din Groningen, Olanda.
Un ascensor minuscul, muşchi artificiali şi motoare miniscule
Premiul Nobel pentru Chimie 2016 a fost acordat ex-aequo cercetătorilor Jean-Pierre Sauvage, de la Universitatea din Strasbourg, Franţa şi lui Sir J. Fraser Stoddart, de la Universitatea Northwestern, Evanston, Illinois, Statele Unite ale Americii, şi lui Bernard L. Feringa, de la Universitatea din Groningen, Olanda, pentru proiectarea şi producţia de maşini moleculare sau nanomaşini. Cercetătorii au dezvoltat molecule cu mişcări controlabile, care pot efectua o sarcină atunci când le este dată energie.
Premiul Nobel pentru Chimie din anul 1901 până în prezent
Începând cu primul premiu, acordat în 1901 lui Jacobus H. van’t Hoff, pentru descoperirile privind legile dinamicii chimice și a presiunii osmotice în soluții, Premiul Nobel pentru Chimie a reflectat realizările științifice, care au dus la o mai bună înțelegere a proceselor chimice și a bazelor moleculare și care au reprezentat fundamentul multora dintre progresele tehnologice realizate până în prezent.
Până în 2015 au fost acordate 107 Premii Nobel pentru chimie la 172 de laureați, recompensa nefiind acordată în anii: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941 și 1942.
O sută șaizeci și șase de laureați au primit acest premiu, între care biochimistul britanic Frederick Sanger — responsabil pentru două dintre cele mai importante descoperiri din domeniul biologiei moleculare este singurul recompensat în două ocazii, în 1958 și în 1980.
Cel mai tânăr laureat al acestui premiu este Frédéric Joliot, care avea 35 de ani atunci când a primit recompensa, în 1935, împreună cu soția sa, Irene Joliot-Curie. Cel mai în vârstă laureat este John B. Fenn, care avea 85 de ani când a primit premiul, în 2002.
Doi laureați ai Premiului Nobel pentru chimie au fost obligați de autorități să refuze distincția. Adolf Hitler le-a interzis unor cercetători germani să participe la ceremoniile de decernare a premiului Nobel. Este vorba de Richard Kuhn în 1938 și de Adolf Butenandt în 1939. Un al treilea cercetător german, Gerhard Domagk, distins cu premiul Nobel pentru medicină în 1939, a fost împiedicat de Hitler să-și primească premiul. Toți trei au primit diploma și medalia mai târziu, dar nu și premiul în bani.
Printre laureații în domeniul chimiei, de-a lungul istoriei de peste un secol a premiilor Nobel, s-au numărat: Adolf von Baeyer (1905, pentru cercetările aduse chimiei organice și industriei chimice); Linus Pauling (1954, pentru cercetările privind natura legăturilor chimice și aplicarea în elucidarea structurii substanțelor complexe); Lars Onsager (1968, pentru descoperirea relațiilor reciproce, fundamentul proceselor ireversibile ale termodinamicii); Yves Chauvin, Robert Grubbs și Richard Schrock (2005, pentru lucrări care deschid calea fabricării unor noi medicamente și materiale plastice); Roger D. Kornberg (2006, pentru descoperirea felului în care informațiile stocate în gene sunt copiate și transferate secțiunilor din celule responsabile cu producerea proteinelor); Gerhard Ertl (2007, pentru lucrările sale privind procesele chimice pe suprafețe solide); Roger Tsien și Martin Chalfie și Osamu Shimomura (2008, pentru cercetările lor în domeniul proteinelor); Venkatraman Ramakrishnan, Thomas Steitz, și Ada Yonath (2009 pentru activitatea de cercetare în domeniul ribozomilor, cu implicații importante pentru studiul antibioticelor); americanul Richard F. Heck și japonezii Ei-ichi Negishi și Akira Suzuki (2010, pentru studii efectuate în domeniul sintezei organice ce ar putea permite crearea de substanțe chimice la fel de complexe precum cele care se găsesc în natură); cercetătorul israelian Daniel Shechtman (2011, pentru „ descoperirea remarcabilului mozaic de atomi ce formează cvasicristalele” — sau cristalele cvasiperiodice); cercetătorii americani Robert J. Lefkowitz și Brian K. Kobilka (2012, pentru studii cu privire la receptorii cuplați cu proteina G — RCPG).
Cercetătorii Tomas Lindahl ( suedez), Paul Modrich ( american) şi Aziz Sancar (turco-american) au primit premiul Nobel pentru chimie 2015 pentru studiile lor despre mecanismele celulare de reparare a ADN-ului.
În 2014, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, pentru „ dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”. Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, este de origine română şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012.
Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de Academia regală suedeză, în 2013, trioului Martin Karplus (SUA-Austria), Michael Levitt (SUA-MB) și Arieh Warsherosl (SUA-Israel), pentru „dezvoltarea unor modele pentru sistemele chimice complexe”.
Patru femei în istorie au fost laureate ale Premiului Nobel pentru chimie
Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska, la 7 noiembrie 1867, la Varșovia, a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel.
A fost prima femeie care a primit un Premiu Nobel și singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie).
Fiica sa și ginerele au împărțit premiul pentru chimie în anul 1935, în timp ce un alt ginere a fost director al UNICEF când a primit premiul pentru pace din anul 1965.
Pe lângă Marie Curie, au mai primit marele premiu și Irene Joliot-Curie ( fiica sa), Dorothy Crowfoot Hodgkin și Ada Yonath.
Sursa: www.nobelprize.org
Sursa foto: Google
…………………………………………………………………………………..
[ACTUALIZARE 2] (04.10.2016) Nobelul pentru Fizică îl împart trei savanți americani care au descoperit „noi și exotice stări ale materiei” pe baza metodelor matematice avansate
Premiul Nobel pentru Fizică – 2016 va fi împărțit între cercetătorii David Thouless, Duncan Haldane si Michael Kosterlitz.
Seria Premiilor Nobel 2016 a continuat astăzi cu anunţarea laureaților Premiul Nobel pentru Fizică, acordat de Academia Regală de Ştiinţe din Stockholm. Anunţul a fost făcut astăzi, 4 octombrie, la ora locală 11:45 (ora României 12:45).
Aceștia au câștigat premiul „pentru descoperiri legate de tranzițiile topologice de fază și fazele topologice ale materiei”.
Agerpres scrie sitentizând informațiile apărute pe fluxurile internaționale de presă că „Laureații de anul acesta al prestigiosului premiu au deschis porțile către o lume necunoscută în care materia poate avea stări bizare. Cei trei au folosit metode matematice avansate pentru a studia fazele sau stările neobișnuite ale materiei, așa cum sunt superconductorii, superfluidele sau peliculele magnetice subțiri. Datorită muncii lor de pionierat, oamenii de știință pot căuta în prezent noi și exotice stări ale materiei.”
În viitor, studiile lor în domeniu ar putea avea aplicații atât în știința materialelor cât și în electronică.
Cei trei fizicieni vor primi câte o diplomă, o medalie de aur și își vor împărți suma de 8 milioane de coroane suedeze (933.000 de dolari). Omul de ştiinţă David J. Thouless, de la Universitatea Washington din Seattle, va împărţi jumătate din Premiul Nobel pentru Fizică, anunţat marţi, cu F. Duncan M. Haldane de la Universitatea Princeton şi cu J. Michael Kosterlitz, de la Universitatea Brown (SUA).
Premiul Nobel pentru Fizică din 1901 până în prezent
La sfârşitul secolului XIX, fizica era considerată ca fiind prima dintre ştiinţe şi probabil că şi Alfred Nobel vedea lucrurile în acelaşi fel.
Propriile sale cercetări erau strâns legate de fizică şi aceasta a fost primul domeniu de acordare a premiilor, menţionat în testamentul său, prin care savantul şi omul de afaceri suedez hotăra ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „ sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”.
Academia Regală Suedeză de Ştiinţe este responsabilă pentru selecţia laureaţilor Nobel în Fizică. În acest scop nominalizează un grup de lucru compus din cinci persoane, Comitetului Nobel pentru Fizică, care trimite formulare confidenţiale persoanelor competente şi calificate să nominalizeze. Comitetul verifică nominalizările şi prezintă o listă cu propunerile de candidaţi care este discutată de un corp mai larg de membri ai Academiei.
Procesul de selecţie are mai multe faze, din septembrie, când sunt trimise formularele către cei invitaţi să facă propunerile, şi până în luna octombrie a anului următor, când Academia decide laureatul prin vot majoritar.
Decizia Academiei este definitivă şi în aceeaşi zi se anunţă numele laureatului. Numele nominalizaţilor şi orice alte informaţii despre nominalizări nu pot fi dezvăluite, timp de 50 de ani.
Premiul Nobel pentru Fizică 2015 a fost acordat laureaţilor Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald „ pentru descoperirea oscilaţiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”. Fiind considerate până acum ca particule fără masă, descoperirea celor doi cercetători este de importanţă majoră în fizica fundamentală.
Din anul 1901, Premiul Nobel pentru Fizica a fost acordat de 109 ori şi au fost 201 de laureaţi, între care doar două femei. De 47 de ori a fost acordat unui singur laureat, iar o persoană, John Bardeen, a primit acest premiu de două ori.
Cel mai tânăr laureat a fost Lawrence Bragg, care avea 25 de ani când a primit premiul împreună cu tatăl său, în anul 1915.
Sursa: www.nobelprize.org
Sursa foto: Google
……………………………………………………………
[ACTUALIZARE 1] (03.10.2016) Profesorul japonez Yoshinori Ohsumi a câștigat premiul Nobel 2016 – Fiziologie și Medicină pentru descoperirea mecanismului autofagiei celulare
Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină in 2016 i-a fost acordat profesorului japonez Yoshinori Ohsumi, de la Tokyo Institute of Technology, pentru descoperirea mecanismului autofagiei. În acest an, 273 de oameni de știință au fost nominalizați pentru acest premiu, considerat cel mai prestigios din științele medicale. Nobelurile pentru Medicină sunt de obicei acordate pentru descoperiri medicale care ajung să îmbunătățească sau salveze viețile a sute de mii de pacienți. În 2015, premiul a fost acordat pentru descoperirea unor noi tratamente împotriva malariei și a unor boli parazitare. De-a lungul deceniilor, numele câștigătorilor Nobelului pentru Medicina au devenit cunoscute în toata lumea: Sir Alexander Fleming, Robert Koch, James Watson, Francis Crick, Ivan Pavlov.
Profesorul japonez Yoshinori Ohsumi are 71 de ani și este produsul școlii de învățământ japoneze, petrecând doar trei ani în Statele Unite cu o bursă post-doctorală. Activitatea de cercetare pentru care a primit premiul Nobel a început-o la 45 de ani, la Universitatea din Tokyo. Experimentele sale sunt considerate a fi „ briliante” de către comitetul Nobel, profesorul japonez folosind drojdie dintr-o brutărie pentru a identifica genele esențiale în mecanismul autofagiei.
Descoperirea sa ține de cercetarea fundamentală și a deschis calea pentru a înțelege răspunsul organismului la infecții sau adaptarea la infometare. Mutații în genele studiate de profesorul Ohsumi sunt implicate în mai multe forme de cancer și boli neurologice. Autofagia, mecanismul descris pentru întâia oară de profesorul Ohsumi, se referă la capacitatea celulelor de a-și distruge propriul conținut pe care apoi il transportă în niște vezicule sub formă de saci până într-un compartiment de reciclare, lizozomii, unde se produce distrugerea propriu- zisă a materialului celular.
Comitetul Nobel descrie cercetarea profesorului Ohsumi astfel: „ Celulele din drojdie sunt ușor de studiat și sunt frecvent folosite ca model al celulelor umane. Ele sunt foarte utile pentru identificarea unor gene importante pentru modul de funcționare al celulelor. Dar Ohsumi s-a confruntat cu o provocare majoră: celulele sunt mici și structura lor internă este greu de distins la microscop. Prin urmare, profesorul nu era sigur dacă autofagia există în acest tip de celule. Ohsumi s-a gândit că dacă poate întrerupe procesul de degradare din interiorul vacuolelor cât timp procesul de autofagie este încă activ, atunci autofagozomii se vor acumula în vacuola și vor deveni vizibili la microscop. Prin urmare, a cultivat în mediul de cultură celule fără enzima care declanșează degradarea și a stimulat simultan autofagia înfometând celulele. Rezultatele au fost uimitoare! În câteva ore, vacuolele s-au umplut cu mici vezicule care nu fuseseră degradate. Aceste vezicule erau autofagozomi și experimentul lui Ohsumi a demonstrat că autofagia există și în aceste celule simple. Dar și mai important, profesorul descoperise o metodă prin care putea identifica și studia caracterele genelor cheie implicate în acest proces. A fost o descoperire majoră ale cărei rezultate Ohsumi le-a publicat în 1992″.
Media de vârstă a câștigătorilor Nobelului pentru medicină este de 58 de ani, iar cei mai mulți dintre ei și-au desfășurat cercetarea la Harvard. Institutul Pasteur, University College London, Oxford și Institutul Max Planck sunt alte instituții academice cu peste 5 Nobeluri pentru medicină câștigate în ultimul secol.
Nominalizarile pentru premiul Nobel pot fi făcute de membri a patru instituții: Academia Regală de Științe a Suediei, Comitetul Nobel al Institutului Karolinska, Academia Suediei și Comitetul Nobel din Norvegia.
Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină este primul anunțat în fiecare an și unul dintre cele mai așteptate, fiind întrecut în popularitate doar de Nobelul pentru literatură.
Sursa : HotNews
……………………………………………………………………………………………………..
[TITLUL INIȚIAL ]: A început săptămâna dedicată Premiilor Nobel 2016
Această săptămână este dedicată Nobelurilor. Începând de azi 3 0ctombrie și până joi, 13 octombrie, Fundația Nobel va anunța câștigătorii Premiilor Nobel 2016.
Medicină, Fizică, Chimie, Pace, Economie şi Literatură sunt domeniile şi ordinea acordării Premiilor Nobel 2016, începând de luni, de către fundaţia care poartă numele marelui savant suedez. „În beneficiul omenirii” este deviza şi crezul lui Alfred Nobel, justificarea sa pentru acordarea prestigiosului premiu, care a fost acordat din 1901 pentru 900 de personalităţi,
Începutul și parcursul decernării premiilor
Măreţia lui Alfred Nobel consta în abilitatea de a combina inteligenţa omului de ştiinţă cu cea a inventatorului, a celui care vede în viitor. Nobel a fost interesat de problemele societăţii, de literatură, el a scris poezie şi teatru, iar premiul pe care l-a instituit a devenit o extensie şi o împlinire a intereselor sale de-o viaţă.
Pe 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel semnează al treilea şi ultimul său testament la clubul suedez-norvegian din Paris. Când a fost deschis şi citit după moartea sa, testamentul a creat o mare controversă atât în Suedia, cât şi în toată lumea, mai ales că Nobel lăsase mult din averea sa unui premiu. Familia s-a opus atunci.
Conform actului, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, în zilele noastre înseamnă 1,702 milioane de coroane suedeze, adică 265 de milioane de dolari, au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „celor care, pe parcursul anului precedent, au făcut omenirii cele mai mari servicii”, scrie nobelprize.org.
Potrivit testamentului, premiul va fi împărţit în cinci părţi egale: „Prima parte va fi distribuită autorului descoperirii sau invenţiei celei mai importante în domeniul fizicii; a doua, autorului sau descoperirii celei mai importante în chimie; a treia, autorului descoperirii celei mai importante în domeniul fiziologiei sau medicinei; a patra parte, autorului celei mai remarcabile opere literare cu o tendinţă idealistă; a cincea, personalităţii care a acţionat cel mai bine pentru apropierea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”.
Savantul suedez a mai specificat în testament cine urma să acorde premiile. Din 1901, acordarea premiilor Nobel se bazează pe un sistem de nominalizări, coordonat de patru instituţii. Astfel, Academia Suedeză acordă premiul pentru Literatură, Institutul Karolinska pe cel pentru Medicină, Academia Regală suedeză pentru Ştiinţe se ocupă de premiile pentru Fizică şi Chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian oferă premiul pentru Pace.
În testamentul său, Alfred Nobel a menţionat că o parte din averea sa să fie oferită „persoanei care a făcut cea mai importantă descoperire în domeniul psihologiei sau medicinei”.
Primele premii Nobel au fost acordate prima dată la 10 decembrie 1901, după moartea creatorului lor. Ele constau într-o medalie, o diplomă şi o sumă, care la început a fost în valoare de câteva zeci de mii de dolari, iar apoi a crescut la zece milioane de coroane suedeze (SEK). În iunie 2012, Fundaţia Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane coroane suedeze, adică 800.000 de euro, pentru fiecare domeniu.
Cine a fost Alfred Nobel
Alfred Nobel s-a născut la Stockholm, în 21 octombrie 1833. Tatăl său, Immanuel Nobel, a fost inginer şi inventator care a construit poduri şi clădiri în capitala Suediei. În legătură cu activitatea sa, Immanuel Nobel a experimentat diferite tehnici de a dinamita roci.
Mama lui Alfred, Andriette Ahlsell, provenea dintr-o familie înstărită. Din cauza unor probleme cauzate de pierderea unor barje pentru construirea de material, Immanuel Nobel a fost forţat să intre în faliment în acelaşi an în care se năştea Alfred Nobel. În 1837, Immanuel Nobel a părăsit Stockholm împreună cu familia, pentru a începe o nouă viaţă în Finlanda şi Rusia. Pentru a-şi întreţine familia, Andriette Nobel a deschis o băcănie, care aducea un venit modest. Între timp, Immanuel Nobel a înregistrat succes cu noua sa întreprindere în Sainkt Petersburg. A deschis un atelier mecanic care producea echipament pentru armata rusească şi l-a convins pe Ţar şi pe generalii săi că şantierele navale ar putea fi folosite pentru a bloca atacul navalor militare.
Având succes în afacerile sale industriale, Immanuel Nobel a fost capabil ca în 1842 să-şi ducă familia la Sankt Petersburg. Aici, fiul său a urmat prima clasă cu profesori particulari. El a studiat ştiinţele naturale, literatura. Până la vârsta de 17 ani, Alfred Nobel a vorbit fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana. Interesele sale erau în domeniul literaturii engleze şi al poeziei, precum şi în chimie şi fizică. Tatăl său, care şi-a dorit ca fiul să-i urmeze cariera de inginer, a dezaprobat interesul lui Alfred pentru poezie şi l-a catalogat drept introvertit. În loc să-i lărgească orizontul, l-a trimis pe Alfred în străinătate, pentru a studia inginerie chimică. Timp de doi ani, Alfred Nobel a vizitat Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite. La Paris, oraşul pe care a ajuns să-l iubească cel mai mult, a lucrat în laboratorul privat al profesorului T.J. Pelouze, un faimos chimist.
Inventarea dinamitei
Acolo, l-a întâlnit pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero care, cu trei ani înainte, inventase nitroglicerina, un foarte puternic exploziv lichid. Nitroglicerina era produsă prin amestecul de glicerină cu acid sulfuric şi acid nitric. Era considerată prea periculoasă pentru a fi folosită în mod curent. În 1852, Alfred Nobel se va întoarce şi va lucra alături de afacerea familiei care înflorea datorită livrărilor către armata rusească. Împreună cu tatăl său, a încercat să dezvolte nitroglicerina ca explizibil comercial.
Mai multe explozii, inclusiv cea din 1864 în care a murit fratele său Emil şi alte persoane, au convins autorităţile că producerea nitroglicerinei era extrem de periculoasă, interzicând experimentele. Ca să transforme nitroglicerina în ceva mai puţin periculos, a amestecat-o cu kieselgur, un tip de rocă, şi a obţinut o pastă, care putea fi modelată astfel încât să fie introdusă într-o tijă.
În 1867, Alfred Nobel şi-a patentat materialul sub numele de dinamită. Ca să poată folosi praful, a inventat şi un detonator.
Din 1873, Alfred Nobel se va stabili la Paris, iar în 1881, a instalat la Servan un laborator, unde a continuat cercetările în vederea îmbunătăţirii formulei dinamitei, laborator pe care l-a transferat, în 1890, la San Remo.
El a brevetat 355 de invenţii, a făcut fotografii aeriene, a dezvoltat metode de obţinere a mătăsii sintetice, a cauciucului sintetic şi a pielii sintetice. Pasionat şi de literatură şi poezie, el a scris poezie, o tragedie şi câteva romane.
Savantul suedez spunea despre el că este „un umanist care iubeşte umanitatea” şi era convins că „prosperitatea lumii ar putea combate toate relele”.
Alfred Nobel a fost conştient de pericolele reprezentate de folosirea defectuoasă a invenţiilor sale şi a calificat războiul „cea mai mare dintre toate crimele”.
Nu s-a căsătorit niciodată. Munca intensivă şi călătoriile nu i-au lăsat timp lui Alfred Nobel pentru o viaţă de familie.
Alfred Nobel a încetat din viaţă la San Remo, Italia, la 10 decembrie 1896.
La nouă ani după moartea lui Alfred Nobel, Parlamentul norvegian a decis să acorde, în 1905, Premiul Nobel pentru Pace Berthei von Suttner.
Prin testamentul de o pagină, redactat la Paris, în 1895, Alfred Nobel cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar destinat acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii.
Din 1901 până în 2015, au fost acordate 106 premii Nobel pentru Psihologie sau Medicină. 38 de premii au fost acordate unui singur laureat. Până acum, 12 femei au primit premiul Nobel pentru Medicină. Cel mai tânăr laureat pentru Medicină a fost Frederick G. Banting, 32 de ani, care a fost recompensat cu distincţia în 1923, pentru descoperirea insulinei. Iar cel mai în vârstă laureat, 87 de ani, al premiului Nobel pentru Medicină a fost Peyton Rous, în 1966, pentru descoperirea unor virusuri cancerigene.
Cea mai tânără laureată este Malala Yousafzai, de origine pakistaneză, care la 17 ani a câştigat prestigioasa distincţie pentru Pace.
În total, au fost acordate până în 2015, 573 de premii pentru 900 de laureaţi.
Numele nominalizaţilor şi alte informaţii despre aceştia sau despre procesul de selecţie nu pot fi făcute publice timp de 50 de ani.
Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Numele nominalizaţilor şi alte informaţii despre aceştia sau despre procesul de selecţie nu pot fi făcute publice timp de 50 de ani.
Laureaţii de origine română ai premiului Nobel: medicul George Emil Palade, în 1974, Elie Wiesel a câştigat premiul Nobel pentru Pace în 1986, Hertei Muller i-a fost acordat în 2009 premiul Nobel pentru Literatură, iar Stefan Hell a primit premiul Nobel pentru Chimie în 2014, alături de alţi doi cercetători.
Sursa FOTO: Google
