ȘTIRI

[ACTUALIZARE 8] Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț se dă bătut. Renunță la urmărirea penală în dosarul livezii distruse pentru că nu e în stare să identifice autorii

 [ACTUALIZARE 8]

În noaptea de 10 / 11. 04. 2016, a fost devastată o livadă de pomi fructiferi aparținând șefului de district din cadrul Ocolului Silvic Gurahonț Jiva Sorin (foto – galerie). Pentru că  nu a fost suficient, probabil, ori făptuitorii s-au gândit că acțiunea lor nu va avea efectul scontat, aceștia au împușcat atunci, cu două focuri de armă, și câinele legat, care păzea plantația. În cauză s-au efectuat cercetări de către organele de Poliție pentru a identifica autorii – lucrul cel mai grav fiind folosirea armamentului de foc, care se presupune a fi fost o armă de vânătoare și a fost întocmit și un dosar de urmărire penală ( Actualizare 2 – in cadrul acestui material). Numai că, povestea penală  se oprește brusc și, unde altundeva, decât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

O dovadă a incompetenței organelor de cercetare și urmărire penală sau o dovadă a cârdășiei lor cu mafia locală a tăierilor ilegale de lemn și a braconierilor?

În 28 februarie 2017, la 10 luni de la sesizarea faptei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț emite o Ordonanță de renunțare la urmărirea penală ( atașată  galeriei foto) asumându-și incompetența.

„ Deși în cauză au fost efectuate investigații, lipsa martorilor și a oricăror indicii legate de săvârșirea faptei, au făcut imposibilă identificarea autorilor […]. Raportat la imposibilitatea identificării autorilor în decurs de 10 luni de zile și faptul că nu se mai întrevăd activități investigative realiste de identificare, față de valoarea prejudiciului estimat de către persoana vătămată- 784 lei- mare parte din pomii fructiferi regenerându-se, se apreciază că nu există un interes public în urmărirea infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală” – motivează ( halucinant) prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț. Ordonanța citată este emisă cu câteva zile înainte ca partea vătămată în acest dosar, Sorin Jiva, să fie împușcat.

În 13 martie 2017 ( dată la care partea vătămată din acest dosar se afla spitalizat pentru că a devenit parte vătămată, la propriu, prin împușcare, într-un alt dosar), i se comunică Ordonanța de renunțare la urmărirea penală în dosarul de distrugere și, la 3 zile distanță, în 16 martie 2017, i se comunică o citație, de către Judecătoria Gurahonț, ca parte în dosarul având ca obiect „ confirmare renunțare urmărire penală”. În 16 martie 2017, data primirii citației, partea vătămată Sorin Jiva se afla, de asemenea spitalizat. Celeritatea cu care s-a rezolvat acest dosar nu poate decât să fie suspectă având în vedere momentul ales ( perioada de spitalizare a părții vătămate!) pentru a șterge cu buretele faptele penale.

Nu s-a precizat totuși nimic de expertiza balistică care, teoretic, ar fi trebuit să fie efectuată și încheiată având în vedere că, pe lângă distrugerea pomilor fructiferi ( care, din fericire pentru Parchet, s-au regenerat!), autorii au împușcat atunci, cu două focuri de armă, și câinele legat care păzea plantația… Sau, poate, întâmplările „paranormal-penale” din aria de acoperire a Parchetului Gurahonț sunt banale calamități natural-umane care nu merită investigate și pentru care nu merită nimeni să răspundă niciodată…

Totuși, ar putea fi verificate toate dosarele care au fost întocmite și „lucrate” de această instituție, în fond și în esență publică, pentru a se stabili dacă, în ce manieră și în favoarea cui înafara adevărului au fost soluționate.

……………………………………………………………..

[ACTUALIZARE 7] ( 01.11.2016) Cum se fac „epurările” la Ocolul Silvic Gurahonț? Pădurarii cu dosare penale devin șefi de district

În 2012, pădurarul Surda Călin a fost dat afară de la Ocolul Silvic Gurahonț după ce a fost cercetat într-un dosar cu un prejudiciu de 30.000 lei. Conform surselor noastre din Direcția Silvică, dar și conform propriilor sale „ laude”, actualmente se urmărește reîncadrarea lui într-un alt ocol silvic, prin subterfugii care nu au nicio legătură cu legea.

De asemenea pădurarul Deme Ionel, caz spectaculos și mediatizat în această vară, anchetat într-un dosar cu un prejudiciu de 107.000 lei ( în speță, valoarea lemnului furat din ocolul silvic la care activa ca și personal de conducere) este avansat în funcția de pădurar-șef de district la Districtul 4 Iacobini.

Concluzia, bazată pe aceste date, ar fi: „ pădurari din toate ocoalele, furați cât puteți!”- cu atât mai mult cu cât, în suspans, se mai află dosare pe rol nu foarte vechi ( 1-2 ani) în care s-au operat inclusiv flagranturi, delicte în materie de infracțiuni silvice, și care zac nesoluționate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.

……………………………………………………………..

[ACTUALIZARE 6] (10.10.2016) Cum să împuști o căprioară pentru iedul viu din ea?!… În urma controalelor, la Ocolul Silvic Gurahonț au rămas aceiași infractori – dar mai frustrați, deci mai periculoși

Nu e deloc liniște și pace în Ocolul Silvic Gurahonț – deși pentru a calma situația conflictuală în Ocolul Silvic Gurahonț, mai bine zis pentru a face să se aștearnă tăcerea, persoane influente din poliție și Direcția Silvică Arad au demarat o acțiune de intimidare a unor personaje incomode… respectiv angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț care, până la urmă, își făceau doar datoria, fără a fi nici măcar zeloși. Simpla prezență în teren a controalelor a ajuns să enerveze mediul local axat pe infracțiuni la regimul silvic și de braconaj – iar când se enervează infractorii din zona Gurahonț, apar tot felul de frustrări financiare și de altă natură inclusiv într-un birou situat pe „Vârful cu dor”, ori pe la birouri din Direcția Silvică Arad.

Cu toate încercările de a-i înlătura pe pădurari (pădurarul Gelu Jula este amenințat că i se va desface contractul de muncă, iar pădurarului Sorin Jiva i  s-a întocmit, la sesizarea Gărzii Forestiere Oradea, un dosar penal pentru că domnii „gardieni ai pădurilor” nu au observat un drum care, de fapt, nu are nicio utilitate), adevăruri oribile ies la iveală. Relativ la controalele care s-au derulat în cadrul Ocolului Silvic Gurahonț, ne punem întrebarea – iar cei implicați știu și răspunsul: dacă nu ar fi fost presiunea exercitată de un anume serviciu de informații, ce s-ar fi ales de aceste controale?!
Ținem să vă anunțăm că acestea vor continua, iar aspectele sesizate până acum își vor urma cursul penal, spre deziluzia unora dintre angajații cu funcții de răspundere din cadrul Direcției Silvice Arad.

Ce rezultate avem până acum? S-a luat măsura comunistă de a se schimba șeful de ocol de la Valea Mare cu cel de la Gurahonț (vă anunțăm, domnule Țigan, pe această cale, că nu prea ne interesează cine cu cine se schimbă, atâta timp cât pădurea se taie în continuare). Este de neînțeles atitudinea polițiștilor din zonă, care știu foarte bine cu ce probleme se confruntă atât pădurea, cât și populația din zonă, iar atât măsurile, cât și constatările pe această linie, se rezumă la aplicarea unor contravenții, doar în cazurile excepționale, în care oamenii legii, forțați de împrejurări întocmesc câte un dosar penal… cu care se întâmplă ce s-a întâmplat cu  Dosarul nr. 184/P/2015 – care, deși va împlini în curând doi ani, nu se mai știe nimic de el.

Exemple multe ar putea continua – dar nu dorim să-i mai încurcăm pe cei a căror muncă este să dezlege misterele dispariției fondului silvic și cinegetic al României – cu aplicare pe Ocolul Silvic Gurahonț. S-au legat frății scârboase între polițiști care își sărbătoresc ieșirea la pensie cu focuri de artificii, plătite de cei care ucid căprioare gestante și scot vițelul viu din căprioară; conform obiceiului românesc „hoțul strigă «hoții»”, aceste persoane certate cu legea fac sesizări și reclamații celor care i-au prins în flagrant – iar, ca o culme a prostiei birocrației autohtone, reclamanții asistă la control jignindu-i și tratându-i pe pădurari de parcă le-ar fi șefi… asta în prezența organelor abilitate de control, care cereau nu pădurarului să prezinte situația din teren, ci infractorului reclamant, care, cu o noapte înainte, avusese grijă să-i facă niște „cioate” pădurarului – pentru a se ști unde se află. Sfatul și ajutorul șefilor celor controlați, care acuzau abuzurile controlorilor a fost „încercați să o dați la pace cu ei!”
În încheiere, dorim să vă facem cunoscut, domnule Teodor Țigan, că nu suntem tâmpiți să credem că în cadrul Ocolului Silvic Gurahonț s-au tăiat, în ultimii 2-3 ani, aproximativ 3000 de arbori, ilegal, iar șeful ocolului nu a știut nimic, decât atunci când a fost pus în fața faptului împlinit.
Așteptăm rezultatele verificărilor pe care le face noul șef de ocol, dar mai ales alte organe care se ocupă cu aplicarea legii în țara (încă) a noastră.

…………………………………………………………

[ACTUALIZARE 5] (22 septembrie) Încep să cadă capete în cazul „Interlopilor de păduri” din Gurahonț

Șeful Ocolului Silvic Gurahonț, Marcel Oprea a fost schimbat din funcție – aceasta fiind consecința principală a anchetei operate de structura centrală a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe parcursul ultimei luni. Conform rezultatelor comisiei tradus de surse, „pe raza Districtului Zimbru s-a găsit lemn tăiat ilegal în prejudiciu calculat de peste 200.000 de lei”.

Urmează să se stabilească prejudiciile în cazul Districtului Honțișor – unde s-au găsit nereguli și mai mari.

Vom reveni cu amănunte în curând asupra acestui caz.

…………………………………………………………

 [ACTUALIZARE 4] (16 august) „Interlopii pădurilor” din Gurahonț au încăput, în sfârșit, pe mâna oamenilor legii!

Pornind de la nu mai puțin de 13 fapte penale comise de tot atâtea persoane reclamate chiar de pădurarul Ioan Deme, de la Ocolul Silvic Gurahonț, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos. Urmărirea penală cu privire la faptă – oficializată prin deschiderea unui dosar săptâmâna trecută – este condusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț și e în faza audierilor suspecților și martorilor.

Au masacrat o pădure încadrată la Gradul I

445 de cioate au găsit inspectorii Direcției Silvice tăiate din pădurile aparținând Ocolului Silvic Gurahoț, în cantitate de 340, 014 mc – lemn valorând pe piață, doar ca materie primă brută, circa 170.000 de lei (40.000 de euro) – valoarea mare fiind dată de faptul că arborii tăiați sunt încadrați, conform legilor silvice, la „păduri de Gradul I”, respectiv cele mai de calitate, tinere, drepte etc.

Din informațiile noastre, anchetatorii sunt actualmente la faza „de ce pădurarul nu a raportat comiterea faptelor atunci când s-au petrecut – ci doar după controlul efectuat de Direcția Silvică?”

…………………………………………………………

[ACTUALIZARE 3 – NEWS ALERT] (17 mai, 2016): Gurahonț. Episodul pădurarul dezpălăriat

Fiind în continuarea periplului nostru silvico-penal, prin minunata zonă a Gurahonțului, mai constatăm încă o dată ardoarea cu care funcționarii publici cu statut special, care-și desfășoară activitatea în zonă, lucrează la instaurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Ne amintim cum la sfârșitul lunii noiembrie 2015, pădurarul Bugi Florin, fiind în timpul  serviciului  și neavând  altceva de făcut, constată că 3 persoane sustrăgeau lemne din cantonul silvic aflat în administrarea sa. După ce poartă un dialog cu cei 3 iar cei 3 constată că nu pot ajunge la nicio înțelegere cu pădurarul, unul dintre ei fiind „întâmplător” înarmat cu o armă de foc (pușcă de vânătoare)… probabil argumentul suprem menit a-l convinge pe pădurar că este momentul să se deplaseze spre domiciliul său în cazul în care, desigur, nu ar dori să se mute la „domiciliul veșnic”.  Dând dovadă de o dexteritate deosebită, trage un foc de armă spre pădurar reușind performanța să-i dea jos pălăria. Pădurarul, neavând altă armă în dotare decât telefonul mobil, apelează numărul de urgență 112.
De atunci așteaptă.
Atunci a așteptat vreo 3 ore. Până s-a făcut noapte. A mai așteptat până a venit Crăciunul și, acum, dacă tot au trecut și Paștele, s-a gândit să ia legătura cu noi dacă nimeni din poliție nu a fost curios să clarifice ce s-a întâmplat la fața locului și nici la vreo altfel de față. Aceasta în condițiile în care, în afară de pădurarul dezpălăriat,  în cauză mai există un martor care, dacă nu s-a răzgândit, poate relata cu exactitate ce s-a întâmplat în pădurea comunală Brazii. Întrebăm și noi, retoric,  organele abilitate dacă, în cazul unei deplasări prin zona Gurahonț , este necesar să ne luăm și pălărie antiglonț dacă vreunui tâmpit îi vine să ne ia la țintă?
E un NEWS ALERT continuu la Gurahonț.

…………………………………………………………

[ACTUALIZARE 2 – 9 mai, 2016 – NEWS ALERT] La Gurahonț s-a ajuns la devastat livezi și împușcat câini! Dosarele penale zac în faza de cercetare…

Pentru că nu toți funcționarii silvici din zona Gurahonț se încadrează în politica penală din zonă pe linia tăierilor de arbori, acestora li se aplică tot felul de „corecții” – doar-doar vor intra și ei în „normalitate”.

Cazul concret al șefului de district Jiva Sorin

În noaptea de 10 / 11. 04. 2016, indivizi despre care avem serioase îndoieli că aparțin speciei umane au devastat o livadă de pomi fructiferi aparținând șefului de district din cadrul Ocolului Silvic Gurahonț Jiva Sorin (foto – galerie). Pentru că nu li s-a părut suficient, probabil, ori s-au gândit că acțiunea lor nu va avea efectul scontat, aceștia au împușcat, cu două focuri de armă, și câinele legat, care păzea plantația. În cauză se efectuează cercetări de către organele de Poliție pentru a identifica autorii – lucrul cel mai grav fiind folosirea armamentului de foc, care se presupune a fi fost o armă de vânătoare.

Expertiza balistică nu este finalizată nici până la acest moment,

dar în cazul în care nu va fi identificată amprenta unei arme înregistrată legal, suntem convinși că domnul comisar-șef Nour, prin rețeaua informativă, va identifica posesorul ilegal al armei cu care s-a tras. În caz contrar, îi stăm la dispoziție cu date și informații concludente.

…………………………………………………………

[ACTUALIZARE – NEWS ALERT] – 5 mai, 2016 – Stare conflictuală la Gurahonț, pe fondul anchetelor pentru tăieri ilegale de arbori!

La Gurahonț domnește o stare de conflict permanent si escaladare a situației create de deschiderea oficială a anchetei anunțată marți, în presă, după autosesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru tăieri masive de arbori. Membri din conducerea Ocolului Silvic, șefi de district și persoane din zonă care exclusiv din tăieri ilegale de copaci trăiesc (și trăiesc bine – din moment ce au trecut de la anticele IMS-uri și clasicele Dacii-papuc la Q7! ) se amenință cu noi dosare și chiar cu moartea – cum s-a întâmplat ieri, în cursul unui scandal ce pare în imposibilitate de a se încheia altfel decât într-o cheie tragică.
Inclusiv polițiști și procurori din zonă par a avea interesul ca în zonă să se mențină climatul… preexistent demarării anchetei, întrucât la Gurahonț din asta trăiește, de zeci de ani, majoritatea populației – deci inclusiv ei înșiși.
Vom reveni cu fotografii și înregistrări de la… teatrul de operațiuni penale din Gurahonț.

…………………………………………………………

TITLUL INIȚIAL – 3 mai, 2016 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad s-a sesizat din presă și anchetează tăieri ilegale de arbori la Lipova și Gurahonț

Nu e un caz singular ca, în Arad, procurorii să se autosesizeze și să pornească urmărirea penală de la un articol apărut în presa locală – din fericire pentru 99,99% din problemă… conform calculelor noastre statistice. Cea mai recentă informație publicată pe site-ul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad exact asta confirmă:

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Având în vedere aspectele relatate în articolul publicat la data de 21.04.2016, într-un cotidian local din Arad, aspecte din care reies indicii în sensul că în cadrul Ocoalelor Silvice Gurahonţ şi Lipova, jud. Arad, s-ar fi comis fapte penale constând în tăieri ilegale de arbori şi furtul materialul lemnos rezultat, Parchetul  de pe lângă Tribunalul Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către autori necunoscuţi (persoane a căror identificare certă urmează a fi realizată ulterior) a infracţiunilor prevăzute de art. 106 şi 109 din Legea nr. 46/2008.

E un caz ale cărui detalii merită investigate – mai ales că avem și noi cunoștință de oareșce „autori necunoscuți” comițători de adevărate masacre ecologice prin ocoalele intrate în colimatorul anchetatorilor.

Mihai Comanescu, 21 aprilie 2017 9:10

gurahont-documente-4gurahont-documente-5gurahont-documente-1gurahont-documente-2gurahont-documente-3braziiDSC_3087DSC_3085DSC_3083DSC_3079DSC_3075DSC_3073DSC_3072DSC_3071DSC_3070DSC_3067DSC_3065DSC_3063DSC_3062DSC_3061DSC_3058DSC_3057DSC_3056DSC_3055DSC_3054DSC_3047DSC_3046DSC_3040DSC_3034DSC_3032DSC_3031DSC_3029DSC_3027DSC_3026furt-lemne