[ACTUALIZARE] „Război” Falcă – Pistru post-alegeri! Geani îl amenință pe Ghiță cu „cei 7 puși de ea”. Coldea are ultimul cuvânt: Bibarț!

cvartet
Distribuie:

 

[ACTUALIZARE] (ora 12.30 p.m.) – Comunicat de presă, Geanina Pistru: „Călin Bibarț, viitorul viceprimar al municipiului Arad”

În urma alegerilor locale de duminică, Partidul Național Liberal a obținut majoritatea mandatelor din cadrul Consiliului Local Municipal Arad, mai exact, liberalii au obținut un număr de 12 mandate de consilier din totalul de 23. În acest context, Geanina Pistru, președintele Organizației Municipale a PNL Arad, anunță numele viitorului viceprimar al municipiului Arad, acesta fiind fostul prefect Călin Bibarț.

„Înainte de toate aș vrea să le mulțumesc, în numele Organizației Municipale a PNL Arad, tuturor arădenilor care duminică au mers la urne! Le mulțumim tuturor arădenilor care ne-au acordat votul lor, care au apreciat munca depusă de noi în ultimii 12 ani și care ne-au acordat încrederea pentru a duce mai departe proiectele bune începute în Arad! Datorită cetățenilor, PNL a obținut majoritatea în Consiliul Local Municipal, lucru care ne dă automat posibilitatea de a nominaliza cei doi viceprimari. După cum știți, domnul primar Gheorghe Falcă a anunțat în urmă cu două zile că unul dintre cei doi viceprimari va fi domnul Levente Bognar, un om cu care noi am colaborat întoteauna foarte bine. Parteneriatul dintre noi și UDMR Arad a fost întotdeauna unul corect, acesta fiind unul din motivele pentru care am decis să continuăm în această formulă. Un alt motiv este acela că în Arad există o comunitatea importantă de etnici maghiari care trebuie să aibă o reprezentare corectă în administrația locală. Și, pentru că cele 12 mandate obținute de către PNL în CLM Arad ne conferă o majoritate, este normal ca cel de-al doilea viceprimar să vină din rândul PNL Arad. Astfel, domnul Călin Bibarț va fi viceprimarul municipiului Arad. Avem încredere în domnul Bibarț, iar experiența sa profesională, în special cei trei ani petrecuți în fruntea Instituției Prefectului Județului Arad, cu siguranță îl va ajuta să facă față cerințelor viitoarei funcții. Îi urez succes domnului Călin Bibarț și îl asigur de toată susținerea mea și a Organizației Municipale a PNL Arad!”, a declarat Geanina Pistru, președintele Organizației Municipale a PNL Arad.

…………………………………………….

Geanina Pistru își rupe lănțișoarele și zgârie biroul cu unghiile: Falcă n-o mai vrea „primăriță-n locul lui”… visul frumos s-a terminat înainte de a începe… a jignit-o cu toți enoriașii de față… tot ce-a fost frumos între ei s-a dus naibii precum bulele din șampania victoriei, vai, atât de muncite… de „curate”, de „frumoase”.  În PNL a început deja lupta internă pentru putere – iar dacă electoratul n-a reușit să dea cu ei de pământ din cauză că n-a ieșit din casă, iaca… își rup singuri capetele.
Lui Călin Bibarț nu-i mai place la București – „frate, să stai toată ziua cu geanta la picior într-un birou în care nu te bagă nimeni în seamă nu-i vreo fericire”, vorba lui -, chiar dacă (ironie supremă din partea unuia care tace non-stop) „director departamentul informatică, strategii, comunicare la Romsilva”. De aia a și candidat pe două liste deodată la Arad: să fie sigur că iese pe amândouă (iar calculul e simplu: un consilier local + un consilier județean = un viceprimar, nu?) – nu-i el de București, maică… între rechini, acolo… ce dreaq să facă Bibarț la București – ce, Bucureștiu-i Ocolul Silvic „Lipova-Neudorf”?! Nu-i: e un ocol și-atât!
S-a plâns și „sus” de treaba asta… „susul” i-a înțeles durerea… „susul” îl iubește pe Călin din mai multe motive… așa încât Nașu-Mare-Cel-De-Sus, Coldea, a zis „Bibarț” – și Bibarț se făcu!

Geani, poate singura dată în viața ei, „joacă cu albele” în meciul ăsta… și poate că fix de aia pierde: cu Falcă, când joci cu albele, pierzi sigur! „Plec o lună în America, să mă refac, și nu am încredere să las o femeie în locul meu!” – i-a servit ieri dupămasă  o „misogină de dreapta” Jița… cel atât de priceput la femei (gen Geani)… și, de atunci, incompa…rabila plânge încontinuu. Amenință că va face opoziție în CLM cu „cei 7 consilieri inventați și puși de ea” – dar… hai să fim serioși: 1 – că șapte-s puțini… s-o bătut Falcă cu 10… cu tot Aradul, iar Aradul n-a avut nicio șansă și 2 – că ăia 7 de crede Geani că-s „copiii ei”, devin fiii ploii la primul trântit de ușă al faraonului.
Ce, e prima oară când Falcă „să chișă” pe proprii săi oameni?! Nu – și nici ultima!

 

Categorie: Pamflete
Etichete: Cailin Bibart, Flofian Coldea, Geanina Pistru, Gheorghe Falca, primaria arad
Distribuie:
Articolul anterior
Reverie în lanul cu maci
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Rețea de hoți high tech anihilată de DIICOT și SCCO Arad – Comunicat IPJ Arad

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…