Ai crezut că le-ai văzut pe toate în materie de aberație administrativă românească? Atunci privește groapa de gunoi de pe vârful muntelui!

groapa
Distribuie:
Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş, construită în vârf de munte în proporţie de 99,7%, în care s-au investit peste 27 de milioane de lei, va deveni în curând funcţională – informează adevarul.ro, ai cărui jurnaliști au efectuat o investigație de presă pe acest subiect.

Consiliului Local al comunei sucevene Pojorâta a adoptat hotărârea privind transferul terenului de pe raza localităţii, pe care se află depozitul ecologic construit cu fonduri europene, în posesia Consiliului Judeţean Suceava. Astfel, cu 12 voturi pentru, cele nouă hectare de teren pe care se află groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş vor trece din nou din proprietatea comunei Pojorâta în domeniul public al CJ Suceava. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că în cazul în care această hotărâre nu era aprobată, judeţul Suceava putea ajunge într-o situaţie complicat – respectiv întreg județul putea intra în faliment dacă proiectul ce viza realizarea gropii de gunoi nu era finalizat, fiind nevoit să restituie sume importante de bani ce au fost primite de la Uniunea Europeană.

„Ce frumos va fi când aici va apărea muntele de gunoi. Deşteaptă alegere au luat conducătorii locali din Pojorâta şi cei de la judeţ. Au făcut ceva unic în lume, punând gunoiul în vârf de munte şi stricând unul din cele mai frumoase locuri din România”, le-a transmis Aristide Maxim, reprezentantul locuitorilor din Pojorâta şi Valea Putnei, celor ce au luat decizia amplasării depozitului ecologic de la Mestecăniş în vârf de munte. Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş, construită în proporţie de 99,7%, în care s-au investit peste 27 de milioane de lei, va putea fi terminată, chiar dacă locuitorii din zonă sunt în continuare împotriva acestui proiect. Investiţia este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. Firmele Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului au fost cele ce au semnat cu CJ Suceava un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“.

Termenul de finalizare a lucrărilor era iulie 2014, însă probleme apărute de-a lungul timpului au făcut ca groapa de gunoi să nu fie funcţională nici în ziua de astăzi. Conform proiectului, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici vor fi depuse 350.000 de tone de deşeuri.

Detalii și mai multe fotografii cu groapa de gunoi din vârful muntelui – pe adevarul.ro.

 

Categorie: Știri
Etichete: CJ Suceava, groapa gunoi, pojorata, suceava
Distribuie:
Articolul anterior
Birou pentru obţinerea certificatelor de cazier judiciar în Curtici
Articolul următor
Eroare intenţionată – SUA dau un semnal oficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie