Aradul Ando bițigla. Sâmbătă, la prânz, pe „pistele” lui Falcă…

andobicicleta
Distribuie:

 

Comunicat de presă – www.voluntariatarad.ro

Asociația C.E.A.S., în parteneriat cu Asociația Activarium, Centrul Județean de Voluntariat și Poliția Locală organizează, în data de 7 mai, evenimentul „Aradul pe bicicletă”. Este un nou marș al bicicliștilor, organizat de Andrei Ando, cel care a fost unul dintre inițiatorii acțiunii „Dați Aradului piste pentru biciclete”.

Marșul este organizat sâmbătă, 7 mai, de la ora 11, din fața Palatului Administrativ, și prefațează Cupa Aradului la ciclism, eveniment care are loc în aceeași zi.

„Promovăm mișcarea, stilul de viață sănătos. Ne dorim să se accelereze procesul prin care Aradul, odată oraș al bicicliștilor, să redevină ceea ce a fost. Când am demarat acțiunea „Dați Aradului piste pentru biciclete” ne-am dorit o rețea de piste utilitare care să lege punctele importante din oraș, respectiv centrul de zona industrială. Astăzi o bună parte din piste există, dar pentru că nu este un respect în trafic față de bicicliști, ele încă nu sunt folosite la capacitate. Nu trebuie să facem abstracție de faptul că pe unele porțiuni pistele de biciclete sunt perfectibile și ne dorim să fie corectate cât mai curând. Acțiunea noastră își propune să pună în valoare, în primul rând, că s-au făcut demersuri pentru susținerea ciclismului în Arad și că este nevoie de mult mai multă atenție față de bicicliști, în traficul intens din oraș. Evenimentul se înscrie în tema „Activarea publicului”, susținută în cadrul proiectului Arad 2021”, a declarat Andrei Ando, președintele Asociației C.E.A.S..

Traseul propus de organizatori este următorul: Primărie – Podgoria – Micălaca (Lidl) – Piața Soarelui – Pasaj Billa – Podgoria – Calea Aurel Vlaicu – UTA – Fortuna – UTA – Calea Victoriei – str. Andrei Șaguna – Poliția Rutieră – str. Mihai Eminescu (IPJ) – Parcul Reconcilierii – Teatru – Piața Avram Iancu – Teatru – Primărie.
Poliția locală va asigura antemergători și ordinea publică pe toată durata evenimentului.

 

Notă:  Textul este copy&paste, iar titlul aparține redacției. Expresia „ Aradul Ando bițigla” este traducerea în limba rromanes a sloganului evenimentului: „Aradul pe bicicletă”.

Categorie: Știri
Etichete: Ando, aradul ando bitigla, biciclete, marsul biciclistilor, piste.
Distribuie:
Articolul anterior
Job Shadow Day cu elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Arad [GALERIE FOTO]
Articolul următor
„Judecătorul porno” Aurelian Tomuș din Timișoara a scăpat cu suspendare pentru că și-a recunoscut toate porcăriile: „consum de droguri și dezvoltarea unor relații sexuale haotice și necontrolate cu persoane minore”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie