Arta şi democraţia

mateo
Distribuie:

 

Când nu ai habar cu ce se măsoară valoarea în artă, apelezi la democraţie. Pui de un sondaj în presă sau chiar pe stradă şi ai o acoperire democratică de nezdruncinat asupra a tot ce mişcă în cultură. Orgoliul celor ajunşi vremelnic într-o poziţie decizională este de multe ori deasupra unei abordări chibzuite şi adecvate atunci când trebuiesc luate decizii importante în domenii sensibile, cum este cultura, care cer o anumită calificare.

În urmă cu ceva ani, un mare şef judeţean, prost sfătuit de consilierul său, a propus ca oportunitatea continuării apariţiei unei cunoscute publicaţii culturale să fie decisă de un sondaj făcut pe stradă. Nu prestigiul câştigat de publicaţie în timp, transferat şi asupra Aradului, sau aprecierile celor calificaţi din breaslă au contat pentru omul nostru, ci câţi din cei care trec pe bulevardul central citesc sau consideră oportună o astfel de revistă elitistă. Ca şi cum elitismul ar fi profund dăunător, nevrednic de banii poporului.

Sau, să ne amintim de celebrele clasamente „valorice” făcute de Mihai Tatulici la TVR, pe baza voturilor telespectatorilor, în urma cărora au fost umilite personalităţi autentice şi mult supraevaluate mediocrităţi cu succes facil la public.

Recent, în oraşul vecin Timişoara, un consilier local s-a erijat în trompeta unor revoltaţi de aspectul statuilor din centrul vechi, recent renovat şi a propus ca amplasarea lor să fie hotărâtă prin votul cetăţenilor. Şi s-a votat, din fericire, doar pe facebook şi tot din fericire rezultatul a fost ignorat şi s-a mers pe mâna artiştilor.

Din păcate, efectele democraţiei în materie de artă, sunt vizibile chiar pe bulevardul central al Aradului. Ele fac deja parte din viata oraşului, au devenit obişnuinţă pentru arădeni iar pentru cei aflaţi în trecere, mostre de prost gust.

Iată doar câteva exemple în care se încearcă şi uneori se reuşeşte să se substituie valoarea cu voinţa unora care ar trebui doar să creeze condiţii pentru ca actul de creaţie autentic să se producă.

Arta se poate manifesta şi progresa doar în deplină libertate de expresie, cu sprijinul moral şi material al comunităţilor, dar valoarea poate fi legitimată doar de către cei calificaţi în materie: critici şi istorici de artă.

Dacă ne dorim performanţă în cultură, trebuie să acceptam că acolo unde începe arta se termină  democraţia.

 

(Articol publicat în revista MONITORUL CULTURAL Nr. 1/2016)

Categorie: Opinii
Etichete: arta si democratia, cultura, Ioan Matiut, monitorul cultural
Distribuie:
Articolul anterior
[CRONICĂ] Pe scena Teatrului arădean, „Vârful aisbergului” de Antonio Tabares
Articolul următor
Fetelor, cum dracu’ vă f***ţi cu ăştia?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…