[NEWS ALERT] Dezastru în Italia! Un cutremur de 6,5 grade a avut loc azi-dimineață, în centrul peninsulei. O mulțime de clădiri sunt la pământ!

cutremur italia1
Distribuie:

 

 

Un nou cutremur a avut loc azi noapte în Italia, la 134 de km de Roma, în zona Ascoli. Cutremurul de 6.6 grade a fost resimţit şi la Roma, aflată la 132 de kilometri de epicentru, dar şi în Croaţia, Slovenia şi Bosnia-Herţegovina. Mișcarea tectonică s-a înregistrat la ora locală 7.40 (8.40 ora României). Magnitudinea fusese inițial estimată la 7.1, după care a fost revizuită. Oamenii au intrat în panică și au ieșit pe străzi. Până în acest moment, nu există informații despre eventuale victime.

Cutremurul s-a produs în Italia, duminică dimineața la ora 07.40. Seismul a avut o magnitudine de 6.6 grade pe Richter (estimarea USGS; 6.5 grade în cea EMSC) și a avut loc la 10 kilometri adâncime. în zona centrală, lângă Norcia,resimțindu-se în toată Italia.

O șosea regională și Metroul din Roma au fost închise. Cadedrala din Norcia s-a prăbușit iar 80% din locuințele din Ussita sunt prăbușite și nelocuibile.

Spitalul din Cascia, aflat la 10 km de epicentru, a fost evacuat.

În regiunea Marche sunt afectate 20 de localități.

Până în acest moment nu s-a făcut vreun bilanț al victimelor. Protecția civilă a anunțat că nu s-au înregistrat persoane decedate, doar câteva zeci de răniți.

Apar mărturii înfiorătoare despre cutremurul de azi. Primarul din Ussita vorbeşte de un dezastru şi mărturiseşte că a a văzut infernul.

S-a prăbuşit totul, văd coloane de fum, este un dezastru, un dezastru. Dormeam în maşină, am văzut infernul”, a spus edilul Marco Rinaldi.

Sunt multe (clădiri – n.r.) prăbuşite, să sperăm că nu este nimeni sub dărâmături” , a spus şi primarul din Acquasanta Terme, Sante Stangoni.

Sunt relativ liniştit, pentru că sper că eforturile făcute în aceste zile au fost suficiente pentru a salva vieţile oamenilor: centrul a fost evacuat, clădirile din cartierele cu cel mai mare risc au fost declarate nelocuibile”, a declarat primarul din Camerino, Gianluca Pasqui, care a vorbit, însă, de noi clădiri prăbuşite în localitate.

MAE a transmis, duminică, un mesaj în urma cutremurului care a afectat Italia. Ministerul face apel la cetăţenii români care s-ar afla în dificultate să contacteze misiunile diplomatice din zonă la numerele de urgenţă, precum şi autorităţile locale italiene.

„În dimineaţa zilei de 30 octombrie 2016 a avut loc un cutremur de mare intensitate (6.1) în zona centrală a Italiei (Epicentru zona Norcia, Regiunea Umbria). Dacă există cazuri de cetăţeni români aflaţi în dificultate, nu ezitaţi să apelaţi la numerele de Urgenţă ale misiunilor diplomatice, Ambasadei României la Roma +39 345 1473935 (Lazio, Umbria, Abruzzo) şi Consulatului General al României la Bologna +39 349 1178220 (Marche, Emilia-Romagna şi Toscana)”, anunţă MAE.

Ministerul le transmite cetăţenilor să contacteze în paralel şi autorităţile locale din Italia şi Protecţia Civilă la numărul special 800 840 840.

Numere de telefon ale MAE (0039).06 835 233 52 sau (0039) 06 835 233 44

Foto: RT

 

Categorie: Știri
Etichete: cadedrală Norcia, cutremur, dezastru, Italia, Norcia, Ussita
Distribuie:
Articolul anterior
#COLECTIV – un an. Ce s-a schimbat?
Articolul următor
Spectacol „Happy Halloween” la Colegiul Național ,,Moise Nicoară’’ [GALERIE FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie