DIALOGURI

DIALOGURI

DIALOGURI – nu (doar) interviuri
Ziarul criticarad.ro agreează, în ceea ce privește comunicarea dintre jurnalist și un personaj interesant, atitudinea directă și coparticipativă… infinit mai mult dialogul decât interviul. „Interviul se acordă de cel căruia îi este solicitat – nu se ia de către cel care-l semnează” – conform unei legi nescrise a presei… numai că această definiția îl pune pe intervievator în postura de cronicar umil al unor (de cele mai multe ori) banalități prefabricate rostite nu neapărat de un maestru incontestabil al răspunsurilor – iar pe intervievat în cea de guru absolut. Interviul a devenit, în această lume cu extrem de puțini monștri sacri rămași în viață, un gen ipocrit de a promova nulități politico-administrative și, de cele mai multe ori, ceea ce citim sub titulatura „interviu” este, de fapt, un text creat de consilierii de imagine ai celui din poza principală și servit publicului cititor cu unicul scop de a-i crește acestuia cota. De aceea, interviurile de pe criticarad.ro vor fi extrem de rare – în schimb dialogurile vor exista din abundență.