Concertul de joi seara este dedicat capodoperelor care au făcut din Beethoven „Stăpânul filarmonicilor”

ludwig van beethoven
Distribuie:

 

Dirijor – Cristian George Neagu

Solistă – Coral Solomon

Program

Egmont Uvertura op.84

Concertul nr.5 în mi bemol major op.73 Imperialul

Simfonia a V-a în do minor op.67

 

O reconfirmare a valorilor şi a geniului beethovenian în spiritul Imperialului, Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, una dintre cele mai strălucitoare partituri ale perioadei mature de creaţie şi cel mai avangardist concert instrumental al începutului de secol XIX, al uneia dintre cele mai strălucitoare şi ilustre pagini ale repertoriului simfonic mondial, Simfonia a V-a în do minor „a Destinului” şi nu în ultimul rând al uneia dintre cele mai pline de forţă şi substanţă dintre uverturile sale simfonice, Egmont op.84, justifică medalionul Ludwig van Beethoven din actuala stagiune de concerte.

„Orice afiș care anunță un concert dedicat creației Titanului de la Bonn reprezintă o garanție, atât pentru public, cât și pentru muzicieni: garanția unei seri perfecte, în cadrul căreia ingredientele principale sunt nemuritoarele pagini muzicale semnate Ludwig van Beethoven și profesionalism artistic” scrie dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad, în nota sa pe site-ul Filarmonicii Arad.

Programat în seara de 28 aprilie 2016 la ora 19.00, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr. 19, clasicul medalion readuce în formatul agreat partituri de vârf ale repertoriului universal şi se numără printre marile aşteptări ale seriei concertistice. El este perceput ca atare de iniţiati şi melomani şi împlineşte dorinţe conturate în mod constant de oaspeţii sălii de concerte.

La pupitrul orchestrei simfonice se află dirijorul Cristian George Neagu, iar cea care îl secondează în această seară rezervată reperelor muzicale ilustre este pianista Coral Solomon.

Portret – Cristian George Neagu

Cristian George Neagu a absolvit Liceul de muzică din Timişoara în 1982 şi cursurile Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj în 1987, obţinând diploma în muzicologie. A studiat dirijatul la Bucureşti, cu maeştrii Cristian Mandeal şi Constantin Bugeanu, participarea din 1987 la Festivalul tinerilor dirijori de orchestră de la Buşteni, marcând începutul activităţii sale prodigioase la pupitrul diverselor orchestre simfonice din România.

Din 1990 Cristian George Neagu este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad, alături de orchestra simfonică concertând în Italia şi Germania şi realizând numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune. În 1992 a apărut primul său disc.

În iunie 1992, dirijorul a participat la cursurile organizate la Cluj de Internationale Bachakademie din Stuttgart, unde s-a perfecţionat cu dirijorul Christfried Brödel. Ca urmare a prezenţei sale la aceste cursuri, i-a fost acordată o bursă în scopul frecventării cursurilor de vară susţinute în anul următor de Helmuth Rilling la Stuttgart.

În 1995 a debutat ca tânăr dirijor de orchestră la pupitrul Filarmonicii George Enescu şi totodată cu spectacolul “Spărgătorul de nuci” pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.

Între 1992 şi 1999 Cristian George Neagu a predat contrapunct la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi, la aceeași instituție, a condus între 1993 şi 1995 clasa de orchestră.

Cristian George Neagu este câştigătorul premiului oferit de Fundaţia SOROS pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat Constantin Silvestri Bucureşti din 1996.

Portret – Coral Solomon

Prezență activă pe plan internațional, pianista canadiană Coral Solomon a fost invitată să susțină recitaluri în Canada, SUA, Italia, Israel și România şi concerte solistice în Canada și România. În vara anului 2014 ea a interpretat în prima audiție acompaniată de orchestra Filarmonicii din Bacău, o prelucrare pentru pian și orchestră a piesei lui Serghei Rahmaninov „Variațiuni pe o temă de Corelli”, dedicată ei de compozitorul Sabin Păutza.

Coral Solomon urmează cursurile de Masterat la Boston University College of Fine Arts, la clasa lui Pavel Nersessian. Ea a obținut diploma în 2015 la Cleveland Institute of Music, unde a studiat la clasa lui Antonio Pompa-Baldi. În perioada 2005-2011 a studiat în Toronto, la Young Artists Performance Academy of the Royal Conservatory of Music la clasele îndrumate de Dan Atanasiu și Patricia Parr.

Coral a obţinut primind marele premiu la diverse concursuri printre care: Clifford Poole Memorial Piano Competition, Guelph Symphony Concerto Competition și Toronto Sinfonietta Concerto Competition şi a fost invitată la Carnegie Hall în New York, în Decembrie 2012, ca premiantă a American Protégé International Concerto Competition.

Pianista a fost invitată să susțină concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Bacău, Timișoara, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Ploiești, Pitești și Râmnicu Vâlcea şi recitaluri în București, la Ateneul Român, cât și în Sibiu, Oradea, Arad, Bușteni și Craiova.

Coral Solomon a fost selectată la Festivalul de vară PianoFest in Hamptons, cu o bursă completă de studiu și participare. A urmat cursuri de măiestrie cu pianiști de renume, precum Serghei Babayan, Andre Laplante, John O’Conor, John Perry, Marc Durand, Angela Cheng și Nelita True. În anul 2010 a fost studentă bursieră la Toronto Summer Music Festival și la Indiana University Piano Academy, iar în vara anului 2011, a urmat cu o bursă completă de studiu programul Morningside Music Bridge.

coral solomon

Sursa text: www.filarmonicaarad.ro

Teaser video: Ludwig van Beethoven – Piano Concerto n. 5 Emperor op. 73; Pianist: Arthur Rubinstein (age 88); Conductor: Alexander Schneider; Jerusalem Symphony Orchestra – Israel – 1975 (youtube)

 

Categorie: Cultură, Știri
Etichete: Alin Vacean, beethoven, Coral Solomon, Cristian George Neagu, Filarmonica Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Marea Conspirație a Petrolului
Articolul următor
[RUBRICI] HATER DE BUCALE: Când n-ai ce să zici, zi de Tolontan! (18+)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…