Numele meu este Roberta-Andreea Popescu (n. 2006, București) și sunt elevă la Colegiul Național de informatică „Tudor Vianu”. Pasiunea pentru scris este prezentă în viața mea de aproape 6 ani, însă a luat amploare o dată cu începerea liceului, unde am o profesoară de limba română extrem de implicată, care mi-a susținut tot acest parcurs. Pe lângă acestea, sunt pasionată și de informatică, fiind domeniul în care profesez cu multă pasiune, dorind să transmit mai departe informațiile din acest domeniu vast. În timpul liber, oamenii mă cunosc de la diverse evenimente cultural-artistice, fiind un coordonator de voluntari extrem de activ în cadrul comunității mele. Sunt o fire ambițioasă, mereu energică, reușind întotdeauna să găsesc motivația pentru a continua.
Roberta Popescu a obținut premiul al III-lea la Festivalul de poezie „Gellu Naum”, ediția 2024, etapa națională, secțiunea liceu.
incompleți și imposibil de iubit.
practica din teorie
e tot ce am putut observa
că viața mi-a devenit
Pasaj Unirii, că mă strânge
de gât, și mă constrânge.
și tot ce văd e un trecut
inexact, necalibrat.
înecat în posibile speranțe,
ce și-au alterat gustul,
devenind amare.
nu șțiu unde să mă uit
însă, tot ce văd, e
Pasărea mea, ce cândva
cânta balade pentru mintea mea
și din ciripit, aveam flori roșii,
din sângele vărsat în război cu mine.
acum au mai rămas doar spini
îi strâng în palme, sperând să simt durere
fără să am vreun resentiment sau alt gust amar
posibil nevinovat.
dar mă mint și mă tot mint,
că voi repara pasărea mea
că voi auzi din nou balade.
momentan înțeleg de unde vine cântecul de ciori
castele părăsite și fiori uitați.
parfumul de pe plajă nu mă mai îmbibă
până la ultima alveolă, doar mă sufocă
îmi stoarce toate puterile din fiecare mușchi facial.
și mai sper la un cântec de alinare
dar mă uit la versuri, și încă dor,
pentru că aș vrea să plec undeva departe,
pe Luna ce nu o mai văd și nu-mi mai e în palme.
constelații inumane, sunt pline de ceva ce în mine
nu mai Există.
coșciug pentru alte vise și aspirații
căci nici ele nu mai îmi sunt muze, doar frica de inexistent
pentru că sunt ura și uitarea în persoană,
sunt violența psihotronică, un meteor din stratul de ozon
nu pot fi ascultată, pentru că mă regăsesc în alții
numim persoane „dragi” în ipostaza „lângă noi”
și doar ne otrăvim cu formol.
insecticid din amintiri, mă face să-mi rup petalele
trei, și ele, posibil iluzorii, e o luptă a foametei,
pe care o țin sub roțile mașinilor.
trăim Vise Triste, mai avem doar păsări în noi,
și nu le lăsăm să zboare, că le vom săgeta noi înșine.
Deschid ochii și lumina se ascunde.
filmări slow – motion cu mine clipind
iar contenția lipsește cu desăvârșire
și-mi deformează tot amalgamul dentar
un haos controlat
organizat
și organizat după propriile plăceri trupești
învelește-mi sufletul
cu limba-n care trupul tău vorbește
fatalitatea caracterului organic
poeticul absolut al vitalității și strălucirii
chipuri constrânse
chinuite
materialismul blugilor raiați
indecise caractere mai suntem
ne construim toată personalitatea pe un singur epitet.
și îngerii trec prin iad
iar fluiditatea conversațională e concepută
doar din arta utilizării casnice a
lămâilor.
dulci, acre,
fragile, imagistic vulnerabile
și când fac limonadă voi sădi semințele acestei dinastii
o realitate preconcepută a viitorului
mă urmărește ca iluzia
și creăm o conexiune de tensiune
mirajul florilor de lămâi în golul din piept.
Administrează etichetele. Categorii
Tărie în fragilitate
chintesența din alambicul timpului
sensuri date de subconștient
Echilibru în haos
pensule de lumină,
esențe pure
Întuneric în iluzii
straturi ancestrale ale adevărului incontestabil
alchimist al cuvintelor
sunet și sens în ochii căprui uscați de ritm
Dietă și hrană
Bucuria se destramă în dăruire
Visul de neon, frenetic, încearcă
Să consume din mine staticul.
Aș fi fost cel mai iubit conglomerat dacă
Doar eram material și aș fi
Renunțat la ceva ce ni se spune nouă că ar avea note de umanitate
Magnolia cu parfum de Nu – Mă – Uita
Gândurile prin aripi de drum dacă
Le concretizez
În acorduri minore
Și abis al demonului ce a zugrăvit un înger decrepit de
Mania existenței iluzorii nemanifestată
Ciclic, de orice vibrație
A gesturilor lăcuite de spirit.
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
