Cum e la 20 de ani? (II)

20
Distribuie:

 

Unde exterioare mi-au sugerat să iau în calcul continuarea articolului Cum e la 20 de ani? prin alegerea altor categorii de vârstă, peste 35 de ani,  care să-mi explice cum se vede retrospectiv acea perioadă, cum au trecut-o sau cum a influențat ea evoluția și cursul vieții lor. După multe războaie pe care le-am dus cu mine însămi, cu sinele extrem de încăpățânat, am decis că nu e o idee rea și că poate ieși ceva interesant. În plus, puteam să aflu ce cred despre viața lor la 20 de ani oamenii din jurul meu, trecuți de „prima vârstă” (îmi displace să spun asta, motiv pentru care îi rog să nu strâmbe din nas când o să citească), și de la care am rămas convinsă că voi avea ceva de învățat sau, cel puțin, în urma discuțiilor mi se vor clarifica unele retorice semne de întrebare.

M-am folosit de acest pretext ca să ascult povești și experiențe de la oameni cunoscuți sau mai puțin cunoscuți mie, pe care am avut curajul să-i întreb „cum ai văzut viața la 20 de ani?”. Cei mai mulți mi-au povestit viața lor, drept pentru care a trebuit să filtrez ideile care mă interesau pentru a fi relatate.

Concluzia la care am ajuns e faptul că atunci când oamenii privesc  retrospectiv anii tinereții, îndeosebi pe cei din jurul vârstei de 20 de ani, cele mai mari regrete sunt legate de șansele pe care le-au lăsat să treacă pe langă ei, din lene sau ignoranță. Majoritatea poveștilor au un punct comun, și anume resemnarea în ce privește ieșirea din zona de confort care, după spusele lor, te părăsește în jurul vârstei de 25 de ani când ajungi să îți doresti să „pui țara la cale”, însă multe oportunități te-au părăsit deja. Am fost încurajată să nu îmi fie frică să fac greșeli sau să experimentez diverse lucruri, pentru că e perioada în care învăț cel mai mult și ține de maturizarea și dezvoltarea mea ca și persoană. La urma urmei, toate sufletele au un liant prin care nutresc aceleași sentimente, deși țin de experiențe diferite și personalități extrem de variate.

F. , 45 ani:

Nimic nu pot relata cu o mai bună acuratețe despre tinerii de 20 de ani, decât a mă oferi drept exemplu. Când privesc înapoi vârsta de 20 de ani, nu mi se pare nici aproape, nici îndepărtată pentru că am păstrat câteva din caracteristicile de atunci. Îmi amintesc că eram într-o relație, iar ce investistem în ea m-a determinat să cred că o să dureze pentru totdeauna,dar nu a fost așa. Viața la vârsta de 20 de ani este una a iluziilor. Crezi în anumite lucruri și uneori ești orb în a vedea adevărul. Probabil mi-a lipsit perspectiva. Facultatea mergea relativ bine. Niciodată în acel timp nu m-am gândit la ce voi face după ce aveam să absolvesc. Îmi e dor să trăiesc clipa precum atunci. Nu aveam nici grija banilor, iar în ce privea cheltuielile am fost întodeauna un om echilibrat.  Mai îmi lipsește anturajul cu care pierdeam nopțile, dar asta doar uneori. La 20 de ani ești înconjurat de oameni, care cu timpul se răresc și te trezești la 45 de ani cu 1-2 prieteni. Ceea ce nu e o tragedie. Ce aș face diferit? Mi-aș căuta mai repede un loc de muncă unde să capăt experientă și să îmi placă cu adevărat și cu siguranță aș încerca să mă debarasez de lene. Din păcate, lenea e o trăsătură care mă caracterizează și la această vârsta. Sfatul meu pentru tinerii de 20 de ani este să citeasca – mult, foarte mult – îi asigur că se vor identifica cu unele personaje și cu problemele lor și îi vor ajuta să evolueze.

E. , 50 ani:

Îmi amintesc și acum că viața mea la 20 de ani a fost plină de anxietăți și frici. Frica de necunoscut, frica de mediocritate și îndeosebi frica de a ieși din zona de confort. Pe atunci, mi-am creat un microunivers care, aparent, mă facea fericită. Acum, când reflectez, văd un suflet resemnat care se complăcea în situație pentru că, din nou, frica mă ținea pe loc, prin faptul că odată pierdut tot ce am agonisit, viața nu avea să mi se restaureze mai frumos. Și Doamne, cât m-am înșelat… Alegerile pe care le facem în jurul vârstei de 20 de ani sunt o reflexie a temerilor și frustrărilor noastre. Anii adolescenței care își pun profund pecetea asupra noastră, ne îndeamnă șă ne creăm o zonă de confort și ne limitează. Așa că te îndemn să renunți la spaimă, la gândurile că nu ești suficient de bun/ă pentru că ele nu te vor părăsi niciodată. Ceea ce contează e ca tu să nu le dai importanță și să mergi mai departe cu visele tale. Puterea, din păcate, nu e o caracteristică înnăscută, drept pentru care nu încerca să o definești sau să o măsori. Fiecare pas pe care îl faci în viață te învață puțin despre cât de puternic ești. Eu sunt cel mai relevant exemplu în ce privește puterea de sine. Nu credeam pe atunci că pot tine piept lumii și am ales să mă căsătoresc. Credeam că asta îmi va oferi protecție și încredere în mine. Din nou, m-am înșelat. Dacă timpul s-ar putea întoarce și aș avea iar 20 de ani, aș căuta în mine forța, ambiția și determinarea să merg mai departe și să lupt pentru ceea ce îmi doresc. Pentru că unele dorințe de atunci nu m-au părăsit nici acum și e păcat ca, la 50 de ani, să ai regrete de soiul acesta. Poate sună a clișeu, dar ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată. Nu în ultimul rând, aș căuta în mine curajul de a pleca și renunța la tot ce a fost nociv și m-a făcut nefericită. Te îndemn să nu asculți pe nimeni legat de alegerile tale. Dacă tu ești împăcată cu ele și cu tine, nimic nu mai contează.

I. , 64 ani:

Dacă aș fi tânar din nou, aș înceta lupta acerbă cu mine însumi și eforturile de a-mi explica fiecare lucru. În viață se întâmplă să trăim anumite experiențe care aparent nu au niciun fundament, vin de nicăieri și ne schimbă întreaga existență. Pe la 20 de ani, asemenea acțiuni se desfășoară în mod repetat și nejustificat. Încetează să găsești explicații pentru fiecare lucru și trăiește viața exact așa cum vine. Mai târziu, unele întâmplări au să se clarifice, iar explicațiile nu vor înceta să apară. O perioadă din viață am fost fascinat de coincidențe. Unele țin de miracolul vieții în sine, altele sunt aranjate în așa fel încât să nu îți trezească suspiciuni. Poate crezi că vorbesc prostii. Mai discutăm noi peste 40 de ani.

Îmi amintesc că la 20 de ani eram în armată. Ciudată perioadă… Consider că armata a fost un rău necesar care m-a maturizat. Nu știu dacă ar fi benefică pentru tinerii din ziua de azi și pentru societatea în care trăim acum. Armata este despre violență, ordine, mizerie și conformare. Însă acum, tot mai mulți băieți sunt efeminați și își pierd caracteristica masculină, drept pentru care 1 an de armată, probabil,  i-ar determina să înțeleagă că femeia este cea care trebuie să fie mai degrabă pasionată de modă și îngrijirea corporală. În fine…

Îndemn tinerii să nu se mulțumească cu ceea ce le oferă mama și tata și să se emancipeze. Părinții trebuie să vă susțină în lupta voastră, nu să o ducă ei pentru voi.

T.L. , 70 ani:

Singurul meu regret e că nu am trăit mai mult. M-am resemnat privind locul de muncă, am învățat o meserie care m-a urmărit toată viața, fiindu-mi teamă să aspir la mai mult. E adevărat că nu am trăit în lumea în care trăiesc tinerii din ziua de azi, dar și vremurile acelea aveau farmecul lor. Zilele se asemănau între ele și nimic nu rupea cotidianul. Și acum îmi amintesc de prietenii cu care am descoperit alcoolul și parangheliile și Doamne! ce ne mai distram. Presupun că ne știam bucura cu foarte puțin, ceea ce copii de azi nu știu. Văd asta la nepoții mei. Viața mea la 20 de ani nu era una foarte palpitantă. Aveam alături o femeie care aștepta să o iau de nevastă și cam asta a fost. Întodeauna i-am apreciat pe cei care aspirau la mai mult din punct de vedere profesional, însă pe atunci simțeam că eu nu mă pot include printre ei pentru că eram sărac. Dacă acum aș avea posibilitatea să retrăiesc acele momente, aș lupta mai mult ca să-mi ating țelurile. E trist ca la 70 de ani să privești în urmă cu regret. Acum tot ce am mai de preț e familia. Dar sincer să fiu, m-am cam grăbit să o formez.

 

 

 

Categorie: Reportaje
Etichete: 20 de ani, opinie, Patricia Hodăjeu, tinerețe
Distribuie:
Articolul anterior
Serviciul telefonic 112 la Arad – imaginea în oglindă a unui sistem infect
Articolul următor
Delegație templieră arădeană la Capitulul din Macedonia [FOTO]

1 comentariu. Leave new

  • Deci se poate si asa. Si pentru ca azi nu mai am chef sa fiu hater, o sa zic doar ca mi se pare ca textele sunt mai degraba despre regrete, despre lucruri facute prea devreme sau prea tarziu. 20 de ani e varsta la care ni se pare ca le stim pe toate, cand de fapt nu stim nimic, e varsta cand nu o data ni se pare ca cei care ne vor binele ne-ar vrea raul si invers, cand ni se pare ca tot ce e interzis e bun, e cool, e nemaipomenit. Mai e varsta la care toti mai calcam si-n strachini, mai derapam, iar cauzele acestor derapaje pot fi multiple si n-o sa ma apuc aici sa le analizez. Ce mi se pare cu adevarat important e ca aceste derapaje sa nu lase urme ce nu mai pot fi sterse, sa nu ne scoata de pe traiectoria pe care am vrea s-o urmam. Pentru ca sunt si astfel de derapaje, de pe urma carora te alegi cu un stigmat de care nu vei mai reusi sa scapi nicicand, oricat te vei stradui. Si mai e important sa nu renunti la visele tale, oricate piedici vei intalni, si sa nu te grabesti niciodata in luarea unor decizii care iti vor influenta viata pe termen lung. Da, viata la 20 de ani e/poate fi deosebit de frumoasa si trebuie traita, dar trebuie si sa stii cum sa o traiesti, pana unde poti sa mergi si unde e cazul sa te opresti.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Caleb Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie