D`ALDE Calimente

calimente
Distribuie:

 

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a demisionat din partid şi s-a înscris în ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tariceanu şi Daniel Constantin, acuzând „atmosfera băsistă” din interiorul PNL.

Ei, asta e ştirea din presă. Şi, dacă pentru PNL, această demisie poate fi socotită o pierdere, într-un anume fel, atât la număr, cât şi la berbecit prin emisiuni în direct, ALDE nu prea are motive de bucurie prin cooptarea unui magnific luptător cu tot ce mişcă, râul, ramul. Ăştia, alde Calimente (jocul de cuvinte e inerent, o să-l folosească şi alţii, noi am fost primii, pam pam), sunt foarte buni la pus paie pe foc, degetul pe I şi punctul pe rană. Dacă îi pui să construiască, îţi dai seama că, în lumea asta, nimic nu-I întâmplător, şi tocmai de-aia Calimente rimează cu falimente. Mihăiţă va intra în salonul cu pacienţi în moarte clinică politică numit ALDE, cu gentileţea unui triceratops într-un muzeu de porţelanuri chinezeşti din perioada târzie a dinastiei Ming. Şi, de asemenea, a word of advice, cum zice rusul, pentru toţi viitorii colegi ai domnului Calimente: dacă vă vin idei năstruşnice, gen a nu fi de acord cu sus numitul, gândiţi-vă de două ori. Deoarece domnului fost dascăl îi place un pic prea mult muşchiuleţul în sânge, şi n-aţi vrea să fiţi în zonă atunci când caracterul (sic) vulcanic iese din stadiul de vulcan noroios, şi începe să împroaşte.

Doamne- ajută-ne pe toţi !

Categorie: Știri
Etichete: ALDE, Calimente, PNL
Distribuie:
Articolul anterior
[UTIL] Se simplifică procedurile de înregistrare ale firmelor în scopuri de TVA. Noul „Formular 088” intră în vigoare din 31 iulie
Articolul următor
Universul dramatic și interesant al lui Daniel – cel de dincolo de clape

3 comentarii. Leave new

  • Nu trebuie să te superi dacă un om se poate comporta normal chiar dacă este politician ! De ce trebuiește ca un ins anumit să se comporte după modul de gândire personală (sau impusă!) a cuiva ?! Din păcate are dreptate iar acel curent liberal din care a plecat nu trebuie confundat cu ce a fost înainte de fuziune. atunci când membrii marcanți Crin Antonescu, Ludovic Orban și alții au fost schimbați de la butoane de noii liberali , Alinuța&Blaga, când amestecul otrăvit a creat un nou partid în care soluția de absorbție s-a dovedid a fi inversă… Nu poți nega prezența lui Falcă, finul lui Băsescu în funcția politică de distrugere a ceea ce a mai rămas din PNL Arad… Dacă Mihăiță NU suportă ceea ce voi înghițiți, ba mai cereți și supliment doar pt. a rămâne în funcții, fideli satrapului cu punga de un leu, asta nu-i un motiv de a-l blama, dar se dovedește încă odată că dictonul preluat de la comuniști de pdl-iști ”Cine nu-i cu noi este împotriva noastră” continuă și în noua formulă combinată cu ”scopul scuză mijloacele” spedific în politica românească, mai ales dâmbovițeană ! Poți spune ce vrei despre Tăriceanu dar nu altceva decât liberal, doar că momentan nu face parte din partidul contaminat, iar dacă va avea demnitatea caracteristică, atunci nu va face parte niciodată . Este mai mult decât jignitor de a te alia cu cei care te-au scuipat. Măcelul de ordin politic din acest partid a făcut ca rezultatele de la alegerile locale să fie cele care sunt, iar unde au câștigat să fie defapt… pdl-iști ! Care-i șmenul?! Ce ți se pare anormal ca unele persoane marcante să nu accepte situația de slugă la dușman ?!

    Răspunde
  • Dl Mureşan scrie cu un iz pro-falcă ! Şi, nu cu o falcă’n cer şi alta în pământ, ci una umblătoare ! Şi anti Mihăiţă –
    Cum să te supui lui Falcă !?! Tu care ai citit o bibliotecă iar ăsta a scris o carte. (Noroc că l-a scos naşu să nu facă puşcărie, că acolo, nu se ştie ce record depăşea la scris !)
    Nici eu nu-l iubesc pe Tăriceanu – am motive – dar să aderi la băsism, aşa nemestecat, şi să-ţi zici liberal e prea de tot !
    Eu, ca un apolitic ce sunt, zic că bine a făcut!

    Răspunde
  • Păcat că nu-i faceți o caricatură! Sau o poză destul?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie