CAMPANII

De la Tisa pân’ la Nistru, nişte oameni strigă PISTRU

 

Mişcarea lui Călin Abrudan, în sensul ieşirii din cursa cu eternul Falcă şi plasarea strategică a ştafetei către Eusebiu Pistru, este cea mai nesurprinzătoare mişcare-surpriză din politica arădeană. În sensul că toţi se aşteptau la aşa ceva, şi când spun toţi, nu mă refer la cei din tabăra primarului, ci la nenea Marcel, instalatorul meu care n-are nimic de-a face cu fenomenul politic. Desigur, apariţia unui contracandidat de talia lui Pistru poate produce ceva fiori reci pe spinările încremenite în poziţia ghiocel, cum produce şi icnete de bucurie altor liberali, nemulţumiţi de situaţia dezastruoasă a partidului. Doar că sunt icnete, nu strigăte făţişe, deoarece frica bate speranţa, şi-o bate rău, de-i face băşici pe buci.

Există o stare de nemulţumire mocnită în Partidul Naţional Liberal, cu mici izbucniri, repede estompate de maşina de propagandă a lui Gheorghe Falcă. Pentru că, chiar dacă este un strateg asimilat răului, Falcă este un strateg, care vede cu zece paşi înainte. Iar genul acesta de joc este cel în care primarul a excelat, şi nu o dată. Sincer să fiu, apreciez entuziasmul cu măsură al taberei contracandidatului Eusebiu, chiar dacă există o erodare serioasă a lui Don Teflon, atât în afară, cât şi în interiorul formaţiunii sale. Pentru că, în momentul acesta, PNL Arad îi aparţine lui Falcă. Şi, după cum îl ştim toţi, nu prea are obiceiul să lase ceea ce consideră că e a lui. Şi nici să împartă.

Apariţia deloc surprinzătoare a domnului Pistru în această bătălie poate însemna începutul sfârşitului politic al lui Gheorghe Falcă, cum poate, de asemenea, să însemne întărirea puterii acestuia pe o perioadă nedeterminată. Personal, înclin către cea de-a doua variantă, în sensul că Falcă, chiar nepopular, îl poate bate pe Eusebiu la numere. Adică la delegaţi. Iar problema unei situaţii nestatutare nu e genul de situaţie care să-i facă probleme actualului preşedinte. Desigur, nu exclud surprizele, dar viaţa  mi-a arătat că oamenii de genul acesta tind să suprime surprizele din faşă. Ca şi orice formă de opoziţie, de altfel.

Dacă Pistru ar câştiga, există posibilitatea unei schimbări majore de registru, mai ales în sensul deschiderii unor linii de dialog cu ceilalţi jucători politici. Însă status quo-ul intern al liberalilor s-ar modifica substanţial, ca să nu spun radical, ceea ce s-ar putea a nu fi pe placul multor membri cu drept de vot. Pe de altă parte, realegerea lui Gheorghe Falcă înseamnă o împietrire într-o doctrină războinică, cu continuarea eternului ping-pong între putere şi opoziţie, un perpetuum belicos, din care câştigă cel care aruncă mai multă mizerie în curtea celuilalt. Iar, la momentul electoral, cetăţenii aleg răul cel mai mic. Cel puţin aparent.

Dar există şi o a treia variantă, cea a unei mânării, tocmai pentru ca Falcă să vadă care este opoziţia în interiorul partidului. Lucru pe care, cunoscându-l pe Eusebiu Pistru, nu îl cred posibil. Însă pot crede că Gheorghe Falcă poate convinge o mulţime de oameni să facă absolut orice. Aşa că toate variantele rămân deschise. Jocurile sunt aproape făcute. AMR opt zile.

Basil Muresan, 12 aprilie 2017 3:28