Delegație templieră arădeană la Capitulul din Macedonia [FOTO]

templieri arad 2
Distribuie:

 

În perioada 2-4 septembrie 2016 s-a desfășurat în Ohrid, Macedonia, Capitulul Internațional al Cavalerilor Templieri OSMTH. România a participat cu o delegație numeroasă formată din 25 de persoane.
Astfel, Marele Priorat General Magistral al României a fost reprezentat de către Cavaler Mare Cruce Dan VASILIU, Marele Prior General Magistral al României al O.S.M.T.H, împreună cu mai multe comanderii din țară, printre care și Comanderia templieră nr.31 „Aradensis” din Arad, cu 12 membri, printre care: comandantul, ofițeri, cavaleri și doamne ale templului.
Într-un oraș istoric, cu peisaje superbe, Cavalerii templieri din toată lumea și–au dat întâlnire la acest Capitul internațional. Au fost invitate 18 țări, printre care, Franța, Elveția, Serbia, Brazilia, Suedia, Cehia, Statele Unite ale Americii, Albania, Germania etc.
Printre acțiunile Comanderiei nr.31, „Aradensis” amintim renovarea a 2 saloane din cadrul Spitalului Matern și distribuirea de alimente către mai multe case de copii și bătrâni, parohii, familii defavorizate, în parteneriat cu Profi România.

Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim este constituit din drept credincioși creștini practicanți ai confesiunilor universal acceptate: catolice, ortodoxe și protestante. Membrii Ordinului se întrunesc în Capitule, întruniri publice, și se pregătesc împreună, sub îndrumarea Capelanului, pentru a practica Apostolatul laic sau, altfel spus, Liturghia de după Liturghie.
Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim este unicul continuator și moștenitor legitim al spiritului, al tradițiilor si al principiilor Ordinului Templier Medieval. Fidel misiunii asumate încă de la înființare, în anul 1118 A.D., Ordinul militează pentru: apărarea credinței, a Sfintei Biserici si a civilizației creștine; menținerea prezenței și a influenței creștine pe Pământul Sfânt; sprijinirea dezmoșteniților, a săracilor si a bolnavilor; înălțarea spirituală a membrilor săi; apărarea nevinovaților acuzați pe nedrept; realizarea recensământului, restaurarea și întreținerea monumentelor templiere; studierea arhivelor care mărturisesc despre vechile principii și de perenitatea spirituală a Ordinului; elaborarea de studii istorice, heraldice, genealogice, filosofice, religioase etc., care tratează atât trecutul Ordinului, cât și vocația sa prezentă. Deviza Ordinului este: Non Nobis, Domine, Non Nobis; Sed Nomini Tuo da Gloriam! (Nu pentru noi, Doamne, nu pentru noi, ci pentru gloria numelui Tău!).

În România, structura oficială a Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim este Marele Priorat General Magistral al României condusă de E.S. Cavaler Mare Cruce Dan VASILIU. Activitatea pe plan național este asigurată de către cele 50 de Comanderii subordonate și de către Centrul de Excelență Templieră de la Brad.

Categorie: Știri
Etichete: cavaleri, Comanderia nr.31, Macedonia 2016, Templieri, „Aradensis”
Distribuie:
Articolul anterior
Cum e la 20 de ani? (II)
Articolul următor
Scrisoare deschisă

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie