CAMPANII

Dorel Căprar : „Programul Start-up Nation, cel mai important sprijin acordat antreprenorilor români”

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

Programul Start-up Nation constituie unul dintre punctele principale ale Programului de Guvernare social-democrat. Tocmai de aceea Executivul depune eforturi pentru a realiza din timp o mediatizare consistentă, înaintea depunerii cererilor online, pentru ca toți cei care au o idee bună de afacere dar nu au bani să o pună în practică, să poată afla despre acest program și să-și pregătească un business plan, pornind bineînțeles și de la criteriile minime cerute de către finanțator, adică Statul Român.

„Programul «Start-up Nation – Romania» se adresează IMM-urilor care au fost înființate după 30 ianuarie 2017. Programul de finanțare își propune să încurajeze spiritul antreprenorial al cetățenilor în scopul implicării acestora în structuri economice private. Prin intermediul programului IMM se poate obține o finanțare nerambursabilă de maxim 200.000 lei pentru achiziția de echipamente tehnologice, utilaje, instalații, mobilier, echipamente IT, autoutilitare, licențe, websiteuri, brevete, spații comerciale, mobilier, servicii de consultantă sau formarea profesională a angajaților. Alocația nerambursabilă reprezintă 100% din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA din cadrul proiectului. Prin acest program, statul estimează crearea a minimum 20.000 de noi locuri de muncă anual în cadrul celor 10.000 de întreprinderi nou înfiinţate care vor trebui să angajeze minimum 2 salariaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată. În data de 20 martie 2017, Senatul României a aprobat un proiect de lege prin care este detaliată modalitatea de acordare a sprijinului financiar nerambursabil către beneficiari. În concluzie, acest program de finanțare este fără îndoială cel mai important sprijin acordat antreprenorilor în ultimii ani, întrucât niciun program de finanțare cu fonduri europene sau naționale nu și-a propus până acum finanțarea unui număr de 10.000 de întreprinderi. Programul va deveni operaţional de la 1 mai şi va fi menţinut până în anul 2020”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Critic Arad, 3 aprilie 2017 9:10