Evoluția jocurilor de tip Snake

nokia
Distribuie:

 

Snake este unul dintre jocurile de referință din ultimele decenii pe dispozitivele mobile. A devenit celebru datorită prezenței pe telefoanele Nokia, însă istoria sa începe cu ceva timp în urma apariției acestor modele.

Conceptul Snake își are originea în jocul Blockade din 1976 al celor de la Gremlin Industries, iar de atunci au apărut sute de versiuni ale jocului, însă conceptul a rămas același.

Ascensiunea a început însă în 1997, când jocul a fost adăugat pe telefoanele Nokia.
Primul model Nokia care a beneficiat de jocul Snake a fost 6110.

Succesul cel mai mare s-a înregistrat însă datorită adăugării pe Nokia 3310, un model care
până la finalul anului 2000 s-a vândut în 126 de milioane de exemplare și care ulterior a avut ediții de colecție, inclusiv într-o perioadă în care pe piață și-au făcut loc dispozitive mult mai avansate din punct de vedere tehnologic.

Dar punctul de pornire a fost ideea celor de la Gremlin, din 1976.

Totul a început cu un joc de arcade Blockade, care în același an a fost clonat ca Bigfoot
Bankers. Apoi, un an mai târziu, cei de la Atari au lansat două titluri inspirate: Dominos și Surround.

Prima versiune pentru PC care se intitulează Worm a fost programată în 1978 de Peter Trefonas pentru TRS-80, apărând cu revista CLOAD din același an.

Peter Trefonas a lansat ulterior și versiuni pentru Commodore PET și Apple II. Anul 1982 a venit cu versiunea Snake Byte, pentru un singur jucător, disponibilă pe calculatoarele Atari de 8 biți, Apple II și VIC-20.

În acest joc, șarpele mânca mere pentru a finaliza un nivel și pe măsură ce avansa se
dezvolta. Apoi, în Snake, versiunea pentru BBC Micro (1982), lansată de Dave Bresnen, șarpele putea fi controlat folosind săgețile stânga și dreapta. El creștea în viteză pe măsură ce devenea mai lung și avea o singură viață. Practic, jocul era foarte similar cu cel pe care îl știm.

A avut 10 variante pentru telefoanele Nokia

Jocul Snake este mai cunoscut și pentru apariția pe telefoanele mobile Nokia, foarte populare în anii 2000. Primul telefon Nokia care a beneficiat de Snake a fost Nokia 6110, care a apărut în 1997. Jocul a fost dezvoltat de Taneli Armanto și s-a bucurat de un succes și mai mare după anul 2000, când a apărut Nokia 3310. Succesul a fost răsunător, iar Snake II, așa cum se numea, s-a transformat într-un fenomen mondial, de care mulți oameni își aduc aminte și în zilele noastre.

Ulterior au mai fost lansate și alte versiuni, cum ar fi Snake Xenzia. Dar primul joc color a fost Snake EX, care a apărut în 2002 pe Nokia 9290 Communicator.

El accepta și jocuri multiplayer prin Bluetooth și infraroșu. În anii ce au urmat au mai fost lansate și alte variante ale jocului, inclusiv una 3D, apărută în 2005, pentru N-Gage și adăugat ulterior și pe alte dispozitive.

Ultima versiune a jocului pentru dispozitivele mobile Nokia a apărut în 2017, când compania a decis să readucă la viață modelul 3310, într-o variantă actualizată. Jocul se numește Snake Xenxia și are o grafică decentă.

A apărut și un joc de casino Snake

Popularitatea pe care acest joc o are a inspirat inclusiv dezvoltatorii de pacanele online să lanseze o versiune derivată din Snake. Jocul a fost creat de cei de la Live 5 Games, are o grilă puțin neobișnuită cu 7 linii și 7 coloane și beneficiază de Multiplicator și Rotiri Suplimentare. Coloana sonoră este relaxantă, în timp ce decorul este inspirat din jocul Snake. Mai mult, ca simboluri găsim forme geometrice viu colorate, dar în rundele speciale se intră în universul Snake.

Categorie: Advertorial
Etichete: dispozitive mobile, Dominos, jocuri, Nokia, Snake, Surround
Distribuie:
Articolul anterior
ATENȚIE! Începând din 16 ianuarie, biletele de tramvai modelul vechi cu compostare nu mai pot fi utilizate
Articolul următor
Noua maternitate de la Arad este pe lista spitalelor care se vor construi cu fonduri din PNRR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

campanii-glasspandoor

Glasspandoor: De Crăciun suntem mai buni…

Anul 2022 a fost și este un an în care Glasspandoor s-a implicat activ în foarte multe proiecte, majoritatea alături de minunatul ONG „Cetatea Voluntarilor Arad”, care ne-a oferit oportunitatea…