Ipocrizia ca principiu de viață

marian coșeri
Distribuie:

 

Încă un an cu alegeri. Încă un an în care românii vor fi păcăliti. Oamenii s-au învățat să voteze contra sau pentru cel care le dă ceva – indiferent ce. Mulți vor urma turma din care fac parte. Nu pentru că se simt apropiați de vreun candidat, mai mult pentru că turma din care fac parte se duce într-o anumită direcție. În fond, e uman și simplu să mergi cu turma. Înseamnă că încă mai crezi în ceva și, mai ales, că ai încredere în cei pe care ii urmezi. Oamenii ăștia sunt de admirat pentru că inca mai cred în ceva și  pentru că, încă, mai merg la vot .

Personal, mă deranjează cei care ne conduc, din umbră, ca pe o masă de vite. Cei care consideră votanții o masă , un număr pe care îl merită. Nu mă deranjează, neapărat, îngânfarea și lipsa de respect a acestor conducători (politici) , ci faptul că, în spatele zambetului și al discursului pompos, se află doar lăcomie de bani și de putere.

Încă un an cu alegeri în care nimeni nu va ști cât s-a cheltuit și, mai ales, de unde au venit banii. De ce nu se spune ? Pentru că sumele sunt uriașe și pentru că ele vor trebui recuperate în noul mandat, triplu. În fond, totul se reduce la bani. Mai mulți votanți, mai mulți bani. Ecuația pare simplă : votanți =putere + bani .

Un exemplu simplu ar fi fostul PD care avea nevoie de mai mulți votanți (putere+bani) așa că a luat de la PNL și s-a transformat în PDL . Dar după ce a votanții PDL au dispărut era nevoie de alții noi și PDL s-a „integrat” în PNL la fel cum un virus se integrează într-o nouă gazdă.

Până la urmă, lăcomia e și ea omenească. Dar, să vii după 10 de ani de minciuni să susții că ceea ce faci e pentru binele oamenilor, e clar o ipocrizie crasă. Problema e că acești oameni au început să creadă în propriile minciuni și se cred un fel de salvatori ai orașului, ai țării . Sunt oameni care cred în minciunile lor atât de mult încât acum minciunile fac parte din viața lor. Au început să creadă că tot ceea ce fac e pentru „binele cetățenilor” , iar milioanele de Euro sunt doar o plată minoră pentru sacrificiul făcut de ei pentru societate .

Ca multe alegeri în viață și oamenii politici au făcut o alegere – aceea de a trăi în și din  propia minciună . Sincer, mi-e milă de ei !

Categorie: Opinii
Etichete: amatorism, demagogie, ipocrizie, platforme, politica, politicieni
Distribuie:
Articolul anterior
România (prin) obiectiv: Bologa. Satul- comoară
Articolul următor
Rupe-te 16 minute din ce faci şi vezi Istoria lumii (3175 î.Hr. – 2015 d.Hr), an cu an, într-un montaj videografic excepţional care a adunat milioane de vizualizări

3 comentarii. Leave new

  • Tema ar merita o analiză mai „adâncă”!
    Votantul, omul din faţa urnei, ştie el care e importanţa gestului său? 80% habar nu au de asta!
    Lui i-a spus cineva că să voteze cu „ăla”. Dacă îl întrebi de ce ? Ori îţi spune că i-a zis vecinul, ori că i-a dat 2 kg de zahăr, dacă nu, chiar pentru că „uite ce băiat frumos e”!
    Dar ştie votantul cine e „cadindatu” şi care îi sunt competenţele? La ce se pricepe, ce a mai făcut, şi ce zice el acum că va face pentru popor!
    95% dintre votanţi habar nu au ‼! Ori nu l-a interesat ori cineva l-a dezinformat despre competenţele „alesului”!
    Dacă aşa stau lucrurile, şi vă garantez, că aşa este, nu avem cum alegem oameni competenţi, pe bune !
    Ce facem în viitor ? Eu nu am soluţia, dar dv. sunt sigur că o aveţi.
    …………………………
    Gândiţi-vă, meditaţi, dacă poporul român l-a preferat pe Băsescu, un bişniţar ordinar, care făcea comerţ ilegal prin porturi, contrabandă cu blugi la Kg şi ţigări Kent la vrac, care frecventa lăcaşuri cu felinar roşu, unde topea o sticlă de Whisky, fără studii serioase, cu o cultură precară şi moralitate îndoielnică, zic, l-a preferat unui profesor universitar doctor, profesor asociat la Sorbona III şi conferenţiar la Oxford şi Cambridge, cu conexiuni în lumea mare politică a Europei.
    Atunci să nu ne plângem că actualii şi viitorii politicieni sunt şi vor fi profitori ai funcţiei – ca să nu folosesc sintagma dv. de „hoţi” !
    ………… Pare că aş avea preferinţe politice ! NU AM!
    Mă interesează doar competenţa şi moralitatea !

    Răspunde
  • Nu inteleg de ce consideram ca ai nostri concetateni sunt manati de spiritul de turma. Fiecare isi vede de interesul personal. De ce si-ar dori taranii, agricultorii, o industrializare a agriculturii? Ce ar fi insemnat pentru ei o reducere de la 40% de ocupare a fortei de munca in agricultura la 5%, cat e in tarile industrializate? Disparitia, deoarece nu s-ar putea adapta. Bineinteles, tot acolo se va ajunge, tinerii pleaca s.a.m.d. E valabil si pentru zonele monoindustriale, si pentru minerit etc. Nu uitati vechiul slogan din anii ’90: „Noi muncim, nu gandim!”

    Răspunde
  • avatar of andrei fuliaș
    Andrei Fuliaș
    22 august 2016 0:28

    Cu privire la banii stricați în campanie pot să te contrazic. Cel puțin pe noua lege a alegerilor. La alegerile locale, în calitate de candidat, n-ai avut voie să cheltuiești mai mult de 10 salarii medii pe economie. Desigur, nu puteai să cheltui pe nimic altceva decât pe ceea ce îți permite legea. Gen: 25% din sumă merge pe media, 25% pe tipărituri, 10% pe online etc. Deci, sub nicio formă n-aveai voie să cheltui mai mult decât ai depus în contul unic al partidului din partea căruia candidai (sau al tău personal dacă erai independent). Totodată, nu aveai voie să cheltui nici măcar un leu pe altceva decât pe ceea ce spune legea.
    Toate chestiile astea sunt, chiar în această perioadă, verificate de AEP (Autoritatea Electoral Permanentă). Potrivit noii legi, dacă ai făcut totul „by the book”, primești banii înapoi, de la Stat. Dacă nu ai respectat legea până la ultima virgulă, te poți trezi cu diferite sancțiuni, după caz și după gravitate: nu mai primești niciun ban înapoi, primești o amendă uriașă, respectiv poți chiar să-ți pierzi mandatul câștigat.
    Deci, puțină documentare nu strică înainte de a aborda un astfel de subiect sensibil.
    Articolul n-ar fi fost rău, deloc, dacă era abordat corect. Și poate era abordat corect după vechea lege… mă rog… nu exista o lege clară, era un fel de legea junglei… care avea mai mulți bani, nu conta de unde îi are, făcea jocurile.
    Altfel, pe noua lege, e un „par” dat în capul politicienilor și partidelor. Un „par” pe care mulți îl merită, dar care afundă și mai mult sfera politică și așa prost văzută. Deci, un „par” gratuit zic eu, în condițiile de față.
    No offence! 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Evoluție vs cinism 2-0

Pentru nevoile noastre firești, imediate, am făcut totul. Născocirile și invențiile ne-au adus astăzi la un nivel foarte ridicat. Dacă pentru a mânca, la început, ne ajutam de bâte acum…
gheorghe schwartz

Răspunzându-le prietenilor

Nici nu mai este necesar un cutremur pentru a se prăbuși clădirile. Îngrozită, proprietara unei firme mi-a spus că pereții au început să crape. ATENȚIE! ÎN FOSTA PIAȚĂ A CATEDRALEI…