ISU Arad va fi dotat cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare grea, echipamente de pompieri, pompe şi un dig mobil

cja
Distribuie:

 

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a prezentat astăzi importanţa proiectului „Cross – border network disaster resilience and emergency situations risks management – CBN”, proiect comun al  judeţelor Timiş, Arad, Csongrad şi ADIVEST (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă).

Prin implementarea acestui proiect Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad va beneficia de dotări constând în 2 ambulanţe SMURD, tip B2, o autospecială descarcerare grea, un dig mobil, 3 pompe electrice, precum şi 30 de echipamente de protecţie pompieri, în valoare de aproximativ 1,1 milioane Euro. Valoarea întregului proiect este de 3 milioane de euro, din care 2,5 milioane fonduri europene, diferenţa de sumă fiind asigurată din fonduri naţionale şi locale.

„Acest proiect dovedeşte preocuparea noastră, a administraţiei judeţene, pentru a atrage fonduri pentru Arad. Pentru asigurarea investiţiilor necesare, politica noastră este aceea de a atrage fonduri europene şi naţionale, iar apoi să completăm din resurse proprii necesarul bunei funcţionări a Consiliului Judeţean şi a instituţiilor din subordine. Acum, marea oportunitate a momentului o reprezintă fondurile europene. Domeniul intervenţiilor în cazul situaţiilor de urgenţă este prioritar pentru noi, deoarece implică salvarea de vieţi, iar o dotare corespunzătoare poate face diferenţa. În acest sens, în cadrul ADIVEST şi în colaborare cu partenerii noştri, în urma consultărilor şi a analizelor comune privind nevoile judeţelor Timiş, Arad şi Csongrad care pot fi acceptate ca şi investiţii eligibile pe acest program, s-a agreat promovarea unui proiect comun în cadrul căruia să fie acoperite nevoile de dotare şi servicii de perfecţionare în domeniul situaţiilor de urgenţă. Urmează ca în data de 24 aprile acest proiect să fie depus spre finanţare. Mă bucură faptul că am găsit oportunitatea de a investi la ISU Arad o sumă importantă: 1,1 milioane de euro”,  a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

„Dotăriile vor urma două mari direcţii de acţine. Prima, protecţia împotriva indundaţiilor şi a efectelor produse de acestea, precum şi efectele revărsării cursurilor de apă. Cea de-a doua mare direcţie de acţiune o reprezintă asistenţa medicală de urgenţă şi descarcerare. Având în vedere dezvoltarea infrastructurii din judeţul Arad în perioada următoare, considerăm extrem de utile aceste dotări, mai ales că ele vin să completeze numărul de autospeciale pe care Inspectoratul de Urgenţă Arad le are la această oră. Rezultatele vor fi reducerea timpilor de intervenţie şi îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale de urgenţă pe teritoriul judeţului Arad”, a precizat lt. col. Cosmin Turcuş, şef Centru Operaţional ISU Arad.

Categorie: Știri
Etichete: ambulanțe, Cosmin Turcus, dotari, ISU, proiect
Distribuie:
Articolul anterior
Fizi și ortacii lui / cascadorii plânsului. Interlopii au defilat în căruțe colorate prin Grădiște, ca să-și arate „puterea” [FOTO]
Articolul următor
S-au adunat ca să nu fie împrăștiați și au salvat turismul arădean: au discutat la CJA despre „înfiinţarea de organizaţii de management al destinaţiei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie