CULTURĂ

Izvorul Tămăduirii: Semnificație creștină, tradiții și credințe populare

 

Semnificație creștină

Izvorul Tămăduirii este praznicul închinat Maicii Domnului sărbătorit, în fiecare an, în prima vineri dupa Paști, în Biserica Ortodoxă. Este un praznicul menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiției, Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Acolo a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon a căutat în apropiere un izvor, dar nu l-a găsit.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a făcut ascultare și astfel, a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. L-a spălat pe față cu această apă, iar orbul a început să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni și suferințe.

Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tămăduirii, se sfințesc apele

Creștinii ortodocși merg în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută ca Aghiasma Mică.

În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune și aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazma, cu sensul de „arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie”, fiind indicat ca cu etimologie necunoscută.

Explicația sensului cuvântului iasma-iazma, de arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie – contrar sensului originar de „apă sfințită”.

După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Astfel, s-a reținut în popor că, scopul urmărit prin aghiasmă este de a alunga „arătarea urâtă și rea”, adică duhul cel rău.

Izvorul Tămăduirii – Tradiții și credințe populare

În unele zone ale țării,astăzi, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente ritualice prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente ritualice și dansul.

În unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeași dată, pâna la intrarea în joc a fetelor însurățite și a băieților înfârtățiți. Persoanele legate, veri, văruțe, surate, frați de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copii și apoi oameni maturi își spuneau până la moarte surată, vere, fărtate, verișoară și se comportau unul față de altul ca adevărați frați și surori: se sfătuiau în cele mai intime și grele probleme ivite în viață, își împărtășeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fărtatului, se ajutau și se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.

Sasha Romanov, 21 aprilie 2017 10:28