REPORTAJE

JANDARMERIA pe înţelesul COPIILOR. Un CLIP şi 90 de FOTOGRAFII despre siguranţa publică, sirene, uniforme, arme, infractori şi inocenţă

 

S-a potrivit să fie de Ziua Poetului manifestația prilejuită de Ziua Jandarmeriei la unitatea militară din comuna Vladimirescu în care-și are baza – și ai zice că „ce legătură se poate găsi între un poet pacifist, rebel, revoluționar, și o instituție războincă, disciplinată și conservatoare? – antiteză pură”.

Uite legătura: COPIII – ai 90 de poze și un clip de 1 minut ca dovezi atașate.

Jandarmeria reprezintă arma imediată a omului de rând în fața agresiunii imediate a infractorului de rând. E prima instituție care te ajută atunci când o situație dură te-a prins ca victimă – și e prima care te reține în caz că tu ești infractorul.
E siguranța ta că nu te sfâșie strada – cu monștrii ei cu tot.
Asta au încercat să le demonstreze „oamenii în bleu”, pe cât se poate de veridic, chiar dacă teatral (numai ce a fost Ziua Teatrului – încă o coincindență frumoasă) celor vreo 200 de copii care au înconjurat platoul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad în cadrul – a patra potrivire – Săptămânii „Școala Altfel”.

Au reușit. Au reușit și să-i facă pe câțiva micuți să plângă la auzul împușcăturilor… pentru că pe îngeri îi sperie până și propria apărare (cum ar zice poetul) așa cum pe războinici îi sperie inocența – și au reușit să le arate cât de greu, de dur și de periculos e să aperi copiii.

Că până la urmă, despre nimic nu e vorba în poezie, jandarmerie, teatru sau altceva decât despre copii…

 

Articol asociat:

Jandarmeria Română împlinește 167 ani. Vezi manifestările prilejuite de ZIUA ANIVERSARĂ la Arad

Lucian Valeriu, 1 aprilie 2017 9:41

ziua-jandarmeriei-90ziua-jandarmeriei-89ziua-jandarmeriei-88ziua-jandarmeriei-87ziua-jandarmeriei-86ziua-jandarmeriei-85ziua-jandarmeriei-84ziua-jandarmeriei-83ziua-jandarmeriei-82ziua-jandarmeriei-81ziua-jandarmeriei-80ziua-jandarmeriei-79ziua-jandarmeriei-78ziua-jandarmeriei-77ziua-jandarmeriei-76ziua-jandarmeriei-75ziua-jandarmeriei-74ziua-jandarmeriei-73ziua-jandarmeriei-72ziua-jandarmeriei-71ziua-jandarmeriei-70ziua-jandarmeriei-69ziua-jandarmeriei-68ziua-jandarmeriei-67-1ziua-jandarmeriei-66ziua-jandarmeriei-65ziua-jandarmeriei-64ziua-jandarmeriei-63ziua-jandarmeriei-62ziua-jandarmeriei-61ziua-jandarmeriei-60ziua-jandarmeriei-59ziua-jandarmeriei-58ziua-jandarmeriei-57ziua-jandarmeriei-56ziua-jandarmeriei-55ziua-jandarmeriei-54ziua-jandarmeriei-53ziua-jandarmeriei-52ziua-jandarmeriei-51ziua-jandarmeriei-50ziua-jandarmeriei-49ziua-jandarmeriei-48ziua-jandarmeriei-47ziua-jandarmeriei-46ziua-jandarmeriei-45ziua-jandarmeriei-44ziua-jandarmeriei-43ziua-jandarmeriei-42ziua-jandarmeriei-41ziua-jandarmeriei-40ziua-jandarmeriei-39ziua-jandarmeriei-38ziua-jandarmeriei-37ziua-jandarmeriei-36ziua-jandarmeriei-35ziua-jandarmeriei-34ziua-jandarmeriei-33ziua-jandarmeriei-32ziua-jandarmeriei-31ziua-jandarmeriei-30ziua-jandarmeriei-29ziua-jandarmeriei-28ziua-jandarmeriei-27ziua-jandarmeriei-26ziua-jandarmeriei-25ziua-jandarmeriei-24ziua-jandarmeriei-23ziua-jandarmeriei-22ziua-jandarmeriei-21ziua-jandarmeriei-20ziua-jandarmeriei-19ziua-jandarmeriei-18ziua-jandarmeriei-17ziua-jandarmeriei-16ziua-jandarmeriei-15ziua-jandarmeriei-14ziua-jandarmeriei-13ziua-jandarmeriei-12ziua-jandarmeriei-11ziua-jandarmeriei-10ziua-jandarmeriei-9ziua-jandarmeriei-8ziua-jandarmeriei-7ziua-jandarmeriei-6ziua-jandarmeriei-5ziua-jandarmeriei-4ziua-jandarmeriei-3ziua-jandarmeriei-2ziua-jandarmeriei-1