REPORTAJE

La 19 ani, după ce a purtat Tricolorul prin toată lumea și și-a aruncat televizorul, Alexandra este o ambasadoare a turismului din România și se ocupă de evoluția sănătoasă a copiilor

 

Alexandra – spiridușul munților, olimpica la franceză și Ambasadorul turismului românesc

Mont Blanc,  Uhuru, Elbrus, Damavand, Pico de Orizaba, Giluwe, Ojos del Salado și  Mount Sidley. Denumiri care multora nu le spun nimic, iar cei care mai știu cât de cât geografie au habar probabil că este vorba despre niște vârfuri muntoase, toate de peste 4000 de metri, cel mai înalt dintre ele apropiindu-se de 7000 (Ojos de Salado – 6893 m). Exceptând Mont Blanc-ul sunt doar vulcani, și exceptând vârful Mount Sidley din Antarctica, pe toate aceste vârfuri a ajuns și Tricolorul românesc, dus de o fată ce acum are puțin peste 19 ani, însă când ajungea pe Mont Blanc avea doar 12, iar când urca pe Uhuru, în Kilimanjaro, 13.

Dacă o întâlnești pe Alexandra Flavia Marcu pe stradă, ai fi înclinat probabil să spui că e o fată obișnuită, cum sunt atâtea în România, însă dacă ai norocul să stai de vorbă cu ea și să-I afli povestea îți vei da seama că fata din fața ta nu este una oarecare.  Și poate vei ajunge să îți spui, așa cum mi-am spus și eu după ce am cunoscut-o, că lumea asta ar fi mult mai frumoasă dacă ar fi mai multe Alexandre.

Spiridușul munților

În urmă cu aproximativ 17 ani Alexandra a fost dusă prima data la munte, în Retezat, care era mai la îndemână, fiind destul de aproape de orașul ei natal, Deva. Inițial locul ei a fost într-un rucsac, în spatele tatălui ei, însă după o vreme, dându-și seama că există riscul să o lovească vreo creangă peste față sau chiar să-I intre în ochi, a fost pusă jos, să meargă pe piciorușele ei. Și pentru că pe cei mici e mult mai ușor să-i convingi să facă ceva dacă le spui și o poveste, mama ei i-a spus că în acei munți își are sălașul un spiriduș al muntelui. Nici nu i-a trebuit mai mult Alexandrei, care a pornit în căutarea acestuia, hotărâtă să-l găsească, să-l ia cu ea acasă și să-l facă cel mai bun prieten. Acolo și atunci a început aventura Alexandrei pe munte, iar de atunci încoace a urcat pe unele dintre cele mai înalte vârfuri, fiind la un pas de realizarea Circuitului celor șapte vulcani. Un pas mai dificil, pentru că Mount Sidley, singurul din cei 7 vulcani situați pe 7 continente diferite (America de Nord și America de Sud  fiind considerate două continente distincte în acest caz), este situat în Antarctica, iar o excursie până acolo nu prea îți oferă agențiile de turism.

Libertate cu gust de cătușe de hârtie

Alexandra și familia ei au emigrat în Canada în urmă cu ceva vreme,au petrecut acolo câțiva ani, însă nu e o experiență de care ea sau tatăl ei să-și aducă aminte cu deosebită plăcere. „Cred că era prima mea zi de școală acolo, era iarnă, era zăpadă și am dat cu un bulgăre de zăpadă în spatele unui coleg. În acea zi am fost trimisă acasă cu autobuzul școlii având  la mâini niște cătușe simbolice de hârtie, pe care scria comportament violent și inadecvat. Nu era totuși decât un bulgăre de zăpadă, mie o bulgăreală mi se părea poate cel mai firesc lucru cu putință, dar acolo asta însemna comportament violent”. Nu s-au împăcat grozav cu stilul de viață canadian și, cum mai aveau în România  la ce să se întoarcă, pentru că atunci când au plecat peste ocean nu-și vânduseră toate proprietățile,  au revenit în România.

O viață fără televizor

Poate părea greu de crezut că în secolul XXI există oameni care trăiesc fără televizor. Nu pentru că nu și-ar putea permite unul, dar pur și simplu au ajuns la concluzia că le dăunează și l-au aruncat. „Acum vreo 10 ani ajunseserăm de ne certam din cauza televizorului. Eu voiam să mă uit la ceva, tata voia să vadă un film, iar mama – Codul lui Oreste. Și pentru că ni s-a părut nefiresc să ne certăm din cauza lui, am decis să îl aruncăm, ceea ce am și făcut. Unde mai pui că dacă stai să asculți știrile ce se dau la televizor, o dai în depresie, iar asta chiar nu ne lipsea, noi suntem firi pozitive, căutăm să vedem partea bună din orice.

Olimpica de pe vârful muntelui

Pentru a vă putea face o imagine cât mai corectă și completă despre Alexandra trebuie să spun și că a terminat cel mai bun colegiu din Deva, iar pe durata liceului a ajuns de mai multe ori la faza națională a olimpiadei de limba franceză. Și ar mai trebui să spun și că are deja o carte publicată, „Alexandra și cei șapte vulcani”, că recent i-a fost decernat titlul de Ambasador al turismului românesc, iar în seara de 7 decembrie a fost premiată în cadrul Galei Excelenței Hunedorene.  Și, de parcă toate astea nu ar fi destule, mai este instructor autorizat de fitness și monitor de ski. Când o întrebi cum a reușit să le facă pe toate, zâmbește larg și spune doar „Dacă alții pot, pot și eu.”, un fel de deviză a ei, care a însoțit-o mereu, fie că a fost vorba de escaladat vârfuri de multe mii de metri, fie că a fost vorba de școală.

Trei ore prin toată lumea. O lume  altfel

În cele aproximativ 3 ore pe care le-am petrecut în compania ei, Alexandra ne-a purtat prin toată lumea: din Caucaz în jungle mexicană, din Canada în Iran, de la triburile de masai din Africa până într-un sat de papuași.

Mi s-a întâmplat să am parte și de comentarii răutăcioase din partea colegilor mei, comentarii de genul – Ce faci, Marcu, ai mai urcat pe vreun vârf? Și? -, dar oamenii ăștia nu înțeleg că eu nu-s un cal de curse, care vede doar în față și nimic în plus. Călătoriile noastre nu au însemnat doar a urca iar și iar niște munți, de multe ori am locuit la băștinași, cum s-a întâmplat în Papua Noua Guinee, unde am locuit două săptămâni într-un sat de băștinași. Drumurile acestea m-au îmbogățit foarte mult, am avut ocazia să văd o mulțime de locuri, să cunosc oameni, civilizații, obiceiuri la care altfel poate nu aș fi avut acces. Și una e să te duci să stai la un hotel de 4-5 stele, să vezi lumea prin geamurile hotelului, și cu totul altceva este să călătorești așa cum o facem noi, să stai la hostel-uri sau la localnici, să intri în contact cu ei, să îi vezi în viața de zi cu zi, să povestești cu ei.

Când am mers în Turcia, ni s-a spus că suntem nebuni, că acolo-s atentate, când ne-am dus în Africa ni s-a spus că vom fi mâncați de crocodili, în Mexic ne-ar fi așteptat toți șefii cartelurilor drogurilor, să ne răpească, în Rusia ar fi trebuit să avem probleme cu poliția, care e coruptă, în Iran trebuia să ajungem în plin război, iar în Papua Noua Guinee am fi fost serviți ca fel principal la un festin al canibalilor. Genul ăsta de comentarii și avertizări binevoitoare le-am primit înainte să plecăm și bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Dacă voiam atentate, puteam să le căutăm foarte bine și la Paris sau la Bruxelles, doar că acolo nu-ți spune nimeni să nu te duci de teama atentatelor. Cu poliția rusă ne-am intersectat o singură dată și înafara faptului că ne-a fost mai greu să ne înțelegem, pentru că vorbeau doar rusă, n-am avut absolut nici o problemă, iar în Iran ce să mai zic, nici măcar iranienii nu mai știau de câte zeci de ani nu au mai avut vreun război. Lumea e altceva decât ceea ce ni se oferă nouă la televizor, ca să o înțelegi trebuie să cobori acolo, în praful drumului, să deschizi ochii larg și să ai urechi pentru tot ce ți se spune. Uite, când am coborât de pe Kilimanjaro, pentru că mai aveam o zi la dispoziție, pentru care oricum plătisem, i-am cerut ghidului să ne mai arate ceva. Ne-a oferit inițial un safari, adică ceva mega-comercial, și firește că l-am refuzat, iar atunci ne-a propus să ne ducă într-un sat de masai neturistic. Tata l-a întrebat pe ghid dacă putem face poze acolo, iar acesta ne-a asigurat că putem face poze oricui. Când ajungem acolo, ce să vezi? Cum scotea tata aparatul de fotografiat, cum nu mai era țipenie de om în preajma noastră. La ei încă există credința că atunci când faci cuiva o poză, îi iei sufletul. După ce le-am promis că le vom trimite pozele, s-a rezolvat însă și problema asta. Tot acolo am cunoscut o femeie, avea cea mai frumoasă casă din sat și era foarte mândră de ea. Când am intrat înăuntru s-a apucat să ne arate unde este dormitorul, unde e sufrageria și așa mai departe. Asta în condițiile în care toată casa avea o singură încăpere. Am făcut și o poză cu ea și numai după ce am făcut poza am văzut că avea pe ea un tricou pe care scria mare John Cena. Ce ți-e și cu globalizarea asta! Tot așa, în Papua Noua Guinee, vedem un bătrân, avea la vreo 80 de ani, frunze în jurul brâului și numai ce văd că scoate, numai el știe de unde, un telefon mobil.

Îmi place să lucrez cu copiii

Când am întrebat-o ce pasiuni are ne-a spus că-i place să schieze, să danseze și-i place foarte mult să lucreze cu copiii. Și nu zic că n-am crezut-o, dar când am văzut strălucirea din ochii ei când ne povestea despre 3 pitici cu care a fost vara trecută la Cheile Râmeți sau despre o fetiță care, dorindu-și să aibă ceva cu tricolor pentru o filmare, a făcut-o să-i confecționeze un papion, mi-am dat seama că acele vorbe nu erau doar niște vorbe spuse-n vânt. Planuri? Are multe, vrea să aibă cândva un after school al ei, unul altfel, în care să îmbine drumețiile cu dansul, cu limbile străine și cu alte lucruri utile celor mici; cândva pentru că asta necesită studii superioare, iar ea doar ce a început facultatea. Dar până ce acel plan va prinde contur, a înființat deja o asociație, Clubul Evoluții, care, așa cum chiar Alexandra spune, “este  o asociaţie fondată pentru cei care doresc să evolueze. Te invităm să participi alături de noi la ture montane, tabere şi expeditii internationale, precum şi la alte activităţi destinate celor care vor să evolueze: călătorii în locuri exotice, limbi străine, dans, fitness şi aventură.

Sfat de final

Televizorul îți oferă modele de viață. De cele mai multe ori aceste modele sunt de fapt anti-modele, adică exact ce nu ar trebui promovat și băgat pe gâtul telespectatorului zi de zi. Fă și tu ca Alexandra: aruncă-ți televizorul și caută drumul care să ți se potrivească. Iar dacă chiar ai nevoie de niște modele, caută-le pe cele care au reușit prin muncă, prin sacrificii, prin efort. Alexandra poate fi unul din aceste modele, dar cu siguranță mai sunt și altele.

 

Note: Prezentul material este o variantă comprimată a celui pe care îl veți găsi în luna ianuarie în revista Turist +.

Toate imaginile din galeria foto sunt din arhiva personală a Alexandrei.

Calin Precup, 9 decembrie 2016 7:56

TurciaTurcia-2triburi-2Maroc-1091Maroc-775alexandra-312-211-20802principala