DIALOGURI

[LISTA LUI BRUNO] Maestrul Dorin Frandeș – despre partea sonoră a universului său… al tuturor: „Dumnezeu nu ne-a creat pleoape la urechi”

 

Dirijorul Dorin Frandeș (născut pe 9 mai, 1949) este o personalitate care se confundă cu însăși ideea de muzică clasică în Arad… este primul nume care îți vine în minte când te întreabă cineva despre o autoritate locală în domeniul  muzicii… este un Conservator în sine – în toate sensurile care definesc acest termen.

„Provin dintr-o familie de muzicieni”… „Mi-am petrecut vreo 20 de ani din viață cântând la pian, câteva ore, în fiecare zi”… „Am copilărit într-o Operă” – mărturisește cel care, de zeci de ani, traduce, de la pupitrul Filarmonicii de Stat din Arad, complicatele „puncte negre” din partiturile clasice pentru melomanii din acest spațiu… altminteri aproape afon, la modul general.

La modul particular, Dorin Frandeș este o comoară pentru orice „întrebător”, pentru că reușește, într-un timp relativ scurt, să te introducă și să te „țină captiv”,în vreme ce vorbește despre sine și despre muzică, în spațiul rarefiat al elitei… de te face să crezi, oricine ai fi, că și tu ești „de acolo” – iar acest lucru se transmite, cu ușurință, și ascultătorului-privitor.

Urmăriți video-interviul pe care maestrul ni l-a acordat în studioul XBG Media Pictures,  în cadrul seriei de emisiuni Lista lui Bruno, între două deplasări în interes, desigur, muzical…

 

Bruno Biringer, 9 februarie 2017 7:31

frandes