PSD atacă un nou „punct mort” al administrației PNL: Dorel Căprar dezvăluie, în premieră, că și pentru „Drumul Vinului” trebuie să dăm bani înapoi!

dorel caprar 2 august 2016 1
Distribuie:

 

Conducerea liberală, prezentă şi trecută, a Consiliului Judeţean Arad şi-a dat în aceste zile examenul de maturitate în ceea ce priveşte nivelul de amatorism şi incompetenţă. La nici o lună după ce Iustin Cionca încerca să ne explice senin de ce trebuie returnaţi cu generozitate peste 7 milioane de lei ca urmare a nefinalizării proiectului cu finanţare europeană, privind modernizarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, iată că aceeaşi echipă bagă judeţul Arad într-o altă belea, făcându-i din nou pe cetăţeni buni de plată.

„De data aceasta este vorba despre Drumul Vinului, unul dintre caii de bătaie ai propagandei PDL-PNL, despre care de la Nicolae Ioţcu încoace şi trecând prin Adrian Ţolea am auzit cu toţii verzi şi uscate. Realitatea este însă mult mai dură, în condiţiile în care de această dată trebuie să returnăm 800.000 lei şi ne alegem tot cu explicaţiile lui Cionca de tipul  „bine că nu plătim şi penalizări”. Reamintesc faptul că  Drumul Vinului a costat 62,6 milioane lei, cea mai mare parte fiind fonduri europene. Şoseaua creează o legătură între Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, prin Podgoria Aradului. Nu mai încape însă îndoială că proiectul, recepţionat în 2015, a fost gestionat în mod defectuos de către echipele liberale care s-au perindat la conducerea CJA. Eu cred că cele 2 episoade, cel legat de pierderea banilor la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi acum scandalul legat de Drumul Vinului spun enorm despre lipsa de responsabilitate şi profesionalism a domnilor care ne dau zi de zi lecţii de administraţie cu tupeul binecunoscut. În loc să îşi ascundă capul în pământ precum struţii, ei încearcă să ne explice că cetăţenii sunt datori să înghită experimentele lor administrative, pe care nu sunt capabili să le gestioneze. Dar buni de plată suntem, nu-i aşa?! Penalităţi, corecţii financiare, decizii de imputare, la asta ne pricepem, în cel mai dulce spirit al liberalismului românesc, fezandat cu neo-băsism. Logica lor este aceeaşi, să plătească cetăţenii pentru jocurile infantile şi iresponsabile ale PNL. Dacă PSD ar fi fost la guvernare aţi fi dat vina pe executiv, strigând în gura mare că nu iubeşte Aradul ! Aşa, sunteţi nevoiţi să vă lingeţi rănile, înghiţind în sec şi mai ales văduviţi de orice argumente şi justificări credibile”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar

Comunicat – Biroul de presă al PSD Arad

 

 

 

Categorie: Știri
Etichete: bani europeni, declarații, Dorel Caprar, drumul vinului, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Răspunsuri pentru întrebaci şi hateri
Articolul următor
Un idiot amenița azi-noapte lumea cu un pistol de jucărie, pe „6 Vânători”. L-au potolit jandarmii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie