Nu se știe durata, dar condițiile arestului sunt bine cunoscute. Chiar și de cei mai mari suporteri ai democrației europene. Căci, până la urmă, aceasta este cea care ne-a dat cu flit și ne-a pus la colț pe boabe de porumb.
Răul, atunci când se întâmplă brusc, se cheamă că e accident. Atunci când el este programat și urmărit din timp, se cheamă în multe feluri.
Pe noi, ca popor, istoria ne-a ajutat să ne înțelegem rostul și, în general, ne-am cam văzut de treaba și de oile noastre. Adică, atunci când am fost atacați, am văzut în atacatori pe acei care ne vor răul direct – deși poate că nu ar fi stricat să privim puțin mai departe pentru a înțelege că noi am fost doar o barieră, un zid greu de trecut, în calea unor expansioniști către un pământ necunoscut, dar optim, pentru că el oferea de-a gata unele pe care barbarii estului nici nu le visau. Dar odată văzute, le voiau. Iar noi le-am dat cu flit. Le-am spus de multe ori: hai, către casă!…
Cât au înțeles ei din îndemnul nostru, e greu de precizat acum, dar dacă la acele momente au făcut cale întoarsă, neavând opțiuni, acum, după câteva sute de ani, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, insistă pe acest traseu, desigur cu alte mijloace. Doar noi am rămas fideli sau mai degrabă tributari vechilor noastre obiceiuri. Unul din ele este și acela de a sta în banca noastră, așteptând mișcarea boltei cerești în favoarea năpăstuiților. Asta, pentru că, având exercițiul celălalt, am cam simțit pe pielea noastră ce înseamnă să te bagi în seamă atunci când nu ești solicitat. Și, în condițiile atipice pe care ni le-am creat singuri, nu mai dispunem după cum ne e vrerea, ci după cum dictează o nouă politică, străină de interese naționale.
După anii 1990, când calea democratică a fost aleasă de români, am descoperit cu adevărat ce înseamnă de fapt democrația. Și sunt mulți din aceia care au spus că nouă nu ni se potrivește. E foarte posibil ca ei să aibă și argumente. Pentru noi, care nu cunoșteam aproape nimic din felul cum se dezvoltă statele cu economie capitalistă, acest deziderat apărea mult mai ușor de atins decât planul cincinal cu care am fost învățați. Și chiar am pus umărul la dezvoltarea acestei economii, fiecare cum a putut sau cum a știut. În realitate, nu aveam alte opțiuni în acei ani de început. Nimeni nu știa că, de fapt, economia de piață presupunea o luptă în care ne-am angajat fără a avea echipament și fără a ne cunoaște cu adevărat adversarii, care defilau în preajma noastră. Circa 15 ani de economie de piață ne-au fost suficienți pentru ca autoritățile să considere că suntem pregătiți pentru nivelul următor, reprezentat de economia adevărată. Adică cea în care se produce și se vinde. Exact ceea ce noi nu mai prea știam. Sau am fost deposedați cu bună știință de cei tari, în vederea anihilării unei posibile concurențe (nu subestimați), măcar în zone în care noi chiar aveam ceva experiență. Și mă refer la metalurgie, construcții navale, chimie, petrochimie etc. Acestea au beneficiat de un sictir masiv din buza „pricepuților” vremii care nici acum nu se dau deoparte. N-au făcut-o de capul lor, ci pentru că așa li s-a spus iar ei au crezut. Asta a însemnat democrație la noi. Nu ni s-a potrivit pentru că am ars etape pe care alții le-au parcurs și desigur au învățat din ele. Reprezentarea poporului în structuri de decizie a fost și este una din carențele majore ale românilor după anul 1990. Aici nu ne-am priceput deloc și rezultatele se văd cu ochiul liber.
În ambianța sfârșitului de secol și mileniu am sărit cu tot ce aveam într-o barcă considerând că UE este unica noastră șansă. Cu toții au marșat pe beneficiile potențiale ale acestei aderări, dar se vede treaba că nimeni nu a fost pregătit la ceea ce va urma cu adevărat. Aderarea a fost și este doar un capitol de pus în buget la cheltuieli anuale. Căci ne costă. De partea cealaltă, raportând la venituri, ar părea că doar la nivel individual se mișcă lucrurile, căci la absorție se vorbește doar atunci când se fac angajamente electorale. Acestea au grijă să conțină cifre ridicole în dreptul foștilor guvernanți și cifre umflate, ca apele Nilului, în dreptul celor care urmează să vină la guvernare. În realitate, la două cicluri electorale, se poate observa că minciuna este egal distribuită. Ceea ce face din aderare o himeră sau o țintă cu beneficii subțiri, dar numai în favoarea reprezentanților trimiși de noi, prin vot, la conducerea statului român.
În rest, cum spuneam la început, calitatea de arestat o au cei care se fac vinovați de ceva rele. Iar nouă încă nu ni s-a dezvăluit cu ce am greșit pentru că nu s-a inventat infracțiunea. Dar mai au timp. Sau poate că e preventiv. Să nu mișcăm în front. N-au putut să ne dea cu executare pentru că era cam greu cu întreținerea, dar așa o facem noi, cu lanțurile de 5 metri și mâncarea la 4 metri. Cu mulțumiri că nu ne-o așează la 6 metri. Și se observă că de fapt noi nu ne mai aparținem. Nevoia vreunui pârț trebuie musai să fie adresată către Bruxelles sau Veneția. Și pentru asta mai și plătim. Curată nebunie, nene Iancule! Polonezii s-au săturat se pare și vor să iasă pentru o micțiune. Și nici ungurii nu stau prea bine cu rinichii.
Dacă cineva are alte informații de principiu cu privire la aderare, îl rog să contrazică cele scrise aici. Dar cu argumente!
3 comentarii. Leave new
Pai asta face parte din ciclul cu strainii care ne asupresc ca pe o colonie de doi bani. Nu prea are insa legatura cu realitatea …
In realitate suntem o tara fara institutii sau mai bine zis cu institutii nefunctionale, acaparate de partidele politice dupa un algoritm politic.
Daca tara suntem noi (doar teoretic), noi detinem puterea (teoretic numai) pe care exercitam prin institutii alese in mod democratic (nu exista democratie reala nici in sistemul electoral de delegare a reprezentantilor poporului si nici responsabilitate in celelalte institutii) vedem ca avem doua abordari separate, rupte, care fac din tara asta o tara care sufera de schizofrenie (schizofrenia fiind acea afectiune mintala care determina individul sa gaseasca vinovati in alta parte si care trateaza esecul propriu ca fiind cauzat de modele teoretice, ideale – se caracterizeaza prin subiectivism si printr-o desprindere patologica de realitate).
Avem adica niste principii democratice declarate, pe de o parte si o lipsa de reprezentativitate si responsabilitate pe de alta parte.
La schizofrenia asta nationala se mai adauga o incultura masiva in domeniul civic, o neintelegere grava a celor mai elementare principii de drept si democratice, adica o imposibilitate de comunicare intre indivizi si intre indivizi si institutii.
Un element care poate face ditinctia intre o tara guvernata coerent si una abuzata il reprezinta existenta unui arbitru care are rolul sa sanctioneze, dupa principii criminologice stiintifice, comportamentele antisociale (care or mai fi si alea ca noi nu mai avem valori la care sa ne raportam…?). Ori la nivel de organizare a statului acest rol al arbitrului il are puterea judecatoreasca, care , la noi este doar o smecherie, o trupa de privilegiati selectati dupa alte criterii decat cele de competenta si care nu poate fi sanctionata – pur si simplu lipsesc cu desavarsire mecanismele de sanctionare.
As mai mentiona si problema economiei de piata pe care (din nou, doar teoretic o simulam in modul cel mai penibil cu putinta). Economia de piata inseamna libera concurenta, competitia, competitivitatea, selectia realizata de consumator si nu prin mecanisme administrative. La noi sunt atat de putine domeniile in care concurenta exista si este reala si atatea in care ea este demontata, macinata, influentata, pervertita de institutiile statului, de reglementari excesive, de reglementari care ipocrite ca reduc accesul si competitia prin invocarea ipocrita a interesului public.
Dupa ce vom mai rezolva din aspectele astea minimale am putea sa discutam de raul pe care ni-l fac altii. Altii astia care ne fac rau, nu fac altceva decat sa joace in tara noastra dupa regulile noastre si noi, ca niste putoi prosti ne plangem. Ne plangem fiindca resursele lor financiare sunt mult mai mari ca ale noastre si astfel competitia pe piata intre romani si straini devine o gluma macabra. … si noi nu avem resurse financiare fiindca BNR nu este o institutie care sa reprezinte interesul public ci doar o alta smechereala iesita complet de sub control democratic, care intelege ca treaba ei este sa-si serveasca beneficiarii si beneficiarii BNR sunt bancile comerciale si nu cetatenii.
… dar daca mecanismele de mai sus s-ar rezolva atunci ar fi mult mai multa bunastare pentru prostime si mai putina pentru trupele de smecheri si asta …. nu intereseaza cu adevarat pe nimeni, din pacate nici pe prostime, care se vede astfel condamnata la acest statut de prostime, pulime, gaste, fraieri etc.
Eu nici macar nu mai vad rostul articolelor in presa. Rolul jurnalistului a ajuns la un penibil absolut. In ultima perioada am asistat la manifestarea plenara a prostiei sustinuta de foarte scazutul nivel al jurnalistilor si al presei in general.
La colectiv ard niste tineri intr-un incendiu care mor mai tarziu pe capete din cauza infectiilor nosocomiale. Scandul cu solutiile de dezinfectare care duc la alte decese. Monstrul de doctor care aduce medicina romaneasca la nivelul de umanism la experimentelor de la Auschwitz facute de Mengele in una din cele mai bolnave societati din istoria omenirii (din societatea vanzatorilor de mercedes, audi si BMW).
Mai vad ca justitia romaneasca nu a reusit sa condamne genocidurile mai sus amintite.
S-ar spuna ca asta este nivelul nostru. Gresit!
Nivelul nostru esti si mai scazut fiindca am vazut oameni care au iesit in strada sa blocheze raspunderea procurorilor si pe a judecatorilor, adica au iesit in strada pentru ca si pe viitor, magistratii sa-si poata permite sa condamne aberatiile astea.
S-a iesit in strada pentru pastrarea puterii discretionare a statului si a smecherilor si impotriva mecanismelor de sanctionare si responsabilizare si perfect senini, in imensa lor prostie, rezistentii invoca o plasare a luptei lor civice pe dreapta. Pai daca ei sunt pe dreapta in lupta de diminuare a puterii individului in lupta conflictele lui cu un stat abuziv, atunci PSD a devenit cel mai liberal partid din Romania.
Nemernicia umana in tara asta nu se mai exerseaza pentru castiguri sociale sau financiare ci doar asa … de neconceput.
Am ajuns sa- mi para rau de ,entuziasmul’ si pierderea de timp din dec.’89. Chiar daca fenomenul a fost manipulat(si noi la fel), acea efervescenta sociala a fost nemaipomenita.Atunci majoritatea credeam intr-o lume mai buna.N-a fost sa fie asa.Dupa cativa ani de sperante(cand orice schimbare la varf dadea un impuls pozitiv),a inceput sa „cada tencuiala” de pe fatade si sa se arate lucrurile in deplina hidositate.Alienarea(i strainarea) oamenilor a depasit cu mult pragul unei faze de tranzitie.S-ar putea intra mult mai profund in tema.Mass-media ar putea coopta cativa sociologi pt.o dezbatere profesionista a perioadei postdecembriste.Summa-sumarum:este rau!