Românii se urăsc visceral între ei

nxl2dq 1
Distribuie:

 

 

Îmi stă de mult timp postarea asta în taste da’ nu știu cum s-o scriu. Enunțul din titlu e un adevăr crunt, pe care mulți o să-l critice și mulți îl subconștientizează dar nu îl recunosc. Se vede asta oriunde: la mall, în trafic, la spital, la muncă și în orice alt loc în care românii se întâlnesc dar mai ales în discuțiile publice. Românul iubește doar ce-i român și are aceleași idei și valori ca el și urăște orice altceva.

Exemplul 1

Știți deja că trei milioane de ciuhapi au semnat mizeria aia de petiție lansată de BOR pentru a modifica Constituția în așa fel încât să facă imposibilă căsătoria între persoane de același sex în România. La orice discuție pe această temă din online, am văzut o ură viscerală a homofobilor nu doar împotriva minorităților sexuale ci și împotriva celor care le susțin drepturile, pe principiul „ nu ești de aceeași părere cu mine, ești împotriva mea”.

Exemplul 2

Faza cu interzicerea completă a avortului în Polonia a stârnit discuții aprinse și la noi. Cei mai vehemenți români care se opun avortului sunt bărbații; adică românii ăia care nu pot rămâne gravizi. Partea românilor care poate rămâne gravidă e în majoritate pentru libertatea fiecăruia de a (citește mai departe)

 

Categorie: Opinii
Etichete: BOR, homofobi, romani, ură
Distribuie:
Articolul anterior
[MANIFEST] Viitorii profesori au nevoie de un altfel de program de pregătire, care să includă mai multă practică, didactică de specialitate și mentorat
Articolul următor
[ROMAN FOILETON] Fum de iarnă (3)

2 comentarii. Leave new

  • Excelent,lucrurile adevărate deranjează prostimea…ce reacție vor avea randasii de la moaștele lui… Teodosie securistul penalus…?ps asta-i bulibasa la Constanta,dracul viu în sutană…mama,mama,ce sutane BMW…si sunt ff.multi,vreo 4 milioane,cateva mii copie satana,milioane prostime!ps.pt.ciudati,cititi statistici oficiale.

    Răspunde
  • Ce scrie donul Florin Rusanu este evident împotriva normalităţii.
    De aceea nu citesc mai departe. Precis invocă şi pledează pentrudiferite aberaţii umane. Ceea ce îmi repugnă.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…