Samuel Caba „nu înțelege politica Bucureștiului de a-l păstra pe Remețan”… dar se roagă pentru el

caba remetan
Distribuie:

 

Caba se roagă pentru sufletul lui Remețan                             

În cadrul conferinței de presă susținută luni, fostul candidat de primar din partea PMP la recentele alegeri locale, Samuel Caba, a afirmat că nu-l mai interesează subiectul PMP, atât timp cât conducerea centrală a partidului a hotărât menținerea în funcția de șef al organizației arădene a lui Florin Remețan. Caba nu înțelege politica Bucureștiului de a-l păstra pe Remețan la butoanele filialei arădene, cu atât mai mult cu cât acesta a obținut un scor dezamăgitor la alegerile parlamentare. El a mai spus că nu are nimic personal cu Remețan, ci doar cu stilul său dictatorial de a conduce partidul și că se va ruga pentru sufletul lui. Fostul candidat de primar a anunțat, totodată, că în maxim o lună, va organiza o conferință de presă, alături de alți 150 de dizidenți pemepiști, dar nu numai, prin care va anunța demararea unui proiect important pentru Arad, pentru arădeni.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Samuel Caba a intervenit și pe subiectul „Monumentul Marii Uniri”, care a provocat un nou scandal în aceste zile

Samuel Caba a afirmat în numele a 5 organizații neguvernamentale, al căror președinte este că, „dacă nu amplasăm Monumentul Marii Uniri pe lacul de la Pădurice, acolo unde există studii de fezabilitate, proiecte, avize și bani alocați pentru fundații și amenajare, riscăm să nu avem în 2018, la Centenarul Marii Uniri, nici un monument pentru acest eveniment”.

Caba îi adresează rugămintea primarului Falcă și tuturor celor care au idei să lase deoparte ambițiile și orgoliile personale, să aducă monumentul la Arad și să-l amplaseze pe lacul din Pădurice, cel puțin în mod provizoriu. Orice întârziere sau altă versiune condamnă Aradul la rușinea de a nu avea amplasat monumentul în anul centenarului.

Reamintim faptul că Monumentul Marii Uniri, realizat de sculptorul Florin Codre și plătit integral în urmă cu 7 ani, nu a ajuns nici până azi la Arad, foarte posibil aflându-se încă în China sau poate altundeva.

 

 

Categorie: Știri
Etichete: caba, PMP, remetan, Samuel Caba, scandal
Distribuie:
Articolul anterior
De astăzi, beau sânge
Articolul următor
Luna februarie îi este dedicată compozitorului Emil Monția. Complexul Muzeal Arad vă invită la expoziția pe care i-a dedicat-o

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie