Șapte terenuri de fotbal vor „răsări” la capătul străzii Câmpul Liniștii

col2
Distribuie:

Ca să-și mai spele din păcate – sau ca să facă posibile altele… – primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă „a dat la proiectat” spațiul rămas viran după închiderea vechii gropi de gunoi mărginită de capetele străzilor Câmpul liniștii și 6 Vânători. Nu mai puțin de 7 terenuri de fotbal vor „răsări” pe locul zonei cunoscute de arădenii vechi drept „Brown”… dacă totul merge conform planurilor edilului-șef – acesta păstrând, deocamdată, informația pentru perioada cea mai vizibilă din campania electorală. Nu că ai avea cu ce să te lauzi când faci terenuri de fotbal între o haldă de gunoi, un penitenciar, o centură și un cartier general de interlopi… da… na… la penuria asta de idei și dac-o compari cu pasarela din fier cu luminițe, mai că dă bine…
Mai mult: ideea ar friza geniul administrativ dacă nu am ști ce face primarul Aradului cu stadioanele – pentru cei care s-au trezit pe lume astăzi: le vinde la Kaufland 😛 În plan imediat, însă, ideea și investiția pe care o presupune reprezintă o premieră pozitivă în politica urbanistică a edilului – nu numai pentru că „rezolvă”, astfel, o zonă actualmente total nefrecventabilă, ci pentru că-i dă o utilitate… posibile terenuri de antrenament pentru UTA și celelalte echipe ale orașului, între altele.

 

Stadioanele și terenurile de fotbal care au „căzut” sub Falcă: Vagonul, Strungul, Telecom, Blănarul, Grădina Poștei (Grădiște), IAMBA, Gai, terenul de pe strada Fecioarei (zona industrială UTA), Bujac, CPL, FZ, Subcetate, Motorul, ICRTI – prin urmare, ar trebui să mai construiască încă fix 7 stadioane ca să fie „pe zero” – ideal, distribuite uniform, pe toată suprafața orașului.

Categorie: Știri
Etichete: Campul linistii, Falca, Poetului, stiri, terenuri, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
O nouă ploaie cu noroi a căzut azi-noapte peste Arad!
Articolul următor
Cu ce se mai ocupă partidul de jucărie Noua Dreaptă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie