SPORTURI

Scrisoare deschisă

 

„Scrisoare deschisă d-lui Mats Wilander”, a fost intenția mea inițială de a intitula acest articol. Ulterior, mi-am dat seama că aria adresantului este mai largă.

În turul doi al probei feminine de simplu, de la US Open (unul dintre cele patru mari turnee de tenis, ale fiecărui an), Simona Halep, după ce își adjudecă lejer primul set, este condusă cu 1 la 0, în cel de-al doilea, de către Lucie Safarova. Simona are o ieșire nervoasă și își aruncă racheta de pământ (suprafața de joc). La câteva minute, după finalul meciului câștigat de Halep, la emisiunea zilnică, de pe parcursul turneului, „Game, set & Mats”, comentatorul Eurosport și expertul în tenis, Mats Wilander, o întreabă pe Simona, ironic, zâmbind cu subînțeles, „ce a fost cu acel gest? Sau a fost o chestie românească?!”, se întreabă retoric.

M-am simțit deranjat. Am fost deranjat, instantaneu, de remarca lui Mats. Suedezul Wilander este, altfel, un competent comentator de tenis, fost jucător, și el, cam pe vremea lui Ilie Năstase, dacă bine-mi amintesc. Jucător bunicel, nu mare sau foarte mare, departe, în orice caz, de monstrul-sacru al tenisului, care era co-naționalul și contemporanul său, Bjon Borg.

Am fost deranjat, repet. A da cu racheta, sau chiar a o distruge, este o chestie curentă, în tenisul mondial. Nu spun, cu asta, că ar fi un lucru bun. Am văzut, cu alte ocazii, jucători și jucătoare de top, care izbesc racheta temeinic, până când au certitudinea că au distrus-o. Și, o poate constata oricine, sportul de a trânti racheta nu are naționalitate, nu are cetățenie. Este deja ceva internațional. De la Erani la Serena, de la Dimitrov la Murry, cam toată lumea se răzbună pe rachetă. Chiar alaltăieri, 5 septembrie, la același US Open, elvețianul Stan Wawrika, nr. 4 mondial, a distrus o rachetă prin lovituri repetate, cu premeditare. Este o descărcare nervoasă, clar. Miza este imensă, banii sunt mulți, orgoliile pe măsură. Totul pare, și cred că este, mult mai pe viață și pe moarte, decât înainte. Iar media amplifică totul. Cred că meciurile nu mai sunt competitive, cred că uneori sunt conflictuale. Se urlă, se geme, se strânge pumnul. Fetele strâng pumnul. Un gest masculin, altfel. Efortul fizic și mental este unul imens. Și, de aici, explicabilele descărcări nervoase. Nu înțeleg, atunci, de ce trebuie românii să plătească toate oalele sparte? Oare chiar în halul acesta am ajuns, în percepția Europei?! A Occidentului? Oare la noi s-au concentrat toate relele din lume? Nu neg valorile occidentale, dar oare ei nu au probleme? Cu criminalitatea, cu limitarea, cu prostia. Droguri, homosexualitate, lesbianism, o protecție denaturată a copilului, etc. Nu insist…

Fără îndoială, Mats Wilander datorează românilor scuze. Scuze publice. Pentru că a greșit public. Dar oare cine să i le ceară?! Federația română de tenis tace, politicienii tac. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Poate oricine să ne calce în picioare, cum vrea. Politicienii se calcă în picioare, ei între ei. N-au timp de țară. Nu ne interesează. România este doar un teritoriu al luptelor intesive. Când, în urmă cu 2,3 ani, un oficial din tenisul rus a spus despre surorile Williams că sunt „frații Williams”, s-a iscat un scandal internațional imens. Lucrurile s-au reparat. Cu scuzele publice de rigoare. Lumea reacționează. Noi, nu. Oare nimeni nu-i poate spune lui Wilander că priceperea sa profesională nu-l îndreptățește să se joace cu cuvintele? Poate se va sesiza cineva, totuși, în ceasul al doisprăzecelea. Să-l ajutăm pe Mats Wilander să repare ceea ce a stricat!

 P.S. Scriu aceste rânduri, cu câteva ore înainte de sfertul de finală dintre Simona și Serena. Știu că Williams este favorită. Serviciul ei masculin îi rezolvă cea mai mare parte din meci. N-ai ce-i face, pur și simplu. Își valorifică serviciul și face un break, pe fiecare set. Suficient. Pe deasupra, mai beneficiază și de cel mai bun antrenor, cel mai mare strateg din lume: Mouratoglou. Nici o șansă pentru fata noastră, teoretic.

Șansa Simonei ar fi o zi proastă a americancei, pe primul serviciu.

Trebuie să mai spun, regret faptul că Halep nu și-a perfecționat jocul ofensiv. Și nici scurtele la fileu. Desigur, cinci, șase scurte repetate ar vlăgui-o pe masiva Williams. Acest goliat al tenisului feminin mondial s-ar putea prăbuși, chiar și la propriu, după câteva sprinturi de mare tonaj, spre fileu.

O ultimă remarcă. Am tras cu ochiul la jocul solid al lui Kerber. Mi se pare evident, zilele Serenei, la șefia clasamentului mondial, sunt numărate.

 

Dan Popa, 7 septembrie 2016 2:42