ȘTIRI

Se plimba cu magazinul ilegal pe DN 7. Numai „pe raionul pantaloni-damă” avea 15.360 de perechi…

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ Arad]

Transporta fără documente legale bunuri în valoare de 500.000 de lei

Polițiștii comunei Vladimirescu au depistat ieri în trafic, un transport ilegal de articole de îmbrăcăminte, cutii și foehnuri.

În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au depistat ieri, pe DN7, pe raza localității Mândruloc, un tânăr de 24 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta pe ruta Budapesta- București, cu o autoutilitară 15.360 perechi de pantaloni damă- de diferite mărimi, modele și culori-, 990 cutii tip cadou și 320 uscătoare de păr profesionale, fără a deține documente legale de proveniență.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că produsele transportate, în valoare de aproximativ 500.000 de lei, urmau a fi comercializate pe raza muncipiului București, prin intermediul unei societăți comerciale, cu sediul pe raza aceleiași localități.

Conform legii 12/1990, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 13.000 de lei, bunurile fiind indisponibilizate în vederea confiscării.

Critic Arad, 6 aprilie 2017 9:53

politia2