SEBASTIAN GHIȚĂ a fost PRINS și reținut la Belgrad

sebastian ghita 1
Distribuie:

 

Sebastian Aurelian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, Serbia, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Extrădarea lui poate dura de la câteva zile la maximum o lună, potrivit autorităţilor.

„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS şi PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Sebastian Ghiţă ar fi fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

Potrivit surselor citate, poliţiştii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h şi că un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina în care se afla Sebastian Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme. Pe de altă parte, surse apropiate anchetei spun că nu se punea problema urmăririi în trafic, de organele de cercetare penală fiind solicitate interceptarea acestuia şi monitorizarea în puncte fixe. Mai mult, ultimul loc în care a fost văzut Sebastian Ghiţă a fost evenimentul SRI.

 

Pe numele lui Sebastian Ghiţă au fost emise două mandate de arestare în lipsă.

Categorie: Știri
Etichete: belgrad, poliția română, prins, retinut, Sebastian Ghiță
Distribuie:
Articolul anterior
[DESTINE EXCEPȚIONALE] Mauricio Hochschild – un „Schindler discret” al Boliviei
Articolul următor
ISIS – execuția brutală a speranței. Mărturiile unei românce din CAPITALA IADULUI pe Pământ, RAKKA

2 comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui Ioan Teudan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie