[COMUNICAT DE PRESĂ]
Clubul Lions Arad 2007 se implică, din nou, în viaţa comunităţii didactice, a elevilor şi a părinţilor acestora, prin organizarea unui seminar de dezvoltare personală în cadrul Programului Lions Quest.
Astfel, peste 25 de cadre didactice din judeţul Arad participă, şi în acest an, în perioada 23 -24 martie 2019, la cursul de formare, gratuit, oferit de Lions Club România District 124, pentru accesarea şi aplicarea, în școli şi în comunitate.
Seminarul Aptitudini pentru adolescență , Clasele 6-8 / Vârsta 11 – 14 ani este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Casa Corpului Didactic Arad şi se desfăşoară la Liceul ,,Atanasie Marienescu” din Lipova, judeţul Arad.
Profesorii participanți beneficiază, în mod gratuit, de formarea specifică, cu trainer abilitat, de resurse utilizabile pentru aplicarea programului Lions Quest,care este un program de învățare bazat pe metoda SEL (Socio-Emoțional Learning). Derularea acestui seminar este asigurată printr-un Grant din partea Lions Club International Foundation (LCIF), contribuția Asociației Cluburilor Lions din România District 124 și prin implicarea activă a membrelor Clubului Lions Arad 2007.
Programul Lions Quest pune la dispoziția cadrelor didactice o programă modernă şi manuale, care completează programa şcolară, oferind elevilor posibilitatea unei dezvoltări armonioase a abilităților sociale și emoționale. Programele sunt integratoare, aducând împreună părinți, educatori și lideri ai comunității, pentru a forma copiilor abilități esențiale de viață, într-un cadru educativ actual, real și consistent. Programa include dezvoltarea abilităților necesare auto-disciplinării, responsabilizării, dezvoltării unei bune judecăți, rezolvării conflictelor și a unei bune integrări în grup.