Ţarul şi Sultanul au căzut la pace. Qui prodest?

Distribuie:

 

 

Ştim conflictul. Părea ireconciliabil, generat de doborârea unui bombardier rusesc Sukhoi 24 de un avion de luptă turcesc F-16, deasupra teritoriului Siriei şi uciderea pilotului Oleg Peșkov la 24 noiembrie 2015. Atunci Vladimir Putin declara: „doborârea avionului este o lovitură de cuțit în spate dată de complicii teroriștilor”.

Imediat au urmat sancţiuni împotriva Turciei, embargoul asupra bunurilor turceşti, interzicerea angajării cetăţenilor turci în Rusia, plasarea portavioanelor pe coasta Siriei, interdicţia ruşilor de a călători în Turcia, acuze aduse familiei lui Erdogan, de relaţii ascunse, inclusiv comerciale cu ISIS, pe care îi sprijină.

Preşedintele Erdogan riposta, la fel de dur, când afirma că: „sfătuiesc cu sinceritate Rusia să nu se joace cu focul şi să înceteze să sprijine regimul Assad” , refuzând să-şi ceară scuze pentru avionul doborât, dimpotrivă, chiar solicitând o reuniune extraordinară NATO, Turcia considerându-se ameninţată de Rusia. USA se opune, mai mult, confirmă că aeronava rusească era pe teritoriul Siriei.

Să se declanşeze, din nou un război ruso-turc? Ne întrebam. Au fost multe. Cine nu-şi aminteşte de Pacea de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, când turcii au cedat Crimeea Ţarului Rusiei? Apoi alţi 200 ani de rivalităţi, războaie. Acum, unii îşi râdeau în barbă, mirosea a praf de puşcă.

Dar actualul conflict a adus prejudicii semnificative Turciei şi i-a complicat poziţia  geostrategică. USA forţează folosirea bazelor militare, Germania face presiuni pentru acordarea de azil emigranţilor; pierderile economice, numai din stoparea relaţiilor comerciale cu Rusia se estimează la 8 miliarde de euro. Situaţie inacceptabilă!

În 10 iulie, acum o lună, mirat, scriam de performanţa diplomaţilor Turciei şi Rusiei: disensiunile între Turcia şi Rusia sunt pe cale să înceteze, pentru că preşedintele Turciei Recep Erdogan i-a trimis o scrisoare lui Putin în care îşi cere scuze (…) Orice înţelegere între Turcia şi Rusia nu profită USA. Deseori Turcia, deşi membră în NATO, manifestându-şi dreptul său de stat suveran, s-a opus unor acţiuni militare strategice ale USA de pe teritoriul său (…) șeful statului turc afirmă că va face tot posibilul pentru restabilirea relațiilor între Moscova și Ankara și că Turcia este pregătită să acționeze împreună cu Rusia pentru combaterea terorismului”.

Deşi remarcam succesul diplomatic, nu mi-am permis să prevăd un asemenea ritm în evoluţia relaţiilor ruso-turce. Perspectivele păreau optimiste, favorizate şi de eşecul puciului militar, dar într-un timp rezonabil. Nu intuiam, recunosc, ca la nici o lună, Erdogan să-l viziteze pe Vladimir Putin, care l-a primit chiar în Sankt Petersburg oraşul natal. La conferinţa de presă comună, privind admirativ spre gazdă, Erdogan  începe cu cuvintele: Dragul meu prieten, domnul preşedinte,  cu care avem o poziţie comună, ceea ce demonstrează că avem voinţa de a arăta restului lumii că vom acţiona ca nişte ţări prietene” ! Putin era satisfăcut.

Cine o fi „Restul lumii”? Nu mă grăbesc să presupun. Recunosc, pentru a nu vă da posibilitatea să mă contraziceţi, las un turc să o facă.

„Turcia a dorit să coopereze până acum cu țările membre NATO. Însă rezultatele nu ne-au mulțumit. De aceea, este firesc să căutăm alte opțiuni. Însă nu vedem aceasta ca pe o măsură împotriva NATO.” Declară premierul turc Cavușoglu într-un interviu după vizita lui Erdogan la Sankt Petersburg.

Pentru a fi şi mai precis cine e adversarul, să cităm declaraţia de miercuri a lui Edogan transmisă de Agenţia Anadolu: Mai devreme sau mai târziu, Statele Unite vor trebui să decidă. Fie Turcia, fie FETO. Fie puciștii teroriști FETO, fie Turcia democrată. Trebuie să aleagă!” 

Declaraţia sună a ultimátum dat USA, cărei i s-a cerut extrădarea lui Fethullah Gülen, liderul FETO (Organizația Teroristă Fethullah), cu o numesc liderii turci.

Normal, privind pacea dintre Ţar şi Sultan, dintre o ţară NATO cu potenţialul  adversar beligerant, ar trebui să aplaudăm. Să ne bucurăm că pacea se conturează, Marea Neagră nu va mai fi un Lac rusesc, ci unul turco-rusesc, valurile vor fi liniştite iar sicriele noastre plutitoare, numite fregate, nu se vor scufunda lovite de torpile, ci  de vechimea lor matusalemică.

Dar să nu ne grăbim! Consecinţele pot fi grave. Turcia ameninţă cu ieşirea din NATO. Ceea ce ar fi periculos pentru flancul de Est al NATO, care, după preşedintele Johannis, abia l-au consolidat la summit-ul de la Varşovia! (Ce penibilă viziune!)

Ieşirea Turciei din NATO, înseamnă evacuarea bazei militare USA de la Incirlik si expulzarea a mii de militari americani, cu tot cu cele 70 de focoase nucleare aflate în cel mai înaintat avanpost al NATO; blocarea totală a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele pentru echipamente militare şi trupe ale NATO; posibilitatea de şantajare a Europei occidentale prin oprirea furnizării de energie de către Rusia; posibilitatea de a încheia tratate cu alte state, inclusiv în domeniul militar. Şi nu numai ….

SUA, parcă doreşte eliminarea Turciei din NATO. Refuză să-l extrădeze pe   Fethullah Gülen iar Şeful Marelui Stat Major Interarme al SUA, Joseph Dunford, a declarat că ţara sa se va implica pentru mai multă democraţie în Turcia. Or turcii, pe lângă faptul că sunt mulţi şi puternici, sunt şi orgolioşi. Nu am nici o ezitare să spun că analiza situaţiei post-lovitură de stat eşuată din Turcia, de către USA, este din nou eronată! Chiar provocatoare! În culise, se şopteşte, că nu este exclus nici un conflict armat, ca în final să fie eliminată complet prezenţa USA în zona de conflict din Siria.

Ipoteza este posibilă. Miile de arme şi muniţii ale USA ce sunt depozitate prin bazele din Turcia şi Asia Mică, trebuie consumate! Mai ales că sunt şi uzate moral. Doar nu le vor „repatria” în SUA! Culmea! Şi apoi, trebuie produse altele, din noua generaţie, noi, performante. Iar, când îmi amintesc de un studiu al InfoWars în care o statistică realizată chiar de americani arată că Statele Unite s-au aflat în război 93%  din timp, de la crearea lor, în 1776 și până în 2015.  Mai exact, SUA au purtat războaie 222 de ani, din cei 239 ai existenței ca stat. Anii de pace au fost doar 21. Ar fi anormal dacă ar urma alt război? Nu! Continuitatea este profitabilă. Deci, USA în aceste timpuri de război, grele desigur, a ajuns cea mai bogată, prosperă, avansată şi puternică ţară din lume. Logic ar fi să conchid: pentru USA războiul e profitabil.

Dar Noua coaliţie, Turcia – Rusia, e avantajată? Absolut, da! Şi – după cum spunea Erdogan – la aceasta va adera şi puternicul Iran. Toate adversare ale USA. Iar Europa occidentală, pentru a beneficia de energia acestora, va trebuie să facă „ciocul mic”, vorba unei doamne devenită anonimă.

Dar România, profită? Da, de unde! Abia acum este complet izolată. O insulă latină într-o mare slavo-turcică! Nu vreau să produc panică, dar remarc, că toate ţările vecine şi „nepretine” au tratate cu Marea Rusie a lui Putin sau se abţin de la orice acţiune, să nu supere. Cum este Bulgaria. Dacă, acum când scriu, în Marea Neagră, flota Rusiei de la Sevastopol desfăşoară manevre şi exerciţii militare, la mai puţin de 400 km de ţărmul României, nu suntem în pericol? Credeţi că ne protejează cineva? Nici vorbă!

Dacă Rusia ar avea motive, în două zile ajunge la Bucureşti. Scutul de la Deveselu este pentru disuasiune – cum spuneau cei de la NATO – nu pentru apărare în codiţii reale. Şi, ca să nu-i supere pe americani, ruşii ar ocoli „scutul”.

Pacea între Ţarul Putin şi Sultanul Erdogan nu ne este favorabilă.

Să strigăm, poate ne aude cineva: pe noi cine ne apără ?

 

Categorie: Știri
Etichete: Erdogan, Putin, rusia, Turcia, vizită oficială
Distribuie:
Articolul anterior
România (prin) obiectiv: Muzeul Etnografic și de Artă Populară din Baia Mare
Articolul următor
Rupe-te 92 de minute din ce faci și uită-te la „Asta e”!… O capodoperă a fimului documentar despre poezia extremă a sărăciei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie