„Atunci când falsul recuperează întreaga energie a adevăratului, sau invers, este vorba despre artă, de iluzie.
Atunci când realul absoarbe întreaga energie a irealului, este vorba de ficțiune.
Dimpotrivă, însă, atunci când adevăratul își pierde chiar și energia inversă, acea a imaginarului, este vorba de simulare, cu gradul cel mai de jos al iluziei.
Când binele își pierde până și energia răului, avem de-a face cu treapta cea mai de jos a moralei.”
Frazele acestea le-a scris Jean Baudrillard (în prefața la Paroxistul indiferent), un sociolog francez distopic de anticipație, ca să-i zic cum probabil că n-a mai fost flatat, întărindu-le cu următorul postulat: „Așa stau lucrurile cu toate sistemele de valori, inclusiv cu sistemele de valori caracterizate prin pierderea referinței și prin depășirea propriului sfârșit.”
În prima afirmație este vorba despre frumos și, în subsidiar, despre blestem.
În cea de-a doua afirmație este vorba despre povești.
În cea de-a treia afirmație este vorba despre multiplele fațete ale prostiei.
În cea de-a patra afirmație este vorba despre politică.
Ține minte aceste adevăruri! Întristează, desigur, și nu ieși pozitiv după meditația asupra lor.
Dacă ești artist, vei afla, dacă încă n-ai aflat, că ceea ce faci tu e la limita cea mai sensibilă a neinteligibilului, că, de fapt, pe tine te-a aspirat definitiv gaura neagră a falsului și, oricât de revoltat ai fi, n-ai nimic nici cu etica, nici cu adevărul, acestea fiind valori inexistente în lumea ta.
Dacă scrii povești sau ești parte a unora, vei înțelege că nimic din ceea ce ți se întâmplă nu depinde de tine și nici măcar nu e real.
Dacă ești „om serios”, la locul tău, nu ești nici cult, nici incult, ai o familie în care crezi și un colectiv la care slujești și care te slujește la rându-i, vei afla că ești un fake – că tu nici măcar nu ești tu.
Iar dacă ești politician, ei bine, ești „ultima speță” – ești în coada lanțului social, lipsindu-ți cele mai elementare calități care fac dintr-un biped cu degetul mare opozabil, om: caracterul, onoarea, empatia și restul…
Nu prea ai cum să nu te regăsești într-una dintre aceste nefericite categorii – pentru că aceste nefericite categorii sunt lumea.
Vei fi mai trist dacă înțelegi asta – dar aceste adevăruri, când te vor lua de prost (și te vor lua, dacă nu te-au luat până acum, mulți), îți vor folosi.