marți, decembrie 6, 2022

110 misiuni ale pompierilor militari arădeni în acest sfârșit de săptămână

89 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 18 incendii, o misiune pentru salvarea animalelor, o misiune umanitară și o misiune asanare muniție

 

110 misiuni ale pompierilor militari arădeni în acest sfârșit de săptămână (11.03.2022-13.03.2022)

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest această perioadă 110 misiuni de intervenție în teren după cum urmează:

🚑89 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

🚒 18 misiuni de stingere și intervenție, din care:

🔥18 incendii
Din cele 18 incendii, 4 s-au manifestat la case și anexe, 1 incendiu autoturism, 1 misiune de sprijin pentru ISU Timiș, 12 la vegetație uscată/resturi menajere

📌1 misiune pentru salvarea animalelor

📌1 misiune umanitară

💣 1 misiune asanare muniție

În data de 12.03.2022,

echipa pirotehnică a Detașamentului de pompieri Arad, s-a deplasat in localitatea Sâmbăteni in urma unui apel la 112 care anunța găsirea unui element de muniție. Acesta a fost descoperit in urma efectuării unor lucrări inginerești.

Ajunsă la fata locului, echipa a constat că este vorba de un proiectil exploziv, având calibrul de 40 mm. S-a acționat pentru asanarea zonei și ridicarea proiectilului in condiții de siguranță.

Reamintim populației ca elementele de muniție găsite, prezintă un real pericol.

Acestea nu trebuie lovite sau manipulate. Îndrumăm cetățenii care descoperă elemente de muniție sa apeleze de îndată numărul unic de urgența 112.

Măsuri de Prevenție: 

Numai în acest sfârșit de săptămână, pompierii militari arădeni au intervenit pentru stingerea unui număr de 12 incendii de vegetație uscată!

Recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața!

Revenim și facem același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:

– nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopții și pe timp de vânt;
– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Biroul de presă al ISU Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news