14 octombrie – Ziua Sfintei Cuvioase PARASCHEVA – călugărița de origine tracă pe care fiecare popor din Balcani o consideră A LOR

0

Cuvioasa Parascheva este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie, care a fost data decesului său, în secolul al XI-lea.

În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi.

Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Viața și faptele Cuvioasei Parascheva

Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-și dăruiască hainele sale săracilor.

După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului.

(Icoană – Sfânta Parascheva în pustiul Iordanului – Frescă Catedrala Episcopală din Roman – sec. XVI)

„Sfânta Parascheva avea o mare dorință de a merge la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte și a rugat fierbinte pe Hristos și pe Prea Sfânta Sa Maică să o învrednicească să facă acest lucru. Rugăciunea i-a fost auzită în urma multelor virtuți pe care le-a deprins în biserica Maicii Domnului (din Heracleea Pontului). Prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creștini care au luat-o împreună cu ei la Ierusalim.
După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului și s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este ușor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul și prin câte nevoințe l-a înfruntat, învingându-l. Băutura ei era numai apă și aceasta foarte puțină. Ca așternut folosea o rogojină, avea o singură haină și aceasta veche și ruptă. Cântarea pe care o înălța Domnului și rugăciunea erau neîncetat pe buzele ei. Culmea virtuților ei erau înfrânarea și smerenia. Se străduia să trăiască precum a trăit și Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie – Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos – și Sfânta Maria Egipteanca viețuitoare în această regiune timp 47 de ani. S-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovnicești.” – cf. https://doxologia.ro

Din puținele informații privitoare la viața ei, aflăm că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești.

Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul.

A fost îngropată ca o străină. Potrivit tradiției se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare.

Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustra pentru ca n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis, și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste.

Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.

În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind așezate în palatul sultanului. Au fost răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moaștele au fost așezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granițe

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt într-un număr mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucureștilor sunt peste 33 de biserici, în Arhiepiscopia Târgoviștei 18, în Episcopia Buzăului 29, în Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei și Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iașilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramureșului și Sătmarului 6, în Arhiepiscopia Timișoarei 18, în Episcopia Caransebeșului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul „Sfânta Parascheva”, construită în anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfânta Parascheva.

Grecii o numesc „Paraskevi cea Nouă”, bulgarii – „Petka Târnovska”, sârbii – „Petka Belgradska” iar românii – „Sfânta Parascheva de la Iași”, în timp ce rușii – „Praskovia” sau „Piatnița”, adică aceeași Sfântă Vineri pomenită adesea în basmele noastre cu feți frumoși aflați în călătoria inițiatică. Fiecare popor din Balcani o consideră pe Sfânta Parascheva a lor.

Sărbătoarea Sfintei Vineri, foarte populară în rândul românilor, provine din cultul zeiței romane Venera

(latinescul „venere” înseamnă „ziua săptămânii dedicata lui Venus”), zeița frumuseții și a dragostei.
Întrucât vestea despre minunile Sf. Parascheva se răspândise în toată țara, ea a fost numită Vinerea Mare de toamnă sau Vinerea celor 12 vineri.
De altfel, onomasticul grec „paraskevi“ înseamnă „a cincea zi a săptămânii, vineri“. Sfânta Vineri era considerată stăpână peste lumea femeilor, îndeletnicirile acestora (cusutul, torsul, țesutul) fiind controlate de ea.
Considerată apărătoarea călătorilor, păsărilor și animalelor, ea dăruia și frumusețe fetelor ce o ascultau. În cinstea Sfintei Vineri, femeile nu torceau, nu spălau rufe și nu făceau pâine vinerea, pentru a nu fi orbite și lăsate văduve (Sfânta fiind văduvă).
Mai erau interzise spălatul pe cap, împrumutatul din casa și petrecerile. Aceste superstiții au căzut astăzi în uitare, ele nefiind încurajate de Biserică.

Surse: CreștinOrtodox.ro, Wikipedia