A apărut noul tip de DISTRUGĂTOR: Hoțul „pe ȘORICIOAICĂ” ce îți face magazinul „varză”!

hot soricioaica
Distribuie:

 

Jurnalistul Cristi Cotuna a mai făcut „muncă voluntară de prins hoți” mai ales în propriul său magazin („ghinionul” lui că care spirit de întreprinzător!), i-a dat pe mâna procurorilor… și peste o zi i-a înâlnit din nou pe stradă, dar ca asta, n-am văzut până acum! Scena – cu reportaj cu tot – pe care o urmăriți în video-ul atașat efectiv uluiește nu atâta prin pagube (nici ele neînsemnate), cât prin absurditatea fenomenului în sine… o distopie socială avem aici.

Specia asta pe care o vedeți e nouă la noi: Hoțul pe „Șoricioaică” întrat pe „trip de distrugător”… iar noi de vreo doi ani tot scriem despre drogul care face asemenea ravagii încât „prăjește creierul”, rupe orice conștiință slabă în mii de bucăți și duce la asemenea manifestări…îți dai seama ce produce când ești hoț-sadea.
Până și hoții au înnebunit în țata asta… Nebunia sistemului e o boală contagioasă.

Despre partea cu hoția, scrie Cristi Cotuna însuși, din postura de victimă „în serie”, parte civilă, polițist voluntar, redactor și reporter: 

„Nu zic ca e incredibil, pentru că nu e; asta e realitatea, din pacate! Astfel de cazuri sunt cotidiene, pe la noi. Cel pe care îl vedeți este una din scursurile sociale care trăiește pe spatele celor harnici. Tipul fura zilnic, insa nu il interesează că este prins, pt ca nu i se intampla nimic. In plus, este si foarte violent. A încercat să lovească cu o bară metalică patronul unui magazin, a lovit paznicii cu sticle, a spart tot ce a prins într-o alta alimentara si este tot printre voi, pe strada.
De ce?
Pentru că legile sunt făcute de hoți!
Abolitio criminis!”

https://www.facebook.com/cristi.cotuna/videos/10156936531544309/

 

Categorie: Știri
Etichete: cristi cotuna, drog, fjurturi magazine, hoț, soricioaica, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Mai EUROPEAN de atâta se poate?! Un oltean din Calafat, dat în urmărie în Italia, se plimba cu mașina pe străzile din Sântana cu un permis de ungur!
Articolul următor
A câta-i asta?! „UTA începe o etapă de reorganizare”

1 comentariu. Leave new

  • La astfel de persoana ar trebui rupte ambele maine pentru ca nu merita sa raportezi la politie 1 pentru ca nu le face nimica si 2 daca ii baga la puscarie tot statu pierde cand iasa ghiciti ce o sa faca o sa fure .rupetile mainile si for sta pe ganduri la al 2 furt

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Razvan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie