A III-a ediție ARAD STREETBALL 2019

streetball by astonfm
Distribuie:

 

Sâmbătă 31 August 2019, între orele 09:00 – 19:00, în incinta terenului de baschet (Slavici), situat în fața Colegiului Național “Moise Nicoară” din Arad, va avea loc cea de a III-a ediţie a competiţiei Arad Streetball.   Scopul acestui eveniment este de a reuni iubitorii de baschet , dar și de sport în general, de a atrage și motiva locuitorii din Arad, în adoptarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului cu regularitate, precum și implicarea stakeholderilor locali în dezvoltarea comunității locale.

În cadrul competiției de streetball vor participa 21 de echipe, atât masculin, cât și feminin, din Arad,Timișoara, Oradea, dar și din București. Pe lângă competiția în sine, vor avea loc în pauzele dintre meciuri, diverse evenimente conexe: meciuri amicale/demonstrative cu echipe formate din juniori, de la cluburi de baschet din Arad și diverse jocuri/concursuri interactive pentru copii, împreună cu cei de la Bimbo Party.

„Primăria Municipiului Arad sprijină din punct de vedere logistic acest eveniment care, iată că a ajuns la cea de a III-a ediţie. Ne bucurăm că se întâmplă acest lucru, mai ales că am fost şi rămânem promotori ai sportului de masă.  Streetball-ul este un sport care câştigă tot mai multă popularitate. Din câte ştiu anul viitor va deveni sport olimpic. Profit de ocazie pentru a îndemna în special tânăra generaţie să lase deoparte telefoanele, tabletele, televizoarele, calculatoarele  cel puţin cîteva ore, sâmbăta aceasta şi să vină pe terenul de sport al Colegiului Moise Nicoară!” a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ionel Bulbuc.

„Suntem bucuroşi să continuăm ceea ce am început în urmă cu trei ani de zile. Pentru prima dată avem şi echipe din Bucureşti. Invit iubitorii sportului şi în special ai baschetului să participe la acest eveniment unde accesul este liber. Pentru ediţia din acest an, am ales anul acesta o locaţie nouă, deoarece se ştie că terenul de la Slavici este punctul de întâlnire al baschetbaliştilor din oraş. Terenul a fost cosmetizat astfel încât şi după această competiţie cei care merg pe Slavici seară de seară, să se poată bucura de condiţiile create.”, a declarat Marcel Urban.

Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde câștigătorii vor fi premiați cu medalii, cupe, diplome și alte premii surpriză oferite de sponsori.

Categorie: Sport
Etichete: ionel bulbuc, Marcel Urban, strreetball
Distribuie:
Articolul anterior
Jandarmii arădeni au redat familiei o adolescentă care s-a pierdut de părinții săi la capătul unei excursii… de neuitat
Articolul următor
Un bărbat din TROAȘ s-a pregătit pentru Al Treilea Război Mondial. Polițiștii i-au găsit acasă un ARSENAL de care ar fi mândru orice SNIPER!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…