PLEDOARII

ACEIAȘI actori, ACEEAȘI piesă: Europarlamentarele și lehamitea alegătorului de cursă lungă

 

Cuvântul „lehamite” ar putea fi înţeles ca „indiferenţă”, dar şi ca „plictiseală”, „scârbă” ori „nepăsare”. Din nou alegeri, din nou vânzoleală, din nou spectacole politice provocatoare! Aceiași actori și cam aceeași dramă. Sătui de imaginea unei clase politice compromise, cetăţenii nu sunt atât de pasionaţi de gesturile partidelor politice, ca grupuri ideologice sau doctrinare. Curând încep alegerile parlamentare europene, iar arădenii nici nu le mai percep ca un eveniment, în care să-şi pună speranţe.

Apartenenţa administrativă la un  partid derivă din interese de putere, capabile să întreţină o condiţie financiară și o autoritate publică. Un loc în Parlamentul european e o imensă sursă şi şansă de îmbogăţire. Ce mai contează cetăţenii în continuare, „caragialeni turmentaţi” în perioada alegerilor? Candidații n-au nici scrupule de a trece spre alt partid, atunci când interesele sale sunt compromise și nici de a promite o Arcadie. Cumpărarea unui loc eligibil nu mai este un secret. Că acesta e oferit de un  partid sau altul, tot un loc călduţ şi profitabil se numește. Nici un partid  nu are coerenţă doctrinară, iar opiniile politice sunt momentane, negative şi opozante. Mai constat că limbajul politianist a coborât în zona imprecației, a epitetelor josnice, a etichetărilor batjocoritoare și a întregului arsenal de mizerii verbale.

Fără interese naţionale prioritare, fără principii partinice, fără reprezentare reală, parlamentarul viitor poate fi, fără roşeaţă în obraji, cel ce s-a compromis, cel ce în fotoliile generoase a trântorit, folosindu-şi privilegiul pentru atragerea de resurse financiare publice pentru prietenii și rudele sale. Parlamentul şi parlamentarii sunt instituţiile decidente în care cetăţenii ţării au cea mai puţină încredere. De ce? Parlamentarii – cam aceiași, la vremuri Noi, tot Ei – nu dispun nici de moralitate politică şi nici de umanitate socială. Nu am sesizat nici măcar responsabilitate faţă de demnitatea pe care o ocupă. Parlamentarismul e un scut de protecţie pentru afaceri independente şi paralele, iar funcţia e sursă de relaţii şi de preferenţialitate.

Zbaterile politice declarative sunt pentru funcţii şi nu pentru promovarea unor interese sociale ori asigurarea unei calități de viață tihnită pentru cetățeni. Indiferența politică s-a instalat prin exerciţiile atât de jalnice ale politicienilor. Cetăţenii nu mai au încredere, dar, ciudat, au răbdare şi lasă lumea „cea cârnă” a politicienilor să se huzurească în interese personale, pentru recuperarea investiţiei făcute prin cumpărarea locului eligibil.

Spuneţi, voi, stimaţi cititori, dacă prevedeţi o alternativă de însănătoşire a sistemului politic! Politicul ar trebui să aservească societatea și cetățeanul. În partea a doua a Scrisorii III, Eminescu rostea o aspră invectivă la adresa decidenţilor politici ai vremii sale. Alţi actori joacă aceeaşi piesă. Asistăm și acum la jocurile perfide ale unor obsedaţi de mâinile lor prea scurte pentru cuprinderea unui scaun atât de înalt de parlamentar european. După ocuparea acestuia, mâinile li se lungesc, buzunarele li se înmulţesc, concomitent cu subţierea minţii şi îngroşarea obrazului. Actuala campanie de alegeri fotografiază imaginea unei ţări, cu cetățeni incapabili să scape de iresponsabilitatea publică şi utilizarea funcţiei pentru afirmarea unor interese de partid. Avem încă puțin până la montarea urnelor spre a asista la un spectacol public cu actori de comedie şi grotesc. Comédia a început prin risipa de promisiuni, pe de o parte, și de jigniri, pe de altă parte, din adunările electorale, cu actori, aceiași actori, aceeași piesă, dar altă regie.

Anton Ilica, 11 mai 2019 8:36