Acoperișul Policlinicii „Turcin” a luat foc. Personalul s-a autoevacuat

incendiu policlinica turcin1
Distribuie:
„Incendiu la acoperișul policlinicii Turcin, din municipiul Arad.” – a anunțat ISU Arad, joi, în jurul orei 12.30.

În aceste momente Intervine Detașamentul de pompieri Arad cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, descarcerarea ușoară, S42 și SMURD Tim.

Nu sunt victime iar personalul s-a autoevacuat.

incendiu policlinica turcin

[ACTUALIZARE 1] (ora 13.00):

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate cât și la restul clădirii.

Nu sunt înregistrate victime, toate persoanele din clădire s-au autoevacuat înainte ca forțele de intervenție să ajungă.

În acest moment, incendiul este localizat, nu mai exista posibilitate de propagare. Se acționează pentru stingere.

***

[ACTUALIZARE 2] (ora 14.00):

Astăzi, 01.09.a.c, în jurul orei 12:30, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei unități medicale private, din municipiul Arad.

De îndată, din cadrul Detașamentului de pompieri Arad au fost dislocate următoarele forțe și mijloace: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare, autoscara S42 și două ambulanțe SMURD, încadrate cu 21 de salvatori.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă,

la nivelul acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la restul clădirii cât și la imobilele învecinate.

La ora anunțării incendiului, în clădire se aflau două persoane

(angajați ai unității medicale), care s-au autoevacuat în condiții de siguranță, până la sosirea forțelor de intervenție. Niciunul nu a solicitat asistență medicală.

Menționăm faptul că policlinica nu este deocamdată deschisă publicului, această urmând să fie inaugurată în următoarea perioadă.

Datorită promptitudinii și a profesionalismul pompierilor arădeni, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite în mai puțin de o oră, salvând astfel clădirea și bunurile aflate în interior.

A ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 250 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: „trăsnet/ fulger”.

Biroul de presă al ISU Arad

Categorie: Știri
Etichete: incendiu, ISU Arad, Policlinica Turcin Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Hotel MONEASA – un șlagăr politic cântat fals până acum, despre BANI MULȚI, DISCRIMINARE, CORUPȚIE, PARLAMENTARI OBOSIȚI și pe care doar un DISCRIMINAT știe să-l interpreteze corect, cu partitura în față!
Articolul următor
Alta care a crezut că dacă e din Hălmăgel și fură bijuterii din „Vlaicu” îi merge de două ori!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie