Activitatea FILANTROPICĂ a Arhiepiscopiei Aradului – o parte mai puțin vizibilă a Bisericii Ortodoxe… tocmai cea care ne face MAI BUNI [GALERIE FOTO]

filantropia arad
Distribuie:

 

Activitatea pe domeniul social a Bisericii Ortodoxe arădene este foarte puțin (spre deloc) mediatizată – iar aceasta parazitează, cel puțin în opinia noastră, însăși imaginea Arhiepiscopiei Aradului. În afară de știrile ce apar pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului – dar aici vorbim despre un domeniu de nișă, cu trafic constant, dar limitat la oamenii bisericii și la câțiva intimi -, așezămintele eminamente filantropice (de altfel, ONG-ul care le patronează se numește „Asociația Filantropia”) apar, ca „gazdă a unei știri pozitive”… cel mult o dată la 2 ani. Este destul de nedrept – și nu e vina presei locale…

Cantina Socială „Sfântul Nicolae” de pe strada Episcopiei, nr. 43, este un loc care înseamnă hrana zilnică a 100 de oameni

În 27 februarie a.c. a împlinit 10 ani de când funcționează ca „ultima sursă” de hrană și mângăiere sufletească pentru sute de oameni – să remarcăm acest aspect: de toate credințele, etniile și confesiunile religioase – ortodocșii fiind minoritari în acest calcul sec. De-a lungul acestui deceniu, Cantina socială „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului reprezintă un loc de unde, la ora la care vorbim, 104 de oameni (50 de familii), își duc, în pachețele, mâncarea-cea-de-toate-zilele acasă, după ce le-a fost gătită… ca și de ei înșiși, dacă ar fi fost mai norocoși.

„Selecția acestor cazuri se face în baza unui dosar de anchetă socială, respectând normativele care stabilesc datele sociale, medicale etc. ale fiecărui om și fiecărei familii în parte. Le oferim acestor oameni câte o masă caldă pe zi, compusă din două feluri de mâncare și desert, de luni până vineri, exceptând zilele de praznic. Susținerea financiară a demersului se bazează pe donațiile credincioșilor din parohii, ale preoților, din pomenile pe care le dau enoriașii la parastase și din parteneriate – cum este cel cu Selgros, încheiat la nivelul Patriarhiei Române, care ne oferă, o dată pe săptămână, alimentele care urmează să expire curând, sau cel cu Carrefour, care de 2-3 ori pe an, ne umple cămara. Când e criză – pentru că mai sunt asemenea situații -, cumpărăm” – explică Părintele Gabriel Mariș, consilierul social al Arhiepiscopiei Aradului  aflat la permanța acestui serviciu.
„Ieșim cu cheltuielile pentru hrană la 3-4 lei de meniu, cu economii, după plata personalului (două bucătărese), a gazului și resului cheltuielilor curente… dar nu câștigul financiar este important aici”  – mărturisește Alina Geanina Ștefănuț, asistent social principal al instituției.

Cităm din prezentarea oficială a așezământului, așa cum apare pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului

Cantina socială a luat fiinţă în anul 2007 la îndemnul Chiriarhului, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, al vârstnicilor singuri sau al familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere şi care zi de zi solicitau sprijin pentru o pâine şi alimente.

Cei peste 100 de beneficiarii sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit, sau care au o pensie mica, pensia socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) care primesc gratuit o masă caldă în fiecare zi. Deasemenea copiii Centrului de zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia beneficiază zilnic de hrană caldă pregătită la cantină. Oameni sărmani, care, în cele mai multe cazuri, ascund drame teribile, în spatele unor chipuri împietrite de necazuri și lipsuri.

Cantina socială a luat fiinţă în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, a vârstnicilor singuri sau a familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere şi care, zi de zi solicitau sprijin pentru o pâine şi alimente. La îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, prin osteneala Preacucernicului părinte Mircea Bupte, consilier social în acea vreme, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, la 27 februarie 2007 se săvârşeau slujba sfinţirii şi darea în folosinţă spre folos obştesc a obiectivului social aşezat sub purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Nicolae.

Centrul de zi pentru copii „Nașterea Maicii Domnului” este un centru social care funcționează neîncetat deodată cu cantina…

iar în aceeași incintă de vizavi de sediul central al Arhiepiscopiei, o grupă de copii de clasă primară, proveniți din familii-problemă, vin să își facă lecțiile după orele de școală, să mănânce, să facă o baie, sub grija și îndrumarea Maicii Iustiniana. „Știți ce înseamnă pentru un copil sărac și fără noroc să știe că de aici pleacă sătul, îmbăiat și cu lecțiile făcute?” – e întrebarea (desigur, retorică) pe care o adresează „Oamenii Domnului”… celor ce au de toate… celor care plâng la filme cu asemenea scenarii. Copiii au la dispoziție un apartament comun, dotat cu mai tot ce merită un om pe planeta asta, în secolul XXI.
Un „Centru de incluziune” cu personal și colaboratori calificați se ocupă de problemele juridice și mediatice, mai ales privitoare la dosare, ale zecilor de oameni care sunt recomandați lunar, prin parohii, direct de credincioși, Asociației.

Cabinetele medicale „Sfinții Cosma și Damian” (doctorii fără de arginți)

beneficiază de suportul profesional-uman al medicilor Simona Dumitra (pediatru), Călin Popa (generalist și cardiolog) și Anda Pescariu (internistă – „care tratează pacienții recomandați de noi la cabinetul dânsei” – conform Părintelui Gabriel citat mai sus). O donație importantă, constând într-un ecograf (cu care personalul se deplasează în parohiile sărace din județ pentru analize gratuite) venit din partea omului politic apropiat bisericii tradiționale, Ciprian Luca este un gest obligatoriu de amintit. „De asemenea, vă rugăm să amintiți despre ajutorul imens pe care farmacia Sinapis ni-l oferă în medicamente” – este cererea… cea mai ușor de dus la îndeplinire a personalului și beneficiarilor instituției.

 

 

Categorie: Reportaje
Etichete: alina geanina stefanut, arhiepiscopia aradului, asociatia filantropia, cantina sociala, parintele gabriel maris
Distribuie:
Articolul anterior
Despre TEMELII
Articolul următor
FOLCLOR cu vânători la CHISINDIA: unchiul și-a-mpușcat nepotul-jandarm din greșeală…

3 comentarii. Leave new

  • avatar of stanislav
    Stanislav
    20 mai 2017 17:22

    Sunt multi preoti care ajuta oameni,majoritatea din parohiile lor,dar care prefera sa nu fie mediatizati.Sunt preoti care nu le place publicitatea,iar asta e un lucru bun.Dumnezeu le va da rasplata.

    Răspunde
  • Într-adevar multi preoti fac colecte pt.sinistrati,bolnavi,saraci…Stiu un caz din zona Sebisului în care parintele e implicat împreuna cu cativa credinciosi pt ajuta o tanara ce sufera de cancer la san,acelasi parinte care le-a oferit tigla pt cei care au avut pagube dupa grindina de anul trecut,acelasi parinte care în tot anul de Craciun si Pasti împarte alimente saracilor.

    Răspunde
  • ia uite! Bravo! Se intampla lucruri bune! Rușine presei de scandal care numa tâmpeniile le vede în zona aceea! Mă bucur de obiectivitate și poate că dacă anumite personaje despre care chiar tu ai relatat nu demult și -ar vedea de treburile la care se pricep. Ar fi mult mai bine.De fapt activitatea socială ” neautorizată” ă episcopiei este prezentată cu vârf și îndesat de un site care îl iubește mult pe unul de la Episcopie care face activitate socială…in loc sa se ocupe de toate sectoarele din subordine… fiind cel puțin după funcție al doilea după șeful instituției…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie