ȘTIRI

[ACTUALIZARE] 10 zile le-au trebuit polițiștilor și să vadă filmul de mai multe ori, ca să înțeleagă CUM BATE ZOF… dar nu l-au convins și pe procuror… așa că „cei 4 care au speriat REALUL” sunt liberi

 

Mercea „Zof” Sorin, concubina sa, Carmen, Adrian Herța și Mihai Moisă au fost reținuți și propuși pentru arestare joi, 1 noiembrie, petru ceea ce s-a întâmplat în interiorul și parcarea hipermarketului REAL în după-amiaza zilei de duminică, 21 octombrie. Reacția întârziată a autorităților – la 10 zile de la evenimentul petrecut… surprins de zeci de martori și camere video –  se explică prin aceea că „abia acum s-a putut documenta periculozitatea socială a infracțiunii și proba infracțiunea prevăzută de Art. 371 din Noul Cod Penal – Tulburarea ordinii şi liniştii publice, în așa fel încât procurorul să-i poată prezenta în fața judecătorului cu propunere de arestare pe cei patru” – conform surselor juriciare oficiale – iar conform cu limbajul nostru, mai explicit… „abia acum au înțeles polițiștii cum bate Zof – după ce au văzut tot filmul de mai multe ori”.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu privire la evenimentul din data de 21 Octombrie, care a avut loc in parcarea unui hipermarket din municipiu, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pe baza de ordonanță a celor implicați în evenimentul antemenționat.

Astfel, trei bărbați și o tânără au fost reținuți de polițiști, urmând ca la expirarea duratei măsurii, sub coordonarea procurorului de caz, sa fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.”

***

Ultima oră: Nici măcar nu s-a reușit punerea sub acuzare în fața judecătorului pentru drepturi și libertăți a celor 4. Nimeni n-a mai fost așa de „entuziast”, ca-n comunicatul de mai sus, când cei patru au fost duși la Parchet. Dosarul la care au lucrat polițiștii a rămas la procurorul Ramon Geanâm, așa încât suspiciunile „străzii” conform cărora cei 4 au fost luați, de fapt, pentru ca… anumite părți să se împace în arestul poliției (Zof cu Alin Iovănuț, de exemplu) sunt destul de întemeiate.

………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (21 octombrie, 2018) O nouă „perlă”, marca ZOF: „marele bătăuș” a scos cuțitul și sprayul paralizant în supermarketul REAL… reușind „performanța” de a băga doi copii în spital

Un „film cu proști de la mama lor” s-a derulat în această duminică pe holul supermarketului Real, în jurul orei 14.00. Patru persoane – trei bărbați și o femeie – au fost protagoniștii unui eveniment care a durat sub un minut, dar a oripilat întreg magazinul și a făcut clienții să iasă buluc pe porți, îngroziți.

Conform declarației a trei martori (pe care le deținem în format video), scena a izbucnit „din senin”, în timp ce doi „dușmani convinși” de-ai lui Sorin Mercea (Adrian Herța și Doru Moldoveanu) treceau pe lângă Zof și concubina sa, Carmen, care schimbau bani la casa de schimb valutar. „Am văzut cum Zof a scos cuțitul și nevasta lui (sau ce o fi) a scos sprayul și a dat cu el… Toată lumea a ieșit afară din Real, multă lume s-a și intoxicat. Zof nu a fost provocat – a scos, pur și simplu, cuțitul” – povestește o femeie care lucrează la raionul de parfumuri.

Până la urmă, „victime colaterale” au căzut doi copii, care au fost duși de urgență la UPU a Spitalului Județean Arad.

Cei patru au fost amendați cu câte 1000 de lei fiecare de echipajul de Poliție sosit de urgență la locul faptei, dar cazul ar putea fi continuat printr-o plângere depusă la Parchet, întrucât, pe loc, niciunul dintre cei implicați nedorind să formuleze plângere scrisă împotriva celuilalt.

„A existat o solicitare la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție. Conflictul a fost aplanat și urmează a fi luate măsurile legale, în concret fiind vorba despre sancțiuni la legea 61/1991 pentru provocare, participare la scandal în locuri publice”, declară inspectorul principal de poliție Lorena Radu, ofițerul de presă al IPJ Arad.

 

Radu Pandelea, 2 noiembrie 2018 3:15