joi, martie 30, 2023

[ACTUALIZARE 2] Ciunta Teodora – trimisă în judecată pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată

[ACTUALIZARE 2] Procurorii DNA Timișoara au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ciunta Teodora pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată

[COMUNICAT DNA]

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 154/VIII/3 din 7 februarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliua unei inculpate pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:
– angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
– angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara;
– obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.

În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, inculpata ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 25.000 lei (echivalentul a 5.000 euro), reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE al DNA

***
[ACTUALIZARE 1] (07.02.2023, ora 22.00): Pe judecători i-a apucat mila de traficanta de influență Ciunta Teodora: 30 de zile în AREST LA DOMICILIU… „că e o finuță”
Tribunalul Timiș a dispus măsura arestului doar la domiciliu pentru 30 de zile a inculpatei Ciunta Teodora.

E de neimaginat câtă milă i-a încercat subit pe judecători pentru cineva care a săvârșit cu tupeu o asemenea faptă. Dacă nici sumele pretinse și primite, dovedite în acest caz, nu i-au convins că ceva e putred și e o dovadă a unui mod efectiv de viață al unor personaje bine întrepătrunse cu politica, puteau măcar să se simtă ofensați că persoana pe care o judecă cu atâta indulgență, face mișto de ei. Adică, nu cu mult înainte (ianuarie 2023), Parchetul Tribunalului Arad te trimite în judecată pentru o faptă similară, iar tu continui să pretinzi bani promițând că ai influență asupra unor înalți funcționari – ăsta tupeu!

Complet: C1DL
Tip solutie: Încheiere

Solutia pe scurt: În baza art. 227 C.pr.pen. respinge propunerea Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA- Serviciul Teritorial Timişoara în dosarul nr. 140/ P/2022. În temeiul art. 227 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. d), art. 222 alin. 1 şi art. 223 alin. 2 C. pr. pen. dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata Ciunta Teodora, constând în obligația de a nu părăsi imobilul situat în orașul (…), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 07.02.2023 până la data de 08.03.2023, inclusiv.

În baza art. 221 alin. 2 C. pr. pen., pe durata arestului la domiciliu, instituie în sarcina inculpatei Ciunta Teodora, următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu martorii Ardelean Loredana- Claudia, Andrica Mădălina Andreea, Leac Geanina, Ardelean Claudiu- Ioan, Andrica Darius Daniel, Andrica Teodora Andrada, Chimiec Daniel și Chimiec Larisa Georgiana, direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 221 alin. 9 C. pr. pen. desemnează IPJ Arad să supravegheze executarea măsurii dispuse.

În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 221 alin. 8 C. pr. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatei Ciunta Teodora, IPJ Arad, Serviciului Public de Evidenţă a Persoanelor Arad şi Poliţiei de Frontieră Române și persoanelor cu care aceasta nu are dreptul să ia legătura.

În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată și de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.02.2023, ora 21.30.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 07.02.2023

***

[TITLUL INIȚIAL] (ora 09:45) Fostă consilieră la Primăria Municipiului Arad, Ciunta Teodora a fost reținută și propusă pentru arestare de DNA pentru OPT infracțiuni de TRAFIC DE INFLUENȚĂ. Femeia făcea angajări la Spitalul Județean și Penitenciarul Arad ÎN NUMELE LUI FALCĂ și al lacheilor săi de la C.J.A.

Ciunta Teodora, fost funcționar public angajat ca si consilier la Primăria Municipiului Arad (până în 2019, la plecarea lui Gheorghe Falcă ca europarlamentar) a fost reținută de DNA – S.T. Timișoara și va fi propusă astăzi pentru arestare pentru 30 de zile, fiind acuzată de comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență. Aceasta mai este trimisă în judecată de Parchetul de lângă Tribunalul Arad într-un alt dosar de trafic de influență.

În acest caz, activitățile anchetatorilor s-au concentrat pe perioada 2019 – 2023, când femeia „ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze angajările” – conform DNA.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă și președintele CJA, Iustin Cionca sunt, desigur, cei la care se face referire în următorul comunicat, publicat în această dimineață pe site-ul DNA.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 februarie 2023, a unei suspecte, pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2019 – 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:

  • angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
  • angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad,
  • obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.
În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

 

Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 07 februarie 2023, suspecta urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș (n.red. foto) cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

…………………………………………………

[ACTUALIZARE] – ora 14.00 – Primăria Municipiului și Consiliul Județean Arad se delimitează de fosta consilieră… fără să le-o ceară nimeni. În acest sens, ambele instituții au trimis comunicate de presă imediat după 

Precizare 

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la reținerea, de către DNA, pentru trafic de influență, a unei foste angajate a Primăriei municipiului Arad, Consiliul Județean Arad face următoarele precizări:

Nu a existat nicio solicitare a procurorilor privind persoane sau documente, nu au fost persoane invitate la audieri, pentru simplul motiv că nu există o implicare a Consiliului Județean în acest caz. 

În relația cu persoane neavizate, oricine poate pretinde că are capacitate de influență, dar asta nu înseamnă că așa și este. Consiliul Județean Arad nu organizează concursurile de angajare din unitățile din subordine, nu delegă funcționari în comisiile de concurs. 

Suspecta reținută de DNA nu a fost angajată a Consiliului Județean Arad și nu este în relații de serviciu sau de colaborare cu Consiliul Județean Arad. Nu are niciun fel de influență asupra conducerii Consiliului Județean sau a aparatului executiv al CJ Arad.

Biroul de presă al CJ Arad

PUNCT DE VEDERE

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la faptul că o angajată a Primăriei Arad ar fi fost reținută de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență, Primăria Municipiului Arad face precizarea că persoana în cauză nu mai este angajată a instituției noastre din anul 2019, când a demisionat din funcția pe care o deținea în cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Biroul de presă al PMA

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news