[ACTUALIZARE 2] Tribunalul Arad i-a plasat în CONTROL JUDICIAR pe cei patru CĂMĂTARI din Lipova

tribunalul arad
Distribuie:

 

Tribunalul Arad a dispus Control judiciar pe o perioadă de 30 de zile pentru cele patru persoane acuzate că au sechestrat și bătut două persoane din cauza unei datorii, la Ghioroc.  Instanța superioară Judecătoriei Lipova a mai decis punerea lor în libertate de îndată a inculpaților Maleș Eugen, Maleș Rafael, Barabaș Kristofer Tiberiu și Ardelean Răzvan Andrei.

În soluția pe scurt a Tribunalului Arad se arată că: „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, împotriva încheierii penale pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova. Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Maleș Eugen, Maleș Rafael, Barabaș Kristofer Tiberiu, Ardelean Răzvan Andrei, împotriva încheierii penale pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova, pe care o desfiinţează şi, soluţionând, respinge propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor de mai sus şi dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de azi, 10.03.2020, până la data de 08.04.2020, inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză”.

…………………………………………………

[ACTUALIZARE 2] „Celebrii cămătari” din LIPOVA Eugen și Rafael MALEȘ, plus „anonimii amatori” Kiristofer Barabaș și Răzvan Ardelean, au fost ARESTAȚI

Toți cei patru lipovani care au comis faptele de  lipsire de libertate în mod ilegal, loviri sau alte violențe și șantaj din seara zilei de 28 decembrie, 2019 – respectiv Maleș Eugen, Maleș Rafael, Barabaș Kristofer Tiberiu și Ardelean Răzvan Andrei au fost arestați vineri, de o instanță a Judecătoriei Lipova.

Soluția pe scurt – așa cum apare pe Portalul Instanțelor de Judecată:

Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova. În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. (1) lit. a şi alin. (2) şi art. 230 din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Maleș Eugen cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1 din Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al. 1 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al 2 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al. 2 din Cod penal, șantaj, faptă prev. și ped de art. 207 al. 1 și 3 din Codul Penal, toate cu aplic. art. 38 al. 1 și aplic. art. 77 lit. a din Codul Penal, Maleș Rafael, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1 din Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al 2 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al. 2 din Cod penal, șantaj, faptă prev. și ped de art. 207 al.1 și 3 din Codul Penal, toate cu aplic. art. 38 al.1 și aplic.art. 77 lit.a din Codul Penal, Barabaș Kristofer Tiberiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1din Codul Penal, lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1din Codul Penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al 2 din Codul Penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al. 2 din Codul Penal, șantaj, faptă prev. și ped de art. 207 al.1 și 3 din Codul Penal, toate cu aplic. art. 38 al.1 și aplic.art. 77 lit.a din Codul Penal; Ardelean Răzvan Andrei, pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1 din Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 al.1 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al. 2 din Cod penal, loviri sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 al. 2 din Cod penal, șantaj, faptă prev. și ped de art. 207 al.1 și 3 din Codul Penal, toate cu aplic. art. 38 al.1 și aplic.art. 77 lit.a din Codul Penal, pentru o perioadă de 10 de zile, începând cu data de 6.03.2020, orele 16:00, până la data de 15.03.2020, orele 16:00. Respinge în rest cererea Parchetului.

Respinge cererea inculpatului Barabaș Kristofer Tiberiu de a i se aplica măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar. Respinge cererile inculpaţilor Maleș Eugen, Maleș Rafael, Barabaș Kristofer Tiberiu, Ardelean Răzvan Andrei de a li se aplica măsura controlului judiciar. Emiterea mandatelor de arestare preventivă, care se vor comunica în condiţiile normelor legale în materie. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020, orele 16:00.

………………………………………….

[ACTUALIZARE 1] (5 martie, 2020) Cămătarul Eugen MALEȘ și fiul său Rafael, fost președinte al Tinerilor LIBERALI din LIPOVA, au fost REȚINUȚI și sunt PROPUȘI DE ARESTARE pentru ȘANTAJUL, LIPSIREA DE LIBERTATE și VIOLENȚELE comise pe 28 decembrie [FOTO]

Patru persoane, Eugen și Rafael Maleș (tată-fiu) și încă doi (cu nume care nu înseamnă nimic nici măcar pentru această speță) au fost reținuți și vor fi duși în fața judecătorului pentru drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă în baza infracțiunilor comise pe data de 28 decembrie și descrise mai jos, în TITLUL INIȚIAL al acestei știri.

Rafael Maleș a fost președinte al TNL Lipova, tatăl său fiind un cunoscut sponsor al partidului și a fost demis și dat afară din partid la două săptămâni după ce colegii săi s-au prins că nu are nicio șansă de „rezolvare” a dosarului.

„Rafael Maleș nu mai deține nicio funcție în cadrul Organizației de Tineret a PNL Lipova, din data de 15.01.2020 când acesta și-a prezentat demisia. Menționăm faptul că începând cu data menționată mai sus  Rafael Maleș nu mai este nici măcar simplu membru al PNL” – precizează Patricia Dinga, președinte TNL Arad.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

PERCHEZIȚII LA LIPOVA ȘI GHIOROC

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au desfășurat azi, 5 martie 2020, 5 percheziții domiciliare pe raza localităților Lipova și Ghioroc, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat. Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat.

De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o.

În urma activităților desfășurate de polițiști au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierilor, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, urmând a fi luate măsurile legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Biroul de presă al IPJ Arad

 

…………………………………………..                                      

[TITLUL INIȚIAL] (3 ianuarie, 2020) [NEWS ALERT] Prințișorul-cămătar Rafael MALEȘ și-a depășit cota de CELEBRITATE în lumea politică a Lipovei, după ce a sechestrat și bătut doi membri ai unei grupări mafiote din Timișoara

Persoană devenită publică prin „investiția în politică și plasarea în partid a propriului său fiu” a unui cămătar cunoscut, până atunci, doar ca și „simplu cămătar din Lipova”, Rafael Maleș s-a remarcat până ieri doar ca și „sponsorul lui Salată” (mai puțin cunoscut ca și consilier local Cristian Sălășan) și fiul lui ta-su.

De ieri începând, presa din Banat (prima) l-a făcut „vedetă” pe prințișor, asta după ce și-a scos la lumină calitățile de „interlopaș” de Valea Mureșului și i-a luat la omor pe doi membri ai unui clan interlop foarte cunoscut în Timișoara prin violența membrilor săi.
Conform colegilor de la sursadevest.roevenimentul s-a întâmplat îl localitatea Ghioroc din judeţul Arad, unde victimele au mers să se întâlnească cu un prieten.Când s-au dat jos din maşină, asupra lor au tăbărât 6 indivizi care aveau feţele acoperite. Aceştia i-au lovit pe timişoreni, i-au dus cu forţa într-o casă, unde au fost legaţi cu cătuşe şi bătuţi ore în şir.

„Ne-am trezit cu fiare în cap, cu bâte…  pe mine m-au legat la mâini cu cătuşe, ne-au dus înăutru, unde ne-au ţinut de pe la ora 21:00 până după miezul nopţii. Ne-au bătut în permanenţă şi mi-au cerut să îi dau banii… l-am întrebat de ce dă în mine… ce bani să le dau. Eugen mi-a zis că e vorba despre 13.000 de euro, cu care i-aş fi dator”, povesteşte Radu Sorin, una dintre victime pentru sursa citată.

agresiune ghioroc

Bărbatul spune că a împrumutat 10.000 de euro de la Eugen Maleş, căruia trebuia să îi dea o dobândă de două mii de euro, pentru o lună şi gaj, i-a lăsat o maşină. Nu a putut să îi restituie suma, aşa că a pierdut autoturismul, dar cămătarul tot nu a fost mulţumit și a că a decis să se răzbune.

Printre cei şase agresori, victimele l-au recunoscut pe Eugen Maleş, dar şi pe fiul lui, Rafael, care este preşedintele organizaţiei de tineret PNL Lipova şi vicepreşedinte TNL Arad.

„Nu este nimic adevărat. Totul este fals. Nu ştiu de cum aceşti indivizi la mine… m-au sunat într-o zi şi mi-au cerut o sută de mii de euro, ca să nu depună plîgere împotriva mea. Eu sunt nevinovat, aşa că nu am acceptat să le dau bani. M-au terorizat însă, cu telefoane, aşa că am decis să mă întâlnesc cu ei. Au insistat să le dau 100.000 de euro, însă eu le-am spus că nu am nicio legătură cu ce li s-a întâmplat şi o să îi dau în judecată pentru şantaj”, a declarat Rafael Maleş, preşedintele TNL Lipova pentru presa din Banat.

 rafael males 1

 

Victimele au depus însă plângere Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, însă magistraţii de aici au declinat dosarul întâi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad – care la rândul său l-a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

„Victimele sunt hotărâte să nu facă nici un fel de înțelegere cu agresorii și vor ca cei vinovați să plătească” – conform unei alte publicații bănățenegazetadinvest.ro

Categorie: Știri
Etichete: Ardelean Răzvan Andrei, Barabaș Kristofer Tiberiu, eugen males, ghioroc, Lipova, rafael males, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Florin Tripa: Prefectura şi Consiliul Judeţean Arad trebuie să îşi facă de urgenţă datoria pe linia informării populaţiei cu privire la riscurile contaminării cu Coronavirus
Articolul următor
Teatrul Național din Timișoara va reprograma toate reprezentațiile stabilite pentru perioada 10 martie – 22 martie 2020 în cele 3 săli de spectacole

2 comentarii. Leave new

  • Mari interlopi timișorenii, cică cunoscuți pt agresivitate, or fugit la politie imediat sa se plângă :))))

    Răspunde
  • avatar of ioșca p. sedistu
    Ioșca P. Sedistu
    5 ianuarie 2020 11:43

    PNL Lipova este o cloacă de mafioți! Păcat de Cristian Sălășan că se compromite cu ei. La Arad cum e?

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Ioșca P. Sedistu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie