Front 7 N-CAZURI

[ACTUALIZARE 2] Livius RUJI își continuă REVOLUȚIA FISCALĂ și, chiar dacă poliția i-a închis birtul de pe „Preparandiei”, azi păcănelele au topit priza… iar „revoluționarul” a fost amendat din nou!

 

„Agentul economic care deține un bar pe strada Preparandiei din municipiu și a nesocotit măsura complementară de suspendare a activității ce fusese dispusă în 22 ianuarie a.c., în completarea a două amenzi contravenționale aplicate în intervalul decembrie 2019 – ianuarie 2020, însumând 3.500 de lei,  a fost amendat din nou, pentru continuarea activității după suspendare.

Urmare a acțiunii comune pe linie de activități comerciale întreprinse marți, 28 ianuarie 2020, de către polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial și reprezentanți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Arad, un nou proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit respectivei societăți comerciale. Pe lângă amenda în cuantum de 1.000 de lei aplicată de către polițiștii locali, în baza prevederilor art.73, pct.23 din OG 99/2000, actualizată, suma încasată de către agentul comercial ulterior dispunerii măsurii de suspendare a activității urmează să fie confiscată de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, făcându-se astfel venit la bugetul de stat.” – a transmis azi după-masă Poliția Locală Arad.

…………………………

ACTUALIZARE – 29 ianuarie, ora 09.00

La Ruji e DESCHIS în continuare! 🙂

……………………………….

[ACTUALIZARE] (27 ianuarie, 2020) AUTORITĂȚILE au ÎNCHIS „bomba de pe Preparandiei”, au suspendat orice activitate de la „Birtul lui RUJI” și i-au aplicat „revoluționarului” o căciulă de AMENZI

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Măsura complementară de sistare a activității agentului economic a fost dispusă de către reprezentanții DGPL Arad în temeiul OG 99/2000, actualizată, la capătul unui șir de sancțiuni contravenționale având ca scop intrarea în legalitate a respectivului local. Numai în intervalul decembrie 2019 – ianuarie 2020, cuantumul sancțiunilor contravenționale aplicate respectivului agent economic pentru neconformare la prevederile HCLM 192/2007 și neintrarea în legalitate a unității de alimentație publică a fost de 3.500 de lei.

În curând, spun polițiștii locali arădeni, o hartă pe care arădenii vor putea regăsi toate sediile/ punctele de lucru ale societăților comerciale din oraș având activitatea suspendată va fi disponibilă pe site-ul DGPL Arad. „În vederea înăspririi măsurilor sancționatorii în cazul continuării activității după dispunerea suspendării, cetățenii sunt îndrumați să sesizeze de urgență DGPLA, apelând numărul de telefon al Dispeceratului: 0257-939 (apel gratuit)”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.

…………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (20 ianuarie, 2020) MAXIM de REVOLUȚIONAR: pe Strada Preparandiei funcționează un BIRT în care, pentru că nu există NICIO autorizație, poți să faci ORICE!

Dacă ar începe o REVOLUȚIE FISCAL-ADMINISTRATIVĂ la scară NAȚIONALĂ – cum așteaptă multă lume, de altfel -, drept și cinstit ar fi să înceapă de la noi din Arad, de pe strada Preparandiei, nr. 6, ap. 4 – așa cum REVOLUȚIA EDUCAȚIONALĂ, tot la nivel de ȚARĂ, a început acum 208 ani la 7 case mai încolo („Preparandia Română a fost prima școală pedagogică românească, înființată la Arad, în anul 1812. Clădirea Preparandiei a fost declarată monument istoric cod AR-II-m-B-00537 (poziția 213) publicată de Ministerul Culturii și Cultelor Institutul Național al Monumentelor istorice din Arad, aflată pe strada Preparandiei, nr. 13.” (cine nu știe, să se informeze!).
La adresa asta pe care o vedeți în fotografiile însoțitoare locuiește și se produce nimeni altul decât Livius Ruji – REVOLUȚIONAR de `89,  iar birtul despre care facem vorbire este al lui însuși… așa că nu te joci cu coincidențele: peste 208 ani, poate că RUJI BAR-ul lui RUJI va fi pentru oamenii de-atunci ceea ce e pentru noi astăzi MUZEUL PREPARANDIEI! Locul de unde poate că deja a început REVOLUȚIA FISCALĂ, cum ziceam, dar nu ne-am dat noi seama până acum…
Nefrecventabil pentru că acolo nimic nu-i autorizat, nimic nu-i cum trebuie, complet interzis inocenților, iar la rigoare niciun om normal n-are niciun motiv să pășească-n pivnița aia decât dacă-și dorește s-o pățească.
Un fel de muzeu postmodern… „pe invers” așa cum se prezintă acum: NU VIZITA ACEST LOC DACĂ NU EȘTI PE ȘORICIOAICĂ – ar fi indicat să scrie pe ușă… dar scrie BAR și DESCHIS! Cu beculețe roșii, pâlpâind de să le vezi, chiar dacă ești orb.

BIRTU ĂSTA – în care intră un fel de client pe care nu-l vrei și le face semn tovarășilor săi să intre și ei:

Filmarea-i de ieri, 19 ianuarie, 2010, și exprimă… tot ce-i de exprimat în materie de „încadrare în decor” a situației, la locul faptei – cu atmosferă cu tot.

Birtul lui RUJI funcționează „pe nașpa” de când s-a născut ideea pe plaiurile Aradului postrevoluțuionar… e un „pionier” al acestui gen de localuri „legale la negru”. Numele societății pe care a fost înregistrat s-a tot schimbat de-a lungul timpului – mergându-se pe sistemul „faliment din faliment supraviețuiește afacerea” pe care era înmatriculat. Nu numai că NU ARE ACORDUL VECINILOR – prevedere ÎN PRIMUL RÂND OBLIGATORIE – dar NICI MĂCAR NU L-A CERUT CUIVA vreodată!

Reclamații, în schimb, are și a tot avut… dar pentru că încă e un personaj influent în mediile administrative (a făcut tot felul de porcării cu membrii încă în funcție) – nu i s-a întâmlpat niciodată mai nimic. „Bomba” de pe Preparandiei de pe liniile de tramvai a fost „călcată” doar de organe corupte și bețivi idioți.
De la ieșirea noastră cu subiectul RUJI CEL URÂT de toată lumea (pe care-l puteți (re)citi ca articol asociat în finalul acestuia), însă, lucrurile s-au schimbat puțin. În bine pentru locuitorii de pe Preparandiei – în rău pentru Ruji Livius. În sensul că vecinii au făcut plângere la Primăria Aradului, aceasta, prin Poliția Locală, a constatat… exact ce zicem noi aici și a emis următorul act:

Ruji, însă, nu a remediat în niciun fel situația, și-a văzut de treaba lui și, probabil la ora la care citiți acest articol, încă mai găsiți deschis birtul.

Vă vom anunța dacă – și când – se închide, iar dacă nu se va închide vă vom anunța și de ce nu se închide – imediat după ce se va primi un răspuns și la reclamația asta:

Articol asociat:

Ce fac revoluționarii după ce și-au terminat (r)evoluția? Își fac dușmani „în interior”! Livius RUJI, „stăpânul birturilor” și OM cu INFLUENȚĂ, și-a mușcat vecinul de deget în propria casă, i-a rupt piciorul și l-a băgat în „atac de panică” pentru că… nu vrea să se mute de pe „Preparandiei, 6” [GALERIE FOTO / ACTE]

Lucian Valeriu, 27 ianuarie 2020 5:45

rujipreparandiei-2-1-640x360preparandiei-6opreparandiei-bar-6opreparandiei-bar-4opreparandiei-bar-5opreparandiei-bar-2opreparandiei-bar-3opreparandiei-bar-1