ȘTIRI

[ACTUALIZARE 2] Răsturnare POZITIVĂ de situație la DELPHI INEU: Fabrica a ieșit cu bine dintr-un AUDIT EXTERN și a încheiat CONTRACTE cu doi giganți auto

 

[ACTUALIZARE 2]

Cea mai paranoică firmă din Arad – din punct de vedere al opacității politicii conducerii de colaborare cu media (și, în general, de toți care întreabă ceva)… fără alt înțeles -, DELPHI PACKARD Ineu, are, în schimb, calități manageriale incontestabile. Fabrica de componente auto electrice și electronice a reușit ca, în nici o lună de la izbucnirea „scandalului din interior” care îi prevestea sfârșitul să… demonteze tot ce se zvonea negativ la adresa sa: că se închide, că pleacă în Ucraina și că rămâne doar o secție, cea de prototipuri.

Conform surselor noastre (din nou suntem nevoiți să ne documentăm pe surse, din motivul mai sus enunțat… dar asta să fie toată problema!), fabrica s-a aflat, vreme de câteva săptâmâni, sub controlul unui auidt extern, din care a ieșit bine spre foarte bine. Sigur că legat de aceasta și imediat după, au venit și contractele: unul cu Porsche și un al doilea, cu Volkswagen – „iar asta înseamnă comenzi mari și bani mulți”.

Contractele urmează să intre în vigoare din august – așa că la momentul de față, conducerea DELPHI își reevaluează personalul și calculează de câți muncitori are nevoie exact pentru următoarea perioadă, așa încât nu este exclus să se efectueze deopotrivă concedieri și angajări.

………………………………………………………………….

[ACTUALIZARE 1] (9 iunie, 2017) PRIMARUL Ineului, Călin Abrudan, încearcă să liniștească apele tulburate de CONCEDIERILE DE LA DELPHI. „Am discutat cu board-ul societății…” Vezi ce au promis americanii

Călin Abrudan, primarul orașului Ineu ne-a sunat joi după-masă pentru a-și prezenta poziția de mediator între fabrica de componente auto DELPHI Packard și oamenii îngrijorați că-și vor pierde serviciul, încercând să-i liniștească pe cei din urmă. „Urmare a articolului apărut pe site-ul dvs., având în vedere că s-au iscat multe discuții și s-au stârnit multe îngrijorări, țin să vă spun că am luat legătura cu board-ul DEPLHI, iar oamenii din conducerea superioară a societății mi-au spus  că nu se pune, cel puțin deocamdată, problema concedierilor masive. Au dezvăluit că, până la sfârșitul acestui an, planul lor e să rămână cu 2000 de angajați… dar nu este exclus ca anul viitor, numărul acestora să crească sau să scadă – în funcție de contracte, legi și priorități” – ne-a declarat telefonic primarul Ineului.

Întrebat de noi dacă a auzit, înainte de a publica noi, zvonurile privitoare la concedierilor masive, acesta a mărturisit că „da, ele circulă printre angajații DELPHI de ceva timp, și sunt puse în circulație de o anumită ramură sindicală – nu știu dacă știți, dar la DELPHI Ineu sunt două sindicate, manifestând interese diferite față de conducerea societății.”

Mai mult, edilul orașului  în care funcționează fabrica a plusat afirmând că „din punctul nostru de vedere, DELPHI poate să și plece… sunt sigur că vor veni alții în locul lor, să ocupe aceste hale, pentru că terenul, forța de muncă și toate avantajele ce decurg din poziționarea fabricii fac investitorii să vină… după cum se știe, întreg județul este curtat de fabrici asemănătoare.”

…………………………………………………………………………………

[TITLUL PRINCIPAL] (6 iunie, 2017) DELPHI lasă România pentru Ucraina și pleacă de la INEU! Fabrica de componente auto își reduce numărul de angajați de la MII la ZECI

Gigantul american în domeniul componentelor auto electrice și electronice DELPHI, cu fabrici în 26 de țări de pe 4 continente  avea în România, prin cele două entităţi, Delphi Packard şi Delphi Diesel Systems, peste 12.000 de angajați în patru fabrici, în anul ei de vârf, 2011 (Sânnicolaul Mare, Ineu, Moldova Nouă și Miroslava (Iaşi). În anul 2014, Delphi Packard Romania raporta 8.518 angajați – conform site-ului wall-street.ro, fiind al patrulea angajator din România. Anul trecut s-a ridicat, din nou, la peste 10.000 – conform Ziarului Financiar (fabrica de la Iași a contribuit la aceasta), dar în ultimul an a coborât din nou. Fluctuațiile de personal s-au datorat, până acum, politicii de angajări a firmei, și nu au fost decelate de presă în primul rând din cauza comunicării… evazive ale companiei, bazându-se mai mult pe zvonuri decât pe date exacte. Însă ce se știe și se discută intens acum printre angajați a trecut demult de rangul de zvon, fiind o serioasă „problemă de serviciu” pentru miile de angajați care vor fi concediați până la sfârșitul lunii octombrie.

La Ineu, Delphi Packard a ajuns la sub 2500 de anjagați (din peste 5000, în anii de… glorie) la momentul de față – dar numărul acestora va scădea dramatic,  conform unor surse bine informate… la câteva zeci! Din uriașa fabrică de la componente auto care dădea de muncă la mai toată Valea Crișului Alb, va mai rămâne doar o secție de prototipuri – la Ineu, după cum se cunoaște în nișă, producându-se cele mai bune prototipuri din toate fabricile deținute de concern. Discutăm despre o „mini-fabrică”, cu 30 de angajați.

Se pare că directorii din Marea Britanie, unde compania își are sediu general, au luat decizia de a-și muta fabricile din România în Ucraina și Moldova din cauza creșterii salariului minim pe economie și a impozitelor în România. „Au început, deja, să dea afară masiv – folosindu-se de tot felul de pretexte, care până acum nu erau motive de plecare. Cei mai buni dintre muncitori primesc oferte de muncă direct de la firme nou venite în Arad, pe aproximativ același profil cu DELPHI – toți știu că Delphi va mai sta la Ineu doar până la sfârșitul lunii octombrie și va muta fabrica de la Ineu” – ne-a relatat o sursă din interiorul fabricii.

 

Lucian Valeriu, 29 iunie 2017 12:00

delphi-abrudandelphi2delphi1delphi1DELPHI-RO