[ACTUALIZARE 2] Romi Copil a fost găsit în această dimineață de polițiștii de la S.I.C. într-o locuință din Aradul Nou. Condamnat la 11 ani de închisoare, el a stat ascuns vreme de un an și jumătate

romi copil 1
Distribuie:

[ACTUALIZARE 2]

Copil George Roman, cunoscut ca și Romi Copil, a fost descoperit, reținut și încarcerat în Penitenciarul Arad, de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Arad.

Condamnat la 11 ani de închisoare în luna mai, 2017, el a dispărut din Timișoara chiar în ziua în care și-a aflat sentința, la Curtea de Apel.

Romi Copil se ascundea într-o locație din Aradul Nou și a fost încătușat la ora 5.30 a acestei duminici.

Conform surselor noastre, deținutul a fost cooperant, nu a opus rezistență și părea resemnat. Nu era deghizat și purta ochelari de vedere.

De remarcat unicitatea acestui caz în primul rând pentru faptul că Romi Copil este (după știința noastră) singurul deținut arădean care a executat o pedeapsă de 14 ani de închisoare zi-la-zi, dintr-o condamnare de 21 de ani – cea mai mare pedeapsă pronunțată vreodată în România pentru trafic internațional de droguri.

……………………………………………………….

[ACTUALIZARE – NEWS ALERT] (15 mai, 2017) Romi COPIL – dispărut fără urmă, după ce a fost condamnat definitiv la 11 ani de închisoare

Serviciul de Investigații Criminale Arad este în alertă, după ce arădeanul Copil George Roman nu s-a prezentat la Poliție și nici nu a fost găsit acasă, condamnat definitiv fiind joi, la 11 ani de închisoare, de către o instanță de la Curtea de Apel Timișoara, într-un dosar pentru trafic de droguri.
Asupra sa s-a dispus eliberarea unui mandat de urmărire generală, iar polițiștii arădeni îl caută de vineri – fără, însă, a avea un indiciu despre locul în care se află.

………………………………………………………..

[TITLUL INȚIAL] (12 mai, 2017) SENTINȚĂ DEFINITIVĂ pentru arădeanul Romi COPIL: 11 ani de închisoare pentru TRAFIC DE DROGURI – finalul unui proces cu 28 de inculpați

Arădeanul Romi Copil, cunoscut în toate mediile interlope internaționale, celebru de pe vremea când era „locotenetul legendei” Sava Docmanov, a fost condamnat joi, 11 mai, și își va petrece următorii 11 ani (tot) după gratii, urmare a sentinței definitive emise de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 3490/30/2016 având ca obiect traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2).

Copil Roman Gheorghe a fost eliberat condiţionat în mai, 2014, din penitenciar, după 14 ani de detenție

executați, din cei 19 ani și 4 luni pe care i-a primit pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri, în anul 2000. Pentru infracțiunile comise în perioada de când a fost eliberat, a fost reţinut în 10 februarie, 2016, de DIICOT Timişoara, acuzat fiind de trafic de droguri de risc și de mare risc şi efectuarea de operațiuni ilicite cu produse psihoactive cocaină, cannabis, comprimate ecstasy şi produse cu efecte psihoactive. Conform comunicatului de presă emis de DIICOT la data respectivă, liderii grupării –  persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani – cooptau, pentru distribuirea drogurilor la nivel stradal, intermediari.

Procurorii şi poliţiştii SCCO au identificat 32 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, ca fiind distribuitori. Poliţiştii au pus în aplicare 36 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara pentru audieri. În final, au fost inculpate nu mai puțin de 28 de persoane.

Foto: Facebook

Categorie: Știri
Etichete: 11 ani, cannabis, cocaina, diicot, închisoare, marijuana, romi copil, sentinta, trafic, trafic de droguri
Distribuie:
Articolul anterior
Parcurs INCREDIBIL pentru Marius COPIL, care a făcut „rezultatul carierei” la Basel și va juca finala turneului cu idolul său, Roger FEDERER
Articolul următor
O scurtă SINTEZĂ a politicii românești de după 1990

6 comentarii. Leave new

  • avatar of sacalul86
    Sacalul86
    12 mai 2017 10:23

    El singur s-a auto intitulat ‘seful hotilor’.se pare ca i-a fost dor sa isi ocupe din nou scaunul care a fost gol timp de 3ani. Bafta romi la cat mai multe seturi castigate de lap-tenis!!!

    Răspunde
  • Ca si pe Sava o sa il gasiti :))

    Răspunde
  • 11 ani-Romi Copil….Iar restu de sa zicem 8 alti dealari condamanti,nu au toti la un loc pedeapsa lu Romi. Oare nu tine cu FCSB sau cum de iau dat asa pedepasa ca pt 3 asasinate,ca la noi pt droguri asa de la 50 de kg in sus,iti cam iei cu suspendare……

    Răspunde
  • Am onoarea sa-l cunosc pe Romi și pot să spun cu mâna pe inimă ca a fost executat in prima condamnare ca nimeni altul pentru niște fapte care nu au fost dovedite…mai precis pe niște declarații fără probe. Stiu că vă bucurați mulți de necazul lui și îl judecați dar, 14 ani făcuți la zi, pe nimic, credeți că nu lasă urme?

    Răspunde
  • Daca nu se ocupa de lucruri sfinte nu il executa nimeni.Cei 14ani de zile i-a facut tot din prostia lui la fel cum a mai facut si altele inainte sa ajunga sa fie încarcerat 14ani zi la zi.Omul asta trăiește intr-o lume imaginara creată de el in care se crede mafiot si mare traficant iar cand da piept cu realitatea spune ca a fost executat!Parerea mea este ca ce semeni asta culegi!

    Răspunde
  • Paul Tica…Ma bucur sa cred ca , pentru tine,fara Romi Copil pe strazi viata e mai sigura si nu-ti mai e frica sa iesi in oras sa nu dai ochii cu „MARELE TRAFICANT”.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Justice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie