[ACTUALIZARE 3] Răspuns de un CINISM SOVIETIC remis de Spitalul Județean Arad la întrebările noastre privind pacientul mâncat de viermi

raspuns viermi scjua
Distribuie:

Nu știm din ce cărți, filme sau mentori se inspiră Florina Ionescu, dar cam așa ar fi răspuns și Serghei Lavrov sau Joseph Goebbels dacă le-ai fi cerut o explicație scrisă despre situația unui pacient mâncat de viermi într-un spital din Ucraina contemporană, respectiv Polonia anilor `40… nu-i foarte forțată comparația nici din punct de vedere istoric, nici geografic și nici personal.

În Spitalul Județean Arad, când – și dacă cumva – se face o anchetă privitoare la moartea unui pacient, se pornește de la premisa „cum îl scoatem basma curată pe colegu`cu probleme?”

nicidecum „haideți să-l găsim pe adevăratul vinovat” și cu atât mai puțin „să remediem cauza și să eliminăm asemenea efecte” – iar cine nu știe deja asta din proprie experiență, o va afla mai devreme sau mai târziu… de regulă prea târziu!
Niciodată – cu foarte mici excepții (și doar când este vorba despre un „rebel al sistemului”, neimplicat politic sau în opoziție cu partidul-conducător) – n-a fost găsit vinovat vreun cadrul medical care a ucis, din lipsă de profesionalism, din delăsare sau „c-așa-i filmul la Arad”, un pacient – iar COLEGIUL MEDICILOR ar fi cinstit să-și schimbe titulatura în COLEGII MEDICILOR.

Omul ăsta a fost adus la spital cu cancer în ultima fază, plin de viermi care-i ieșeau din corp…

și sigur că aparținătorii săi nu sperau să fie vindecat (nu există oameni atât de naivi!), dar măcar să fie îngrijit… să moară curățat de viermi…. demn cât-de-cât după ce „medicii au făcut tot ce le-a stat în putință” (clișeul lor) – că de murit înecat cu viermi putea să moară și la ferma la care lucra, ca un câine părăsit… și probabil că în acel caz n-ar fi fost subiectul niciunei știri (deși era de competența inclusiv a Poliției să afle cum de a fost lăsat să ajungă în halul ăsta și a ITM-ului să verifice termenii și condițiile în care lucra acolo).

Așa a devenit subiectul unei „anchete interne a SCJUA” (și asta DOAR PENTRU CĂ A AJUNS ÎN PRESĂ!) 

– o anchetă din care ar fi trebuit să reiasă cum de după ce a fost adus la spital și curățat cât-de-cât la Unitatea de Primire Urgențe a fost pur și simplu ignorat, vreme de 2 zile, într-un colț al ATI 2, niciun cadru medical netrăgând barem perdeaua din jurul patului.
Conform documentării noastre asupra protocolului prevăzut în astfel de situații, odată cu internarea sa pe ATI ar fi trebuit ca cel puțin o asistentă sau măcar o infirmieră care să-l curețe, din oră în oră cu apă oxigenată și betadină… ceva banal, oricum: viermii ăia ies cât ies, până ce se termină… sau ies mult mai puțini și mai rar – nimeni, conform oricărei  Biblii, Drepturilor omului, ale pacientului și credem că și ale animalelor n-are voie să sfârșească așa! Idealisme… mare mirare că n-a ajuns în pivniță, hrană pentru șobolani! – „și-așa era un amărât”, nu?…
Chiar așa… cum naiba să te mai suporți în oglindă când știi că din cauza ta un om a murit atât de lipsit de demnitate, înecat cu viermii care-i ieșeau din limbă?!
Am folosit un limbaj tehnic-juridic când am adresat, cf. L. 544/2001 două întrebări conducerii SCJUA, sperând (dar și așteptându-ne la „spălătura” remisă) că, măcar în al 13-lea ceas, ni se vor indica circumstanțele clare și protocolul în urma căruia s-a întâmplat această oroare.

Iată întrebările noastre către conducerea S.C.J.U.A.
În baza prevederilor Legii 544 privind liberul acces la informațiile publice vă solicităm a ne transmite următoarele informații:
1. Dacă a fost finalizată ancheta internă dispusă în cazul pacientului ajuns plin de viermi la UPU și decedat pe secția ATI II.
2. Care sunt concluziile anchetei interne, dacă au fost dispuse sancțiuni și care sunt sancțiunile.
Și iată răspunsul ec. Florina Ionescu, managerul S.C.J.U.A., la solicitarea noastră:
raspuns viermi

Așa să ne ajute Dumnezeu pe fiecare: după cât mințim în chestiuni ce țin de viață, moarte și profesie…

………………………………………………………
[ACTUALIZARE 2] (22 iunie, 2022) Sancțiunile aplicate de DSP Arad în cazul bărbatului ajuns plin de viermi la UPU și decedat pe secția ATI II a Spitalului Județean Arad. Aceste sancțiuni au fost aplicate nominal și nu Spitalului Județean Arad

Cazul bărbatului ajuns plin de viermi la UPU și decedat pe secția ATI II a Spitalului Județean Arad s-a lăsat cu sancțiuni: 1. medicul curant din cadrul secției de Oncologie a fost sancționat cu amendă contravențională (de la internare și până la consemnarea decesului, pacientul nu a fost consultat sau tratat și de medicul oncolog curant”), 2. medicul șef de secție ATI II a fost sancționat cu avertisment pentru nesupravegherea continua a activității secției, 3. asistenta șefă a secției ATI II a fost sancționată cu avertisment, pentru nesupravegherea continuă a îngrijirilor acordate pacienților și 4. asistenta medicală din secția ATI II care a acordat asistența medicală pacientului a fost sancționată cu amendă contravențională pentru nerespectarea protocoalelor de lucru.

Controlul realizat de DSP Arad a evidențiat faptul că pe toată perioada în care pacientul respectiv s-a aflat în unitatea medicală, el a fost toaletat și pansat o singură dată, deși personalul medical a declarat că ar fi fost pansat de mai multe ori.

În urma apariției în spațiul public a imaginilor cu bărbatul plin de viermi și a acuzațiilor lansate cu referire la maniera în care acesta a fost îngrijit pe durata spitalizării, echipe de control au fost constituite atât la nivelul instituției medicale, cât și la nivelul Direcției de Sănătate Publică Arad. Primele verificări au fost  demarate sâmbătă, sub coordonarea directă a directorului DSP, Geanina Potolia, care a mers personal la SCJUA pentru a reconstitui traseul pacientului și a solicitat actele medicale /  foi de observații  dar și explicații de la cadrele medicale care au fost responsabile de îngrijirea pacientului.

Evident, cadrele medicale sancționate sunt nemulțumite și, probabil vor contesta sancțiunile aplicate, la capitolul „motive” stau ei cel mai bine. De precizat faptul că aceste sancțiuni au fost aplicate nominal și nu Spitalului Județean Arad.

Rezultatul anchetei DSP a fost făcut public prin următorul COMUNICAT DE PRESĂ:

D.S.P. Arad a aplicat patru sancțiuni în urma controlului efectuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad privind un caz sesizat de mass-media

În urma apariției în mass media a unui articol de presă cu titlul „Informații despre pacientul de 49 de ani, mort năpădit de viermi”, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Arad a dispus verificarea aspectelor semnalate. O echipă de inspectori sanitari din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică  s-a deplasat la unitatea sanitară vizată.

În urma controlului, efectuat în zilele de 18.06.2022 și 20.06.2022, au fost semnalate încălcări ale protocoalelor și normativelor în vigoare în ceea ce privește modul în care pacientul respectiv a fost tratat de o parte a personalului medical din cadrul Secției ATI II.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că un pacient cu vârsta de 49 de ani a fost adus la UPU, cu ambulanța SMURD, în data de 15.06.2022, la ora de 18,34, având următoarele diagnostice: plagă epigastrică pentru gastrostomă suprainfectată, plăgi necrozate cu suprainfecție latero-cervicală, cu viermi și hemoragie în zona cervicală.

Pacientul se afla în evidența secției de oncologie cu diagnosticul de carcinom scuamos baza limbă (tumoră perilinguală) chimio și radiotratat.

În perioada în care s-a aflat în spital, de la internare și până la consemnarea decesului, pacientul nu a fost consultat sau tratat și de medicul oncolog curant.

Pacientul a rămas sub supraveghere în Serviciul UPU până în dimineața zilei următoare, deoarece în secția ATI II nu exista un loc în salonul izolator. Pacientul a fost consultat de medici cu specialitatea chirurgie generală, pneumologie, anestezie și terapie intensivă, respectiv a fost investigat clinic și paraclinic.

În cursul dimineții zilei de 16.06.2022, pacientul a fost transferat din Serviciul UPU în secția ATI II, prin secția Oncologie, în salonul izolator.

Nici aici, acesta nu a fost consultat de medicul oncolog curant. Datorită deprecierii neurologice, cu accentuarea insuficienței cerebrale și cardiovasculare, pacientul este intubat orotraheal la ora 11,30. La ora 14,30 pacientul prezintă stop cardiorespirator, se instituie manevre de resuscitare la care acesta nu răspunde și la ora 15,15 a fost declarat decesul.

Pe perioada internării s-a asigurat monitorizarea pacientului, a funcțiilor sale vitale.

Controlul realizat de DSP Arad a evidențiat faptul că pe toată perioada în care pacientul respectiv s-a aflat în unitatea medicală, el a fost toaletat și pansat o singură dată, deși personalul medical a declarat că ar fi fost pansat de mai multe ori.

Acțiunea de control a început în data de 18.06.2022 și a continuat și în data de 20.06.2022, luându-se legătura cu tot personalul medical implicat în asigurarea asistenței medicale a pacientului.

În urma controlului, au fost aplicate patru sancțiuni cu privire la actul medical.

Medicul curant din cadrul secției de Oncologie a fost sancționat cu amendă contravențională pentru lipsa documentelor care atestă serviciile medicale acordate pacienților (respectiv în Foaia de Observație Clinică Generală), conform prevederilor HG nr. 857/2011.

Medicul șef de secție ATI II a fost sancționat cu avertisment pentru nesupravegherea continua a activității secției, conform prevederilor O.G. nr. 2/2001.

Asistenta șefă a secției ATI II a fost sancționată cu avertisment, pentru nesupravegherea continuă a îngrijirilor acordate pacienților de către personalul medicosanitar, conform prevederilor OG nr. 2/2001.

Asistenta medicală din secția ATI II care a acordat asistența medicală pacientului a fost sancționată cu amendă contravențională pentru nerespectarea protocoalelor de lucru, respectiv în anexa Foii de Observație Clinică Generală privind trasabilitatea materialelor/dispozitivelor medicale sterile au fost anexate 4 etichete privind trasabilitatea instrumentarului și a materialelor sterile utilizate, pe o singură rubrică, o singură dată, rezultând astfel o singură procedură de pansare, conform prevederilor HG nr. 857/2011.

****
[ACTUALIZARE 1](18 iunie 2022, ora. 12.05) Informații despre pacientul de 49 de ani, mort năpădit de viermi, furnizate de către coordonatorul UPU a Spitalului Județean Arad – OFICIAL
PRECIZARE DIN PARTEA REDACȚIEI

Înainte de orice, ne cerem scuze cititorilor pentru că am fost nevoiți să publicăm o asemenea fotografie (sincer, noi nu am văzut așa ceva nici în filmele de ficțiune horror!) – și facem un apel la înțelegere și empatie cu acest om care a murit aseară mâncat de viermi către CNA și alte instituții îndrituite cu interzicerea / banarea unor asemenea imagini, asigurându-i că SINGURUL NOSTRU SCOP ÎN A PUBLICA ACEASTĂ FOTOGRAFIE SE SUPUNE DEONTOLOGIEI JURNALISTICE: NU AI DREPTUL SĂ NU INFORMEZI PUBLICUL DESPRE AȘA CEVA – oricât de mult ar șoca acest lucru.

[ACTUALIZARE]

Informațiile furnizate de noi în această amiază au ajuns, se pare, „sus”… mai precis lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății – care, cel mai probabil, va trimite un corp de control (sau va veni personal?) menit să ancheteze cum a putut să moară un om invadat de viermi în secolul XXI, într-un spital dintr-o țară europeană, pe timp de pace. 

Am solicitat un punct de vedere conducerii SCJUA pe acest subiect și ni s-a răspuns prompt, prin managerul general Florina Ionescu, pe care-l puteți lectura în continuare:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Informații despre pacientul de 49 de ani, furnizate de către coordonatorul UPU:
  • Pacientul a ajuns în UPU în data de 15.06.2022, la ora 18.34, fiind adus de un echipaj de prim-ajutor din localitatea Iermata; în acea localitate pacientul locuia într-un sălaș, pe câmp, fiind angajat cioban la un crescător de oi;
  • La sosire, pacientul a prezentat o stare profund alterată, inconștient, cașectic, în stare de șoc toxico-septic, cu fața și gâtul acoperite de viermi, care ieșeau din fistule de la nivelul feței precum și din tubul de traheo-stomă; pacientul a fost igienizat imediat la garderobă dar, în ciuda spălărilor repetate, a continuat să elimine viermi din căile respiratorii superioare;
  • Pacientul a fost recoltat, s-a instituit imediat tratamentul complex de terapie intensivă, a fost trimis la investigațiile imagistice (tomografie de cap, torace și abdomen) și a fost monitorizat permanent;
  • Au fost organizate consulturile de specialitate necesare (ATI, chirurgie, infecțioase, interne), a fost implicată asistenta socială și a fost internat la ATI II în cursul dimineții următoare, la ora 07.30;
  • Despre pacient am aflat date de la familia unde era angajat, că era un caz social, fără familie, are un frate plecat în străinătate cu care nu ține legătura, era cunoscut cu neoplasm de bază de limbă, depășit terapeutic, că a fost investigat și tratat numai în Timișoara, ultima ieșire din spital fiind cu aproximativ 1-2 săptămâni în urmă, după ce a fost supus radioterapiei; după ieșirea din spital pacientul s-a întors în sălașul în care locuia singur, pe câmp, și-a scos tubul de gastrostomă, a refuzat alimentația și a reînceput să fumeze;
  • Pacientul a fost găsit inconștient, cu viermi ieșind din el, de un membru al familiei unde locuia, și care a solicitat serviciul 112.
  • Pacientul a continuat să elimine viermi și după transferul în terapie intensivă, unde a decedat după câteva ore.

Personalul medical, implicat în îngrijirea acestui pacient a făcut tot ce este omenește posibil pentru a-i asigura asistența și îngrijirile medicale necesare.

Biroul de presă al Spitalului Județean Arad

DSP Arad s-a sesizat din oficiu

O echipă de la Direcția de Sănătate Publică Arad condusă de directorul instituției, dr. Geanina Potolia, direct responsabilă cu această activitate este, în aceste momente (ora 14.30),  în control la Spitalul Județean Arad, investigând tot traseul pe care pacientul l-a parcurs de la Intrarea în UPU până la morgă.

Vă vom ține la curent cu rezultatele anchetei.

……………………………………………………………
[TITLUL INIȚIAL] ÎNFIORĂTOR și GREU PÂNĂ ȘI DE PRIVIT! Un pacient ajuns la UPU Spitalului Județean Arad a murit năpădit de viermi la ATI
În primul rând, băi, panarame criminale care sunteți!…

Unde-s îngrijirile medicale în Spitalul Județean? Dincolo de laudele cu aparaturi de milioane de euro, stă acel banal aspect al actului medical: ÎNGRIJIREA PACIENTULUI și IGIENA! Domnule, Cionca, asta e imaginea spitalului în care pompați sute de milioane de euro. Degeaba cumpărați aparatură dacă actul medical care depinde strict de personalul medical este o bătaie de joc. Din respect pentru pacient, în acest articol nu vom înjura pe nimeni dar promitem că vom reveni cu un altul.

Putem înțelege faptul că afecțiunea de care suferea pacientul presupunea astfel de reacții ale organismului. Ce nu putem înțelege, însă, este de ce, într-un spital public din România nu există alocată o persoană, cadru medical, care să curețe în permanență pacientul, 24 de ore din 24. Acestui om TREBUIE să i se respecte DEMNITATEA, oricare ar fi manifestările afecțiunii de care suferă.

O fotografie scandaloasă, prezintă un pacient încă viu, năpădit de viermi. Pacientul a decedat vineri, 17 iunie.

„Pacient de 49 ani ținut în UPU Arad până l-au umplut viermii. A murit aseară! Poza e făcută când era viu. Vezi masca de la gâtul lui plină de viermi. Te întreb unde sunt infirmierele pe care le-a angajat doamna director Popa?” – este mesajul însoțit de fotografie pe care l-am primit.

Cu tot riscul, facem publică această imagine

Și o facem nu pentru a încălca drepturile pacientului, ci din respect pentru pacient. Pentru oricare pacient. Pentru ca cineva să intervină și așa ceva să nu mai fie posibil.

pacient viermi sjua

Am transmis această fotografie conducerii SJUA și conducerii DSP Arad. Managerul spitalului, Florina Ionescu, habar nu avea de acest caz. Putem spune că a fost la fel de șocată ca și noi și a demarat verificări interne. A revenit în scurt timp doar cu următoarele informații: „S-au aflat toate datele, urmează o scurtă înșiruire a traseului pacientului. A fost un caz deosebit de grav.”

Pacientul a decedat pe Secția ATI 2

„Acei viermi ieșeau într-una din pacient. Suferea de cancer de limbă și plămâni plini cu viermi. A decedat pe ATI 2” – este ceea ce ne-a trimis conducerea SCJUA până acum.
Pe măsură ce vor afla, și ei, mai multe, vom reveni cu detalii.

 

Categorie: Știri
Etichete: CJ Arad, DSP Arad, ec. Florina Ionescu, Geanina Potolia, Iustin Cionca, pacient cu viermi Arad, Spitalul Judetean Arad, UPU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Amintiri dintr-o țară bananieră (4)
Articolul următor
Ce sunt jocurile Esports

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie