[ACTUALIZARE 2] Se mai iese și viu din „Spitalul COVID” din Grădiște. Prefectul Gheorghe Stoian este excepția… dar care nu desființează, ci întărește regula!

stoian
Distribuie:

 

Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, a părăsit vindecat (cel puțin așa arată, conform surselor noastre care l-au întâlnit ieri) Spitalul „Suport COVID” din Grădiște, iar de luni își va putea relua serviciul… respectiv raportările depistaților cu coronavirus, contorizarea morților și „vânătoarea de nemascați”.

Sigur n-a fost „tratat” cu Fentanyl, Haloperidol și nici îndopat cu Diazepam, sigur nu i s-a confiscat telefonul, nu i s-a blocat butonul de panică de la pat, n-a fost ținut fără apă și în frig și, la fel de sigur, n-a fost îngrijit de „doctorița” IZODORA MATEI… așa exlicându-se caracterizarea martorilor care s-au întâlnit cu el după externare, descriindu-i tonusul și dispoziția fizică „de parcă a fost două săptâmâni la SPA”. Aproape sigur nu s-a întors cu o infecție nosocomială mortală… imediat după (precum colegul său, Tibi Ciul)  – ceea ce ne dorim cu toții, la fel de mult cum i-am dorit sănătate, în tot acest timp, adversarului nostru de idei, de principii, în justiție, pe stradă și oriunde ne întâlnim… probabil și „dincolo”…

V-am spus că nouă ne dorim să câștigăm procesul cu el (intentat pentru ACEST ARTICOL), însă nu cu „arme imorale”, și că îi dorim multă sănătate – pe toată! – atât lui cât și restului lumii, nu?…
Nu-i nimic – vă mai spunem o dată!

***

Ulterior (respectiv după imensul scandal declanșat de cazurile Ileana Sîrbu, Ana Frunză etc.), dr. Gheorghe Nini (care a mai coordonat spitalul din Grădişte de la începutul pandemiei şi până la jumătatea lunii aprilie) a preluat atribuţiile de coordonare a celui mai mare spital COVID-19 din judeţ după ce Adrian Wiener a renunțat alatăieri la această „demintate”… oricum INCOMPATIBILĂ cu cea de deputat ales în Parlamentul României.

wiener lucuta

……………………………………………………………

[ACTUALIZARE 1] (18 ianuarie, 2021) Gheorghe Stoian este internat în spitalul COVID din Grădiște, refuzând transferul la Timișoara. Surse: „Starea sa nu s-a agravat; analizele sunt mai bune față de ziua internării”

Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, este internat în secția Spitalului Județean suport COVID din Grădiște, iar potrivit surselor noastre din mediul medical a refuzat internarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, deși „plămânii îi sunt afectați în proporție de 75%”.

Conform informațiilor culese de noi în această dimineață, starea lui Gheorghe Stoian e stabilă – „nu s-a agravat, se simte mai bine iar analizele sunt mai bune față de ziua internării.”

Rezultatele anchetei epidemiologice pe care DSP Arad a declarat că o va face la Instituția Prefectului nu au fost făcute publice.

………………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL]  (14 ianuarie, 2021) Gheorghe Stoian – POZITIV la SARS-CoV-2. Anchetă epidemiologică la Instituția Prefectului

ANUNŢ

„Prefectul Judeţului Arad, domnul Gheorghe Stoian, a fost testat astăzi pozitiv la virusul SARS-CoV-2. În perioada următoare se va efectua ancheta epidemiologică de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad.”

Instituția Prefectului Județului Arad – Biroul de presă

Conform unor informații venite din apropierea demnitarului, acesta  se află într-o stare destul de gravă și va fi internat (probabil într-una dintre secțiile Spitalului Județean Arad, suport COVID).

Categorie: Știri
Etichete: gheorghe stoian, prefect arad coronavirus, SARS-CoV-2, striri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: Incompetența PNL a generat un deficit istoric, cel mai mare din ultimii 30 de ani
Articolul următor
Construcțiile imaginare din capul lui Gheorghe Falcă: „Eu am realizat pasajele din oraș (din PoTgoria spre Micalaca și spre Grădiște)”!

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie