ȘTIRI

[ACTUALIZARE 4] CLAUDIA „Bonnie” „Natasha” Ritaru NU APARE ca fiind acuzată OFICIAL de jaful bancomatelor – în schimb apare ca ofensată că am făcut-o VEDETĂ și ne cheamă la BARĂ

 

Știu… o să facem invidioși o grămadă de băieți cu mușchi și portofele mult mai babane decât ce-avem noi de oferit – dar avem de făcut un anunț important pentru lumea mișto-pestriță în care ne învârtim: ne cheamă la bară Claudia asta de-o vedeți în poză!

Respectiv ne dă în judecată Claudia „Bonnie” Natasha Ritaru… fata cu bomba de la Carrefour… și ne înjură de pe un cont de-al unei stripteuze de-a ei, dar tot aia-i nu?! O să avem ocazia să ne suduim de mamă și de nevastă cu public select în jurul nostru… iar asta n-are cum să nu iasă de-un film interesant, mai ales că noi suntem foarte familiarizați atât cu „înjurăturile de tribunal” cât și cu cele de pe stradă , iar fata atât cu cele de MALL, cât și cu cele de striptease…
Doamna – că-i o doamnă acum… dacă e să te iei strict după statutul afișat – s-a simțit profund jignită, dacă mă-nțelegi cum stă treaba, de frazele în care am caracterizat-o ieri ca fiind o „simplă (doar aparent) fată de la țară, din Semlac, dansatoare de lapdance… „adică fata de la bară” – ca să respectăm argoul „de branșă” – care a prestat, de asemenea cu talent, în Italia.”, respectiv „a fost mai mult bătută decât iubită (cel puțin până l-a cunoscut pe Flavius), asemenea Elizabethei Bonnie Parker”. 

Culmea în faza asta e că am scris despre această „realy miss explosibles ” pe care Aradul a oferit-o mediei naționale și nu numai cu bâta de baseball din pluș… cine ne cunoaște bine, chiar ne-a acuzat de softporn. Ne-am setat tandrețea pe maxim când am scris despre „Bonnie din Semlac”… am încercat să n-o rănim cu țepii de la trandafirii cu care am dat după ea în ziua în care însăși Poliția Română a comparat-o cu Elizabethei Bonnie Parker, din din Dallas, Texas.

Numai fii atent cum te bate Macanache: în vreme ce noi și oamenii statului, am tratat-o în faptele astea de jaf cu pompa de oxiacetilenă la bancomate ca și cum a fost doar brădulețul parfumat sau brelocul de la cheile lui bărbatu-so în mașina aia – ați observat că nici nu este pomenită pe Portalul Instanțelor de Judecată în Dosarul constituit ieri (4207/55/2019) – ea ne suduie ca de la rechin la rechin, de zici că i-o dictat un racket beat statusul. Ne dă cu poșeta-n cap… de pe contul ei, de pe unul fake, de pe al unei prietene… puțin importă.
În halul următor ne înjură:

…și-atunci dacă tot ne-am înjurat de mamă și de nevastă, în public, am socotit necesar din punct de vedere deontologic să consultăm un specialist în acest subiect – un băiat care ar putea să alcătuiască o teză de doctorat în sociologie obiectivă, mai ales că își cunoaște personal subiectul. L-am prins într-o pasă nervoasă și din textul său nu se poate reproduce în spațiul public nici 20%, pentru că ne-ar bana ăștia… dar vă facem o sinteză cât-de-cât publicabilă fără consecințe juridice prea aspre: „o pupăză proastă, isterică, ce-și merită bătăile luate de-a lungul vremii și care, iaca, după ce-și bagă bărbatul la pușcărie, îi înjură pe ăia care o fac vedetă!”

15 băieți și 6 fete ne-au anunțat deja pe privat că vor să semneze această sinteză în fața judecătorului – așa că dacă ne vedem la Tribunal, nu știu ce-o să rezolvăm, dar de scris o să avem ce scrie.

Cum ar veni: bărbatu-so o spart bancomate cu ea pe post de păpușă gonflabilă cu microfon ca să *ută ea banii pe avocați… numai de dragul de a e scuipa în tribunal.
Pervers sport!

…………………………………………………….

[ACTUALIZARE 3] (12 martie, 2019) POVESTEA soților Flavius Ritaru („șpringar de excepție în Elveția”) și Claudia („dansatoare la bară în Italia”) O BATE pe cea a haiducilor americani Bonnie și Clyde la două capitole: au dat mai multe „tunuri de succes” și „n-au omorât pe nimeni”

Povestea soților Claudia și Flavius Ritaru s-ar putea chiar s-o bată pe cea a haiducilor americani Bonnie și Clyde (cu care chiar polițiștii arădeni i-au comparat, în titlul comunicatului de presă trimis azi-dimineață). Flavius este un „șpringar de excepție” – cităm exact din caracterizarea unor surse care au fost apropiate cuplului -, de loc din Brașov, care a dat „tunuri celebre” în Germania, Austria și Elveția, dar mai ales în Italia, iar Claudia este o… simplă (doar aparent) fată de la țară, din Semlac, dansatoare de lapdance… „adică fata de la bară” – ca să respectăm argoul „de branșă” – care a prestat, de asemenea cu talent, în Italia. Flavius a făcut parte din „garda împăratului” (când era Uțu-mpărat) și tot în Italia s-a făcut remarcat, iar Claudia… a fost mai mult bătută decât iubită (cel puțin până l-a cunoscut pe Flavius), asemenea Elizabethei Bonnie Parker.

Flavius „Clyde” din Brașov a dat, la cei 32 de ani ai lui, mai multe „lovituri reușite” și infinit mai… finuțe decât „omologul” lui, Chestnut Barrow din Dallas, iar Claudia „Bonnie”, a făcut mai mulți bărbați să plângă și să-njure romantic decât „omoloaga” sa texană… fără să-mpuște pe nimeni – așa că n-ai cum să nu remarci și aspectul pozitiv al știrii care, astăzi, le-a „luat fața” pe Google haiducilor executați de  F.B.I. în 1934.

O poză (chiar dacă mică, decupată din altă poză găsită pe un cont de facebook pe care n-ai voie să intri dacă ești persoană juridică) spune mai mult decât cuvintele:

[ACTUALIZARE] La ora 16.30, IPJ Arad a transmis că „pe numele bărbatului bănuit de furt calificat și distrugerea bancomatului, magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.”

…………………………………………………….

[ACTUALIZARE 2] (ora 10.10) „Bonnie & Clyde de România”, cuplul care a spart inclusiv BANCOMATUL de la Carrerfour-ul din „Alfa”, a fost prins. Cei doi se ascundeau într-un apartament din Arad, în care polițiștii au găsit o adevărată FABRICĂ de EXPLOZIBIL

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Bonnie și Clyde de România

REȚINUȚI PENTRU DISTRUGEREA, PRIN EXPLOZIE, A UNUI BANCOMAT ȘI FURT DE BANI

Ieri, 11 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Arad au efectuat 3 percheziții, pe raza județului Arad, la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat și distrugere.

Aici au fost descoperite și ridicate mai multe instrumente de spargere, 2 butelii de oxigen și acetilenă, racordate la furtunuri cu regulator de gaz cu manometre, și un cablu electric cu electroșoc, confecționat artizanal.

În urma investigațiilor a reieșit că, în perioada 6 – 14 ianuarie a.c., persoanele vizate ar fi încercat să sustragă bani dintr-un ATM din Timișoara, iar la data de 14 ianuarie a.c., ar fi sustras 424.880 de lei din interiorul unui bancomat din Arad, în urma provocării unei explozii care a distrus ATM-ul.

De asemenea, după ce un bărbat a fost depistat în municipiul Arad, a fost indisponibilizat autoturismul folosit la săvârșirea faptelor.

Bărbatul și femeia au fost reținuți, pe baza de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

În investigațiile desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale au fost angrenați și polițiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor, Direcția Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române, precum și colegi de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad și de la inspectoratele de poliție din județele Timiș, Bihor, Maramureș, Cluj, Brașov, Argeș și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

OFIȚER DE RELAȚII PUBLICE,

Inspector de poliție ACONSTANTINESEI ADINA

***

În cauză se fac cercetări în continuare și se analizează, au declarat surse judiciare pentru Evenimentul Zilei, dacă cei doi au legătură cu alte cinci cazuri aflate în lucru, patru tenative și un furt dintr-un bancomat. Tentitivele au fost înregistrate la Călărași, Giurgiu, Ialomița și Brăila, în timp ce dintr-un bancomat din Brașov s-au furat 158.560 de lei.

***

Cei doi se numesc Ritaru Ioan Flavius (32 de ani) și Ritaru Claudia, de 28 de ani. El are domiciliu în Semlac, jud. Arad, iar ea în Dumbrăvița, jud. Timiș.

………………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] [NEWS ALERT] (14 ianuarie, 2019) – ora 09.50 – JAF pe „stil nou”, azi-noapte, la CARREFOUR-ul din Cartierul ALFA: hoții au aruncat în aer prin EXPLOZIE blindajul bancomatului și au dispărut… nu se știe cu cât

În jurul orei 1.30, în noaptea de 13 pe 14 ianuarie, la -4 grade s-a întâmplat „jaful anului” (din care au trecut abia două săptămâni). Un grup de hoți, organizați într-o bandă specializată – conform primelor indicii „respirate” din Poliție – în spargerea de bancomate, au dat tunul la Carrefour-ul din cartierul Alfa.

Anchetatorii nu au calculat încă suma de bani cu care hoții au reușit să plece – dar știm că, la locul faptei, au găsit bani arși și împrăștiați în jurul bancomatului.

La această oră se vizualizează înregistrările de pe camerele video care au surprins jaful.

„La data de 14 Ianuarie a.c, in jurul orei 1.30, poltistii au fost sesizați despre faptul ca la un bancomat situat pe strada Tunarilor din municipiu, ar fi avut loc o explozie, distrugându-l.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad se efectuează cercetări in vederea indentificarii persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptei și tragerii la Răspundere penală sub aspectul savarsiriii infractiunii de furt calificat” – sunt informațiile transmise oficial de IPJ Arad. 

 

***

[ACTUALIZARE] Hoțul-bombă de la Carrefour a plecat cu două casete de bancnote mari… o a treia împrăștiind-o pe drum

ORA 11.30 – ACTUALIZARE VIDEO – URMĂRILE JAFULUI DE LA CARREFOUR:

 

ACTUALIZARE – ORA 13.30 – Se cunoaște modul de operare al hoților, iar „grosul sumei” se poate calcula

Anchetatorii cazului de jaf prin explozie petrecut azi-noapte la bancomatul Carrefour-ului din Cartierul Alfa au făcut câteva dezvăluiri presei privind modul de operare al bandei de hoți. Astfel,  câțiva martori au văzut, la momentul spargerii bancomatului, „un individ îmbrăcat cu o geacă gri, care a a încărcat într-o mașină de teren de culoare neagră trei casete. Casetele erau luate din bancomat și conțineau bancnote mari (de 500 și 200 de lei), iar potrivit martorilor, hoțul a scăpat cea de-a treia casetă pe jos, împrăștiind o parte din bani pe asfalt. Individul nu a mai stat să adune banii, luând caseta și a aruncat-o în mașina de teren cu care a operat.”

Firma de pază cu care are Carrefour-ul are contract a sosit la fața locului la 4 minute după încheierea furtului, conform înregistrărlor video.

Radu Pandelea, 13 martie 2019 10:30

claudia-statusbonnie-and-clyde-aradbc.jpg0F937A20-8664-47C5-B2EC-B5251BBB245A51293A0E-06C7-44C8-A4D4-4FD1812F71D5bancomatbani2bani69072220-DDE6-4EE3-A072-794F0CE53E900B3980E4-B2F7-4F05-A0CC-38CF4B7FC36ACAREFOUR